Endoscopul de la Chirurgia Spitalului Tudor Vladimirescu a salvat vieți! 182 de pacienți chirurgicali, văzuți prin noul aparat

996

Aproape 413.000 de lei a costat, în vara anului trecut, noul endoscop, anchiziționat din fonduri de la Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Gorj, și pus în dotarea Secției de Chirurgie I a Spitalului Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. Endoscopul a fost cerut de chirurgii secției, asta deoarece era dificil de transportat pacienții din Chirurgie la Spitalul 700 unde exista un astfel de aparat în dotarea Secției de Gastroenterologie. Aparatul a impus însă realizarea în secție a unui spațiu aferent, în care se fac investigații pentru pacienții internați, atât acolo, cât și la Medicală. Meritul este al șefului secției Chirurgie I, dr. Vasile Băleanu care a reușit să realizeze spațiul pentru endoscop, dotând încăperea cu aparatul pentru anestezie, cât și cu cel care asigură apa sterilă pentru spălarea mâinilor chirurgilor care fac endoscopii.

La 159 de pacienți internați la Chirurgie ori la Medicală li s-au făcut în doar câteva luni gastroscopii cu noul aparat. O spune dr. Adrian Coculescu, chirurg specializat în utilizarea acestui aparat. Medicul explică faptul că aparatul este de maximă importanță pentru pacienții chirurgicali, deoarece cu ajutorul său se poate interveni prompt pentru salvarea vieții celor cu risc ridicat și probleme majore.
Cu ajutorul endoscopului se pot vedea tumori care altfel se pot identifica mai greu, dar și opri hemoragii care pun viața pacientului în pericol. Medicul explică și că, la 23 de pacienți chirurgicali li s-au făcut colonoscopii cu anestezie totală, dar și că aparatul a fost utilizat deja, de câteva ori, de la începutul acestui an. Personalul, care utilizează aparatul, ar fi bine să fie și mai bine pregătit, participând la cursuri de specialitate, propune chirurgul Coculescu, cu mențiunea că SJU Târgu-Jiu deține fondurile necesare, o parte rămase neutilizate de anul trecut, pentru pregătirea celor care lucrează cu endoscopul nou.
,,Asistentele noastre știu să utilizeze endoscopul, dar orice curs de specialitate este bine venit, cu atât mai mult cu cât la astfel de întâlniri se pot învăța mult mai multe lucruri care sunt puse în practică în folosul pacientului. Endoscopul nou ne ajută foarte mult în activitate, iar spațiul în care funcționează este ideal pentru realizarea unor intervenții necesare care permit diagnosticarea unor afecțiuni localizate la nivelul stomacului, pancreasului, duodenului, ficatului…”, a declarat dr.Coculescu.
Gastrocolonoscopul, utilizat pentru gastroscopie și colonoscopie, beneficiază de aplicarea celor mai noi inovații în tehnologia digitală, combinarea chip-urilor de înaltă rezoluție cu un sistem optic îmbunătățit ce produc imagini de o claritate unică.
Imaginile se disting prin valori extreme ale luminozității, rezoluției, dimensiunii și profunzimii câmpului de focalizare. Prin încorporarea a două fascicule de lumină diametral opuse și a comenzii digitale și inteligente a procesorului, imaginile redate sunt iluminate uniform, chiar și în condiții dificile de iluminare. Gastroscopul este prevăzut cu forceps pentru biopsie, iar colonoscopul cu pensă pentru biopsie și ansă pentru polipectomie.
Acest echipament ușurează munca medicilor chirurgi întrucât cu ajutorul lui se vizualizează tractul digestiv (atât cel superior cât și cel inferior), diagnosticele care se vor pune vor fi mult mai exacte, putându-se confirma sau infirma suspiciunea existenței anumitor maladii ascunse ale tractului digestiv (tumori digestive atât pe esofag cât și în stomac, tumori ale colonului) se pot efectua prelevări de biopsii, se pot rezecta polipii ce pot apărea pe colon. Secția de Chirurgie I se bucură și de un sistem modern de iluminat, în sălile de operație. Sistemul este coordonat digital, personalul putând stabili intensitatea luminii peste masa de operație, în timpul intervențiilor chirurgicale.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here