Emoții mari pentru absolvenții de clasa a VIII-a. Începe Evaluarea Națională!

764

Elevii de clasa a VIII-a au terminat cursurile vineri, 14 iunie, urmând ca pe 25 iunie să susțină prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2024, anume cea la Limba și literatura română, proba la Matematică fiind programată pentru data de 27 iunie. De asemenea, proba scrisă la Limba maternă va avea loc pe data de 28 iunie 2024. Primele rezultate, înainte de contestații, vor fi afișate pe data de 3 iulie, până la ora 14:00.

Calendar Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a 2024:
11 – 14 iunie 2024: Înscrierea la Evaluarea Națională
14 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru elevii de clasa a VIII-a
25 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba română
27 iunie 2024 – Proba scrisă la Matematică
28 iunie 2024 – Proba scrisă la Limba maternă
3 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 14:00)
3 iulie (orele 16 – 19) și 4 iulie 2024 (ora 08:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
4 – 9 iulie 2024 – Soluționarea contestațiilor
9 iulie 2024 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Calendar admitere la liceu 2024:
11 – 12, 15 – 22 iulie 2024: Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a
11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere
11 – 12, 15 – 19 iulie 2024: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
22 iulie 2024: Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată
Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București
22 iulie 2024: Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
23 iulie 2024: Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională
23 iulie 2024: Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
24 iulie 2024: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 – 2025
24 iulie 2024: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal
Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
25 – 30 iulie 2024: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
30 iulie 2024: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
31 iulie – 2 august 2024: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here