Emoții, lacrimi și aplauze la festivitatea de premiere a Cetățenilor de Onoare ai municipiului Târgu-Jiu! Olimpicii, iar pe podium

2864

Ședința festivă, organizată se municipalitate pentru a-și arăta considerația la adresa noilor Cetățeni de Onoare ai orașului dar și pentru olimpicii municipiului, eveniment organizat, vineri în incinta, Universității „Constantin Brâncuși”, a fost una cu mare încărcare emoțională.

În amfiteatrul instituției de învățământ superior s-au auzit discursuri de mulțumire, au curs lacrimi, s-au împărțit zâmbete, îmbrățișări și strângeri de mâini.
Asta, în timp ce persoanele aflate în public au aplaudat pentru vorbele spuse, în fața audienței numeroase, de cei care au oferit un motiv de mare mândrie orașului și cetățenilor lui.
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu este cel care a oferit premiile simbolice pentru cei patru noi Cetățeni de Onoare ai municipiului în timp ce din prezidiu, consilierul Constantin Semen, din postura de președinte de ședință a condus lucrările ședinței festive de Consiliu Local Târgu-Jiu.
Invitați la ședință au fost și președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, dar și subprefectul Ninel Muja.
De vineri, oficial, patru gorjeni de seamă au devenit Cetățeni de Onoare ai Municipiului Târgu-Jiu.
Este vorba despre medicul Dragoș Davițoiu, Gheorghe Udriște, fostul director al metroului bucureștean, și cel mai emoționat la eveniment, Eugen Butoarcă – directorul CEZ Oltenia și Mihai Alexandru Bratu, olimpic internațional, au primit această distincție.
Pentru ultimul dintre aceștia, premiul a fost ridicat de către tatăl olimpicului Bratu, în sala aflându-se și bunica acestuia, tânărul absentând motivat.
La finalul evenimentului, au fost premiați de municipalitate și olimpicii orașului, mândria municipiului Târgu-Jiu, atât elevii cât și profesorii fiind aplaudați și recompensați de autoritatea locală pentru meritele școlare obținute în acest an de învățământ.
A.S.

2 COMENTARII

  1. Auzi la ea, bietul baiat „a absentat motivat”. Cucoana, daca asta ti-e perspectiva, esti dusa rau… Ramai la articolele tampe cu mascati si cocalari, ca de-acoli provii si matale…

  2. În afară de a se fi născut în județul Gorj care este legătura lui Gheorghe Udriste cu județul și cu atât mai mult municipiul Tg Jiu?

Comments are closed.