Eminescu şi reflecţia socială critică – ,,Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc”! – (Tudor Arghezi) – ,,Noi avem trebuinţă, mai mult decât altădată, să stabilim un guvern naţional, serios şi tare”!

1568

Despre opera lui Eminescu se pot scrie tomuri de reflecţii extinse şi aprofundate, dar, despre reflecţia critică a lui Eminescu asupra racilelor societăţii de ieri şi de azi, poate chiar şi de mâine, se pot aşterne pagini memorabile care demonstrează cu pregnanţă, cât de profund a fost şi rămâne poetul nostru naţional, acest sfânt genial şi nedesluşit al neamului românesc! Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu au suscitat, în decursul vremii, o întreagă istoriografie literară, volumul lucrărilor dedicate acestor subiecte depăşindu-l substanţial pe cel al textelor eminesciene, mai ales că în majoritatea lor, aceste contribuţii, de natură diversă, sunt favorabile poetului şi publicistului, sunt chiar elogioase, unele fiind chiar presărate cu superlative absolute, contribuind la crearea unui cult al spiritului eminescian, încă din timpul vieţii poetului. Fără a fi fost un om politic şi fără a fi cochetat cu anumite curente politice, Eminescu prezintă şi analizează, documentat şi la rece, cum se spune, viaţa politică românească din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deoarece a fost permanent în dialog cu societatea vremii, cu istoria ei, pentru a analiza în spirit critic moravurile politicienilor timpului său, iar, în acest sens, poetul chiar propune soluţii pentru redresarea situaţiei economice şi politice a ţării.

„Răul esenţial care ameninţă vitalitatea poporului nostru este demagogia”!
Ca ziarist recunoscut şi cu multă vervă, Eminescu ne oferă o imagine a societăţii româneşti în pragul epocii moderne, avansând o serie de reflecţii critice privitoare la schimbările sociale, economice şi politice prin care trecea la vremea respectivă noul stat numit România. Spiritul eminescian oferă, de altfel, nu numai o imagine dinamică a vieţii social-politice şi a raporturilor de forţă de pe scena politică românească din vremea sa, dar în acelaşi timp, el ne oferă şi o mostră a demersului jurnalistic specific epocii sale, apreciind în spirit critic demagogia limbajului politic şi stilul retoric-declarativ al lozincarilor vremii. De aceea, cu un pătrunzător simț al onestității reflexive, putem spune că jurnalistul Eminescu are o deosebită vervă critică privitoare la politicienii vremii, prin observaţii critice adresate întregii clase politice româneşti în contextul unor conjuncturi externe și interne complexe şi contradictorii. În acest sens, publicistul Mihai Eminescu spunea: ,,Noi avem trebuinţă, mai mult decât altădată şi decât oricare alt stat congener din Peninsula Balcanică, să stabilim un guvern naţional, serios şi tare, să ne punem în poziţiune de-a putea exercita o acţiune decisivă în politica orientală. Cu deprinderile însă de gonaci de posturi, cu dezordinea morală ce întreţin în societatea noastră credincioşii şi neofiţii partidului zis liberal, nu se poate aştepta nici soliditate în guvern, nici pace şi linişte în societate, nici putere în relaţiunile noastre internaţionale”, aprecia marele poet şi publicist! Şi, chiar dacă au fost şi unele accente critice care s-au manifestat în scris la adresa poetului, de-a lungul vremii ele s-au pierdut în acest concert de sinceră apreciere, care l-a situat şi îl situează pe Eminescu, ideatic şi estetic, în postura celui mai mare scriitor român din toate timpurile, iar sociologic, în aceea de poet naţional, opera lui fiind percepută, la nivel comun, ca o definiţie completă şi convingătoare a esenţei noastre etnice şi naţionale inconfundabile. Din acest complex care poate fi structurat la nivelul istoriei şi criticii literare, putem aprecia că în adâncul sufletului unui întreg popor, la vremea respectivă, ca şi astăzi, de altefel, s-a născut un precedent de intoleranţă, în primul caz, de ură, în al doilea rând, împotriva oricărei opinii ce contravenea imaginii perfecte a poetului genial!(??)

,,Cu dezordinea morală ce întreţin în societatea noastră credincioşii şi neofiţii partidului zis liberal, nu se poate aştepta nici soliditate în guvern, nici pace şi linişte în societate”!
Pe bună dreptate, se poate spune că Eminescu este primul român care a gândit şi a simţit liber, despovărat de orice convenţii ale vremii sale, ameninţând cu o contagiune imediată şi viitoare, corozivă la adresa ideilor, valorilor, convingerilor, poncifelor, locurilor comune ale manifestărilor cosmopolite, habitudinilor spirituale facile, comodităţilor de expresie efemeră, credinţelor sau ereziilor contrafăcute care întruchipau vechea gândire la momentul apariţiei sale în constelaţia literaturii române clasice. Aceste valori îşi aveau, cum era firesc, apărătorii lor în aria literară, mai ales că din rândul acestora s-au ridicat puţinele glasuri contrare, alarmate, chiar violente pe coordonate verbale. În mintea noastră, a celor de astăzi, se naşte chiar un sentiment de uimire la gândul că un întreg sistem social-politic şi economic s-a dovedit vulnerabil în faţa spiritului critic eminescian! Demersul nostru vizează identificarea şi analiza unor etichete care au fost atribuite de-a lungul timpului gazetarului Eminescu, etichete care sunt tot atâtea ,,măşti” care pervertesc imaginea jurnalistului şi a poetului, împiedicând accesul la adevărata problematică a publicisticii eminesciene. Lăsate pentru multă vreme într-un con de umbră, articolele publicate de poet în presa vremii au generat controverse aprinse în exegeza românească, ajungând la judecăţi de valoare care au la bază, de multe ori, accente tendenţioase din corpul articolelor, chiar dacă aceste opinii sunt parte integrantă din uriaşa exegeză care însoţeşte prin vreme opera eminesciană. (VA URMA)
Profesor Vasile GOGONEA

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here