Elvira Şarapatin a marcat “Ziua Familiei”

435

elvira sarapatinŞefa Organizaţiei de Femei a PSD, Elvira Şarapatin, a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o întâlnire cu şefele organizaţiilor locale de femei pentru a marca aşa cum se cuvine “Ziua Internaţională a Familiei”.

La manifestarea organizată în Târgu-Jiu a participat şi secretarul general al PSD Gorj, Gheorghe Milosteanu, care le-a vorbit persoanelor prezente despre problemele copiilor mici şi abandonul înregistrat în rândul mamelor tinere. Milosteanu conduce o instituţie de ocrotire şi se confruntă exact cu astfel de probleme. “S-au discutat probleme de planing familial, despre problematica copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, despre violenţa în familie, violenţa asupra femeii şi despre cea asupra copiilor”, a declarat Elvira Şarapatin care susţine că baza societăţii este familia iar un astfel de eveniment nu trebuia trecut cu vederea. Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat anul 1994 drept “Anul Internaţional al Familiei” tocmai pentru a iniţia şi a susţine un plan global de măsuri care să vina în ajutorul familiei. Apoi, începând cu 1995, s-a sărbătorit anual în data de 15 mai Ziua Internaţională a Familiei.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.