Eminescu la Aninoasa

948

După copilăria și școala la Ipotești, Iași și Cernăuți, dar și în Occident, după stabilirea în mai multe rânduri la Iași, iată-l pe Eminescu în toamna lui 1877 la București.
Pentru activitatea sa gazetărească, dar și literară, stârnește admirație, dar și antipatie din tabăra adversă.
Acestea sunt împrejurările în care, în vara lui 1878 Mihai Eminescu, este invitat de Nicolae Mandrea și soția sa Zoe, să petreacă un concediu la Conacul lor de la Florești.
Nicolae Mandrea era o veche cunoștință a lui Eminescu de la Iași, iar Zoe născută 1857, era cea de-a treia fiică a lui Barbu Bălcescu, fratele lui Nicolae Bălcescu și Elena Amman. Elena Amman era soră cu Teodor Aman, pictorul craiovean, cu Alexandru, dar și proprietara moșiei de la Florești, pe care i-o dăruiește fiicei sale la căsătorie.
Iată-l așadar pe Eminescu instalat în conacul de la Florești, având la dispoziție trăsură și tot ce-i trebuia.
Pe timpul șederii sale, de două luni, poate mai mult (?! …), Eminescu traduce două volume din Istoria Românilor de Hurmuzachi, prin mijlocirea lui Mitte Kremittz – o muză așa – dar încărcat și cu amintirea vechii sale admirații: Veronica Micle.
Cu doi ani înainte, adică 1876, scrisese poezia „Lacul”. Este vorba de lacul de la Ipotești, ce are ca elemente de identificare „nuferi” și „barcă”.
Dar aici leagă repede prietenii și admiratori, se simte în largul său. Întâlnește o altă muză, fiica popii, cea ocheșică și cu ochii vineți, cea căreia îi dedică alte scrieri, în 1879 septembrie când revine să o caute. Acum vorbește de un alt lac, lacul de la Florești, dar și de la Sterpoaia, un lac cu tresăriri și scântei și pitpalaci.
Auzind Ilie Stănescu, primul învățător al satului Aninoasa, de prezența lui Eminescu la Florești, îl vizitează pe acesta de mai multe ori, se leagă chiar o prietenie și reușește să-l aducă pe acesta la Aninoasa și Sterpoaia. Eminescu primește cu bucurie invitația sperând că la trecerea prin Turburea, s-o întâlnească pe Cleopatra Poenaru, o altă muză a sa, așa cum ne mărturisește Mitte Kremittz. Venind de mai multe ori la Aninoasa în 1878, dar și în septembrie 1879, nu o întâlnește pe Cleopatra Poenaru și în 1883 (adică la 5 ani) îi dedică poezia „Pe lângă plopii fără soț”. Da, trecând pe sub fereastra lui Cleopatra Poenaru, în drumul său până la Aninoasa, trece pe șoseaua numită „drumul lui Eminescu”, aceea de la Despea la Șteică acea șosea într-adevăr cu plopii uriași.
Ilie Stănescu culege din folclorul anonim cântecul „În sat la Aninoasa” și îl prezintă lui Eminescu. Împreună cu acesta operează modificări în ce privește rima și acțiunea, devenind o paralelă mai mică la „Luceafărul”.
Tot așa cum „luceafărul” este invitat de fata de împărat să coboare pe pământ, în cântec „o tânără nevastă” se apropie de acel flăcău și îl invită în horă. Mai târziu, un alt învățător al satului, Ilie Iscrulescu, autor al monografiei din 1935, ne spune că „aluzia din cântec este la Tudor Vladimirescu” s-a păstrat în tradiția satului, informația că Tudor Vladimirescu, venea cu ani în urmă, pe cal, de la Vladimir, Andreești, Bibești, Bobaia, trecea Gilortul prin vad, urca pe drumul de la biserică, la conacul Vulturescu (Dinel Negrea) unde se făcea hora de Paște. Dar hora aceasta se făcea și în alte locuri, inclusiv la mine în curte, unde străbunicul Barbu Avram și fiul său Toma (Tomiță) au avut prăvălie.
În finalul cântecului, Ilie Stănescu inserează numele fiicei sale „preafrumoasa Smaranda”, Ilie Iscrulescu pe Sanda sau Rucsandra, aceasta fiind cumnata sau vecina sa, sora mamei mele, sau scumpa Marioara, bunica mea Maria Cercelaru, toate fiind în imediata vecinătate a sa.
În celebra, dar nu ultima monografie a comunei Aninoasa, distinsul profesor Virgiliu Cercelaru concluzionează: „Oricare ar fi autorul acestui cântec este clar că el s-a născut din bogăția folclorului aninoșean”.
Așadar, de zilele culturii naționale, dar și de nașterea marelui Mihai Eminescu, afirmăm cu respect și recunoștință că acesta a călcat cu piciorul și satul Aninoasa , ca de altfel multe alte valori ce se pot adăuga: Tabloul „Hora de la Aninoasa” a lui T. Amman din 1890, corul pe 4 voci al Căminului Cultural „Bibescu Vodă” din Aninoasa 1933, precum și Editura RAM 1935 – 1940 și altele și altele.
Cercetător, publicist, Constantin Avram

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here