În jurul zilei de 15 august, pe aleea ce duce de la poartă la uşa casei, cele două căţeluşe veneau certându-se cu cineva. Erau doi intruşi. Căţeluşele, când se repezeau la ei, când se gudurau ca şi când ar fi fost cineva de ai casei. Unul îmi fusese elev la Liceul Tudor Arghezi din Târgu-Cărbuneşti.
Pe celălalt, mustăcios şi cu barbă, nu l-am putut identifica, ba chiar l-am întrebat cine este şi ce vânt îl aduce pe la mine. S-a recomandat. Era tot un fost elev dar, dincolo de actuala înfăţişare nu i-am putut descifra figura de altădată. Era fostul meu elev Constantinescu Ion. Au venit să mă anunţe că în ziua de 29 august, are loc întâlnirea, după 40 de ani a absolvenţilor liceului, seria 1969.
Potrivit înţelegerii, în dimineaţa zilei de 29 august, ora 9, la poarta casei mele, şi-au făcut prezenţa foştii elevi: Catrinoiu Petre şi Constantinescu Ion.
Şi, astfel, eu, fostul lor director, trecut de 90 de ani, am putut participa la reîntâlnirea cu absolvenţii seriei 1969, adică după 40 de ani.
Pentru mine, întâlnirea a fost destul de emoţionantă. Nu-mi venea să cred că în faţa mea sunt foştii elevi, pe care nu am putut să-i mai recunosc. Reîntâlnirea a fost atât de emoţionantă că abia mi-am putut stăpâni ceasornicul cardiac ca să nu o ia razna. Foştii mei elevi au trecut în partea a doua a vieţii. Majoritatea au devenit bunici. Mi-a fost imposibil să le refac înfăţişarea de acum 40 de ani, ca să le pot spune: tu eşti x, tu eşti y, etc. Mai afectate de trecerea anilor mi s-au părut fetele, care în anii de liceu arătau ca nişte păpuşi. De remarcat faptul că toţi cei prezenţi s-au realizat în viaţă.
Din rândurile absolvenţilor, 6 au trecut în lumea veşniciei şi 4 din rândul profesorilor. În memoria lor s-a păstrat un moment de reculegere. Au fost prezenţi profesorii: Pârvulescu Nicolae, Popescu Gabriela, Albăstroiu Luci, Mitrescu Iulian, Rogojanu Sabin şi semnatarul acestor rânduri. Ne-am exprimat regretul că profesoarele: Mateescu Maria, Burghiu Maria, Anghel Claudia şi Şerban Minodora, care au absentat şi care au îndurat necazurile decesului soţilor.
Majoritatea absolvenţilor seriei 1969 au studii superioare, în prezent mulţi dintre ei fiind pensionari.
Amintesc cu această ocazie, doar câteva nume ale absolvenţilor seriei 1969, care s-au realizat, profesional, în diferite centre universitare din ţară. Groşu Eleonora este profesoară de matematică în Timişoara, unde soţul ei, Preda Petre, absolvent tot al liceului T. Arghezi este prof. universitar la facultatea de matematică Timişoara. Tiţa Dumitru-profesor universitar la facultatea de farmacie Timişoara, Buligiu Ion-profesor matematică Cra-iova, Buşneag Dumitru- profesor universitar Craiova, Săvescu Iu-lian-profesor Craiova, Dascălu C. magistrat, Iorga Azota, Pălivan Doina, Catrinescu Petre profesori, Constantinescu Ion în domeniul artelor şi mulţi, mulţi alţii în diverse domenii de activitate.
Prin grija absolventului Constan-tinescu Ion, profesorilor prezenţi la revedere li s-au acordat DIPLOME DE RECUNOŞTINŢĂ cu dedicaţia: „Vă mulţumim pentru că vi-aţi deschis inima şi cu înţelepciune ne-aţi fost mai mult decât un profesor. Ne-aţi fost alături, ne-aţi învăţat lucruri minunate şi foarte utile, ne-aţi pregătit pentru a deveni oamenii de astăzi”.
Un alt absolvent al seriei 1969, care s-a făcut cunoscut în toată ţara, a fost generalul de la parchetul militar, DAN VOINEA. Am lăsat să discut despre acest absolvent la încheierea articolului, deoarece Dan Voinea este un caz deosebit şi despre el trebuie să se cunoască, aşa cum se spune în popor, adevărul-adevărat. Dan Voinea a fost crescut de tatăl său, care era şeful unui magazin metalo-chimice în Târgu-Cărbuneşti. Şi, a fost crescut bine de tatăl său: respectuos, muncitor, cinstit, comunicativ, bun coleg, fruntaş la învăţătură, îi plăceau şi activităţi artistice, făcând parte din echipa de teatru a liceului.
Liceul T.Arghezi şi profesorii săi sunt mândri de evoluţia fostului elev Dan Voinea. Cel mai mult mă mândresc eu, care i-am fost director, un fost consătean cu tatăl său-un om de o cinste şi un comportament ireproşabile.
Dan Voinea avea în instrumentar dosarele Revoluţiei şi Mineriadelor, ceea ce a dus la situaţia ca el, generalul Dan Voinea să devină indezirabil, să constituie un adevărat pericol pentru cei găsiţi vinovaţi în dosarele amintite. Aşa cum declara, însuşi generalul Dan Voinea, în momentul în care trebuia să prezinte materialul de urmărire penală domnului Iliescu, s-a rupt filmul. Pe aceste dosare există presiune politică (vezi ziarul Cotidianul-joi, 10 septembrie 2009, pag 5). Pe 23 octombrie 2008, procurorul general a cerut revocarea din funcţie a generalului Dan Voinea. Abia în martie 2009, preşedintele ţării, Traian Băsescu, fără temeinică verificare, a semnat revocarea genera-lului Dan Voinea. Abia acum vede că a greşit şi cere să se găsească o soluţie pentru reîncadrarea generalului ma-gistrat Dan Voinea, urmând ca acesta să finalizeze dosarele Revoluţiei şi mineriadelor.
Oare, consilierii de la Cotroceni nu erau în posesia datelor care au dus la revocarea generalului Dan Voinea?? Dacă nu aveau informaţiile necesare este destul de rău, iar dacă le aveau şi nu au informat corect pe şeful statului este şi mai rău, e chiar dubios şi nu-şi justifică existenţa la Cotroceni.
În zarul Cotidianul-marţi 15 sep-tembrie 2009, pag.7, victimele acestor crime au avut parte doar de nedreptate şi minciună (cu excepţia dosarelor finalizate de generalul magistrat Dan Voinea) atrage atenţia şefului statului că a fost votat fiind convinşi că va respecta sfântul legământ faţă de poporul român. Se pare că legământul nu a fost respectat.
Dacă generalul magistrat Dan Voinea va fi reîncadrat în funcţii, fostul lui director de liceu, îl încurajează să ducă lupta mai departe. Dacă are de partea sa adevărul, sigur va învinge. Acelaşi sfat şi multe alte sfaturi am dat rectorului Universităţii C. Brâncuşi Tg-Jiu, Adrian Gorun, deoarece şi acesta a absolvit liceul, tot la Tudor Arghezi din Târgu-Cărbuneşti.
Pagina 7, amintită mai sus, merită să fie studiată cu atenţie de bunii români, de adevăraţii patrioţi, care trebuie să-şi aducă o reală contribuţie la clarificarea problemelor referitoare la crimele anilor 89 şi 90.
În cei peste 90 de ani de viaţă, am acumulat multe din cele petrecute în societatea românească – bune şi rele – şi am curajul să-mi exprim punctul de vedere. Că, cinstit vorbind, mie mi se pare că lupta politică, din ultimii 20 de ani, este mai feroce decât lupta de clasă din perioada comunistă.
Poate, cele exprimate mai sus, nu convin unor pretinse personalităţi politice din ţara noastră şi zic ei, poate ar trebui să fie pus niţel la punct. Nu mă tem. Mă gândesc la ţara şi poporul român care se găsesc, încă, sub imperiul unui blestem.
Oare, până când?
Emanoil CINTEZĂ
