În vara anului 1878, la doar un an după Războiul de Independenţă, genialul poet naţional Mihai Eminescu a fost oaspetele comunei Floreşti, din judeţul Gorj. Pe atunci, Mihai Eminescu lucra ca prim redactor la ziarul Timpul şi intrase, oarecum, în dizgraţia unor potentaţi oameni politici ai vremii.
Vacanţă sau exil!?
De fapt, este impropriu spus oaspetele comunei Floreşti. În realitate, nici Marele George Călinescu, în Istoria literaturii române sau în romanul Viaţa lui Eminescu nu a reuşit să dezlege secretele acestei veri gorjeneşti a Poetului Naţional. Încă nu se ştie cu exactitate dacă a venit pentru o refacere psihică, pentru reconfortare fizică, psihică ori a fost un adevărat exil. Părerile sunt împărţite, iar mari eminescologi ca regretatul George Muntean, ori Dumitru Vatamaniuc sau mai tânărul contemporan şi prieten al nostru universitarul Nicolae Georgescu, istoric literar şi pamfletar, n-au căzut de acord asupra motivelor reale. Indiferent care-i situaţia, avem motive de sinceră şi mare mândrie să ne lăudăm, ca gorjeni, de trecerea Eminescului prin aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.
Omagiu lui Liviu Poenaru
Împătimitul profesor, poet şi cercetător gorjean Liviu Poenaru, trecut la cele veşnice prea de timpuriu, şi-a făcut o profesiune de credinţă dintr-o viaţă pe care şi-a dedicat-o memoriei Marelui poet Naţional. Lui i se datorează existenţa Muzeului Memorial „Mihai Eminescu”, din Floreştii Gorjului. Liviu Poenaru s-a zbătut şi n-a avut linişte până nu a pus cap la cap evenimentele din epocă. În Biblioteca mea bucureşteană şi împrăştiată se află o carte scrisă de acest împătimit iubitoriu de Eminescu. De acolo am aflat cum Mihai Eminescu făcea drumuri la Filiaşi, unde-şi crease o căsuţă poştală de post-restant, fiind cunoscute vreo trei scrisori pe care le-a primit la Filiaşi, din parte prietenului drag Ioan Slavici. Memoria nu mă înşeală, dar nici nu-mi pot permite să dau citate exacte din marele prozator Ioan Slavici, care-a debutat în limba maghiară ca prozator, având şi soţie unguroaică, dar ele, adică scrisorile, sunt cunoscute de istoria literară.
Fata popii, Muza Poetului
Aici, la Floreştii de Gorj, Mihai Eminescu a fost convins de un mare boier ce era căsătorit cu Zoia Bălcescu, fiica unui moşier ce deţinea pământuri întinse şi un conac. Practic, Mihai Eminescu a locuit în coancul ce se află pe deal şi e acum în paragină. Conacul aparţinea fruntaşului conservator Constantin Mandea, Preşedinte al Curţii de Conturi la acea vreme. Tot la Floreşti, Mihai Eminescu a tradus din limba germană Cronica lui Hurmuzachi, a scris poezie, inclusiv Scrisoarea a III-a, la un an după 9 mai 1877, ziua victoriei românilor în Războiul de Independenţă, victorie asupra turcilor la Griviţa, Plevna şi Rovine. Tot aici a avut o idilă de-o vară cu fata preotului din Floreşti, un străbunic al poetului craiovean din zilele noastre Mihai Duţescu. „Fata ocheşică”, cum o numea Eminescu într-o epistolă către bunul său prieten Slavici, s-a căsătorit mai apoi cu un ofiţer din Bucureşti, frecventa cenaclurile literare şi n-a avut copii. În anii dragostei lor, din vara anului de graţie pentru Gorj şi pentru Eminescu i-a dedicat o poezie, făcând-o nemuritoare. Nu chiar ca pe Veronica Micle, dar şi gorjeanca fată de popă a avut un locşor al ei în inima frumosului bărbat de vreo 28 de ani. Care se supăra dacă i se spunea poet, Mihai Eminescu considerându-se, o Doamne, doar gazetar.
Ion Predoşanu
