Emoții prelungite pentru bărbatul acuzat că și-a bătut fiul de doi ani

876

Judecătorii de la Tribunalul Gorj au prelungit suspansul, ieri, în cazul bărbatului de 44 de ani, din Motru, acuzat că și-a bătut copilul de doi ani. Acesta a contestat măsura de arestare preventivă dispusă de Judecătoria Motru. Decizia finală ar putea fi anunțată miercuri. La audierile care au avut loc, săptămâna trecută, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, suspectul și-a rezervat dreptul la tăcere, refuzând să facă declarații în acest caz. ,,Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru. Dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13 noiembrie 2019 şi până la data de 12 decembrie 2019”, este hotărârea contestată de acesta. Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului. ,,Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat de 44 de ani, din municipiul Motru, ar fi exercitat acte de violență asupra fiului său de doi ani”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Băiețelul de doi ani a ajuns, la Spitalul Municipal Motru, cu numeroase leziuni. Medicii i-au acordat primele îngrijiri și apoi au dispus transferul la Craiova. Copilul a fost transportat cu ambulanța la spital, alături de mama lui. La Craiova s-a descoperit că micuțul ar avea probleme hematologice, care pot duce la apariția unor vânătăi, mult mai ușor. Cazul este anchetat și de Direcția pentru Protecția Copilului Gorj. ,,Cazul minorului a intrat în atenția DGASPC Gorj, după ce Poliția Municipiului Motru ni l-a semnalat. Imediat, o echipă multidisciplinară din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj s-a deplasat la fața locului. În funcție de constatările din teren, se vor lua măsurile ce se impun”, a precizat Minodora Sucea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj. Bărbatul reținut este angajatul unei firme de prelucrare a lemnului. Apropiații susțin că obișnuia să aibă grijă de copii, în perioada în care soția se afla la muncă. Băiețelul cel mare, în vârstă de șase ani, ar fi fost martor la loviturile primite de fratele lui. Acesta a fost dus într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, până la clarificarea situației. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here