Embleme spirituale ale Gorjului – Gheorghe Magheru (articole) – Gheorghe Magheru, la bicentenar

426

„Gheorghe Magheru face parte din rândul marilor personalități ale Gorjului şi ale Ţării din sec. al XIX-lea. S-a născut în anul 1804, la Bârzeiul de Gilort, ca fiu al preotului Ioan şi al Bălaşei. Familia Magheru e originară din Transilvania. Strămoşii ei au plecat din Vidra Hâlmagiului în sec. al XVII-lea. La 14 octombrie 1665, Vlad Magheru şi nepotul său, Petru, zis Fleşeriu, cumpără pământ de la Ion Toboşeriu din hotarul Câlnicului. La 20 – 21 de ani, Gh. Magheru ajunge căpitan de panduri, iar în anul 1826 este numit al doilea vistier. În luptele dintre panduri şi turci, prestate în 1828 la Calafat, Siseşti, Băileşti, Gh. Magheru se acoperă de glorie în calitate de comandant de panduri. Pentru meritele sale, câştigate în războiul ruso-turc din 1828 – 1829, Gh. Magheru a fost decorat de ţarul Nicolae I cu ordinul „Sf. Ana” la gradul de cavaler. În perioada regimului regulamentar, fiind numit cârmuitor al judeţului Romanaţi, ajunge să fie considerat cel mai bun administrator din ţară. În timpul revoluţiei de la 1848 Magheru depunea o febrilă activitate pe plan politic şi militar. Mai întâi, el face parte din guvernul provizoriu alcătuit la 14 iunie la Bucureşti, contopit cu cel de la Islaz. La 18 iunie, este numit căpitan general al tuturor trupelor neregulate de dorobanţi şi panduri din Ţara Românească şi inspector general al tuturor guardiilor naţionale. Lui i se încredinţează organizarea efectivelor de dorobanţi, panduri şi volintiri, stabilindu-şi tabăra la Câmpul lui Traian – Vâlcea, însă, învins de împrejurări nefaste, o dizolvă la 28 septembrie, refugiindu-se cu speranţa că va veni vremea în care „să-mi îndreptez singura culpă ce am comis-o în faţa naţiei mele, aceea de a nu fi murit cu armele în mână”. Luptător înfocat pentru Unirea Principatelor Române, este ales deputat în Adunarea Ad-hoc din partea judeţului Gorj. În 1864, este numit comisar special în Oltenia pentru a explica legea rurală în rândurile ţărănimii. În 1868, Gorjul îl alege din nou deputat, cu o majoritate de voturi – 96 – în timp ce Cristian Tell, adversarul său, n-a întrunit decât 12 voturi. În preajma marelui eveniment de la 1877, bătrânul general făcea apel la unirea tuturor românilor, în primul rând să uite dezbinările de partid. Prin câştigarea independenţei României, marea dorinţă i s-a îndeplinit. Nu mult după aceea, Gh. Magheru se stinge din viaţă în ziua de 23 martie 1880, la hotelul Dacia din Bucureşti. Corpul neînsufleţit al marelui patriot a fost înhumat la cimitirul din Tg-Jiu. Înainte de sfârşitul vieţii, Magheru atrăgea atenţia unui nepot al său că „ţara are nevoie de oameni serioşi, instruiţi şi cu iubire de ea”. În acest fel, distinsul general, el însuşi a dat exemplul cel mai elocvent”. Cele scrise până aici nu-mi aparţin, ci le găsim în cartea „Istoria Gorjului”, de Vasile Cărăbiş, Ediţia 1995,1a pag. 223 – 224. Ţinând cont că pe 23 martie 2004 se vor împlini 124 de ani de la moarte şi că-n anul 2004 se vor împlini 200 de ani de la naştere, aş propune ca, pentru noi, gorjenii, anul 2004 să fie anul Magheru! Această sugestie vine din partea unor profesori de istorie de la Şcoala Generală nr. 1 Albeni, localitatea unde Magheru a văzut lumina zilei în anul 1804. Aş propune ca şi Şcoala Generală din Albeni să poarte numele marelui Magheru, mai ales că la sfârşitul lunii martie 2004 va fi inaugurat noul local de şcoală.
O viaţă, o idee, un nume
În anul 1995 – Liceul de Chimie din Tg-Jiu a primit oficial denumirea de Grupul Şcolar „Gheorghe Magheru”. În acest fel, s-a împlinit un act de dreptate ca numele bravului general să fie trecut alături de cel al lui Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu, Constantin Brâncuşi, Tudor Arghezi, Spira Haret, Constantin Săvoiu şi al altor personalităţi din Pantheonul istoriei gorjene, pe inscripţia unei instituţii de învăţământ şi cultură.
În ziarul „Gorjeanul” din data de 10 martie 2004 mi s-a publicat articolul: „ Gheorghe Magheru, la bicentenar” în cadrul unei rubrici istorice, intitulată: ,,Embleme spirituale ale Gorjului”. Aş dori să mai vin cu unele precizări. Marele patriot Gheorghe Magheru, „braţul de oţel” al revoluţiei române de la 1848, moare la 23 martie 1880. Lucrurile nu s-au oprit aici… Parlamentul României a declarat doliu, vreme de 3 zile şi a hotărât organizarea de funeralii naţionale.
Rămăşiţele pământeşti au fost înhumate la 30 martie 1880 la Tg-Jiu.
30 martie 1880 – 30 martie 2004. Se vor împlini în acest an, la sfârșitul lunii martie, 124 de ani de la momentul contopirii cu pământul sfânt al Cimitirului din Tg-Jiu, a marelui General Gheorghe Magheru. La 30 martie 1880, România pierdea un mare revoluţionar, un mare patriot şi, aş putea spune, „o minune de OM”! Expresia nu-mi aparţine, pentru că A.D. Xenopol aşa l-a numit pe Nicolae Iorga. Dacă Nicolae Iorga a fost „minunea” istoriei româneşti şi universale, nu greşim să spunem că şi gorjeanul nostru, Gheorghe Magheru, este o „minune” revoluţionară, politică a secolului al XIX-lea. Marile momente istorice ale secolului al XIX-lea îl au în prim plan pe gorjeanul nostru Gheorghe Magheru: 1821, 1848 şi 1877 – 1878. Pe bună dreptate, generalul este omul veacului al XIX-lea ce, prin faptele sale, a fost piatra de hotar în modernizarea românească ce avea să urmeze.
Azi, mormântul marelui Magheru este străjuit de-un bust al său, realizat de subofiţerul Vasile Năstăsescu, iar pe piatra funerară figurează următorul epitaf: „Trecătorule, aici repauzează generalul Gheorghe Magheru. Născut la 1804 şi decedat la 1880. Luptător fără preget pentru mărirea ţării sale, pentru triumful dreptăţii şi democraţiei. Eternă fie-i MEMORIA!” În versuri stângace, dar încărcate de emoţie se deplângea moartea generalului Gheorghe Magheru, a cărui amintire va rămâne neştearsă în sufletul românilor:
„Înc-un fiu al Olteniei,
Un braț tare – al României
Acum rece a picat.
Pe mormântul tău, Maghere
Crească mândră şi-n putere,
Libertatea ce-ai plantat!”
Prea puţine versuri, prea stângace să cuprindă măreţia unui „OM” între oameni, a unei personalităţi istorice „singulare” în veacul al XIX-lea. Fiind profesor de istorie la Școala Generală nr. 1 Albeni, dintr-un patriotism local îngust aş vrea ca generalul Gheorghe Magheru să aparţină comunei Albeni.
Dar marele general Magheru rămâne al comunei Albeni prin locul său de naştere – Bârzeiul – de – Gilort. Numele ce i se va da noului local de şcoală de la Albeni şi poate vreo statuie ne-ar mulţumi, în rest, Gheorghe Magheru rămâne o mare personalitate gorjeană, o emblemă spirituală a Gorjului.
Prof. pensionar, Teodor Voicu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here