Emeric Imre revine la Târgu-Jiu!

1276

După ce în primăvara acestui an a susţinut un spectacol de excepţie, folkistul Emeric Imre revine la Târgu-Jiu chiar în această lună. Un spectacol al artistului este programat a avea loc pe data de 22 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Alături de Emeric Imre, pe scenă va urca şi Jimi El Laco, seara anunţându-se a fi una plină de muzică şi de emoţie. Biletele la spectacol se găsesc la Agenţia Teatrală, precum şi online pe www.tomtix.ro. Preţul unui bilet este de 25 de lei.Emeric Imre este unul din cei mai populari şi artiști ai muzicii folk, cu un număr impresionant de concerte în toată ţara.A compus peste 260 de lucrări în stil folk, îndrăgite de public, a participat la festivaluri de gen renumite şi a lansat albume memorabile, iar cântecele lui sunt fredonate de ascultători, indiferent de vârstă. În 2006 lansează albumul „Nebun de alb”, înregistrat împreună cu Jimi El Laco (vioară și chitară), Roje (clape) și Sebi Lazăr (percuție) în studioul primului. Jimi Laco este unul dintre cei mai apreciaţi instrumentiști din România. Din 1994 până azi a cântat împreună cu trupa sa, Nightlosers, pe marile scene din întreaga Europă la chitară, vioară, bouzouki şi nu numai. Are, de asemenea, colaborări cu Orient Expres, Adrian Berinde, Emeric Imre şi alţi artişti/trupe din ţară.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here