Elisabeta, prima Regină a României (II)

667

Elena se mută la Paris, unde desfăşoară o intensă activitate politică şi literară. Deşi, la început, regina îi trimitea în secret telegrame zilnic, n-a primit niciun răspuns. N-a mai văzut-o niciodată. Carol I hotărăşte să o ducă pe regină la Pallanzo, o mică staţiune balneară, unde i se alătură principele Leopold de Hohenzollern şi Maria. Rămâne până la Crăciun. Pentru a pune punct unor discuţii şi pentru a evita eventuale complicaţii, Carol I s-a străduit să găsească soţie pentru principele Ferdinand. A considerat că ar fi potrivită Maria de Saxa – Coburg şi Gottha, Missy, pentru apropiaţii familiei, cea de-a doua fiică a ducelui de Edinburg şi a marii ducese Maria a Rusiei, prin urmare, nepoată de bunică a reginei Angliei şi de bunic a ţarului Rusiei. Avea 17 ani. „Blondă cu ochii aproape violet, cu tenul lăptos al englezoaicelor, foarte veselă, iubind viaţa şi mondenităţile, sportivă şi călăreaţă neîntrecută, era făcută să devină regină”. Iniţial, mama s-a opus căsătoriei. Trecând peste timiditatea şi stângăcia lui Ferdinand, care i-a cerut mâna, Maria a acceptat. Logodna lui Ferdinand cu Maria a avut loc în 1892, fără participarea Elisabetei.Elisabeta, de la venirea ei în România, patrona 20 de societăţi caritabile cu activităţi diverse. I-a ajutat pe foarte mulţi, a salvat multe suflete. A fondat o colonie pentru orbi, numită poetic „Vatra Luminoasă”, un proiect grandios prezentat chiar şi preşedintelui SUA, Theodore Roosevelt.La a şaizecea aniversare, în 1903, Elisabeta a primit în dar de la Carol I o căsuţă pe malul Mării Negre, lângă Constanţa. Marea era adorată de regină, nu şi de Carol I. Călătoria pe Dunăre spre Marea Neagră era un prilej pentru familia regală de a face escale, în localităţile portuare ale fluviului, fiind primiţi cu intonarea imnului naţional, cu muzică militară din garnizoane şi cu urale. În timp ce Regele Carol I şi familia princiară călătoreau prin Deltă în compania lui Grigore Antipa, Elisabeta se retrăsese în căsuţa ei de pe malul mării, însoţită de o doamnă de onoare, de un aghiotant şi de bătrâna şi devotata ei cameristă. Ceremonii fastuoase au loc la împlinirea a patru decenii de domnie şi de regat ale lui Carol I.
Criza internă din 1907 l-a afectat puternic pe Carol I. Răscoala a cuprins întreaga Românie. Regina Elisabeta a publicat mai multe articole, prin care îi susţinea pe ţărani. La împlinirea a şaptezeci de ani, regina Elisabeta a fost sărbătorită cu mult fast.La 28 iunie 1914, a avut loc atentatul de la Sarajevo, moştenitorul tronului Austro – Ungariei, arhiducele Ferdinand şi soţia sa, Sofia, au fost asasinaţi de un tânăr bosniac. Începea Primul Război Mondial. La 3 august 1914, Carol I a convocat Consiliul de Coroană la Castelul Peleş. Guvernul condus de Ionel Brătianu a optat pentru neutralitate provizorie şi intrarea în război de partea Antantei (Franţa, Anglia, Italia, Rusia), pe când Carol I, care nu putea lua o decizie de unul singur, era de partea Germaniei şi Austriei, fiind susţinut doar de germanofilul Petre Carp.De aici şi întristarea profundă a lui Carol I, care îi grăbeşte sfârşitul. Moare la data de 27 septembrie 1914, la 76 de ani, din care 48 de domnie. După două zile, noul rege, Ferdinand, însoţit de soţie şi de copii, au jurat pe Constituţie în faţa celor două camere ale Parlamentului, ceremonie de la care Elisabeta a lipsit. Regele a fost înmormântat cu mare fast la mănăstirea Curtea de Argeş, care fusese restaurată prin grija sa. După terminarea funeraliilor oficiale, Elisabeta s-a retras din viaţa publică, şi-a ales ca reşedinţă Palatul episcopal de la Curtea de Argeş, să fie aproape de soţul său. S-a înapoiat la Bucureşti în 1915, înainte de Crăciun, pentru a patra operaţie de cataractă. La sfârşitul lui ianuarie 1916 i-a mărturisit ministrului Cultelor, I.G. Duca, dorinţa de a se sfârşi cât mai repede. Ca să nu-i trezească mai multe amintiri, a refuzat să mai locuiască în vechile apartamente. S-a instalat în atelierul său de pictură, la mansarda Palatului, unde era greu de încălzit. Răceala a dus la congestie pulmonară, iar după două zile de chin, s-a stins la 18 februarie 1916.Ferdinand i-a respectat una din ultimele dorinţe: rămăşiţele pământeşti ale micuţei principese, Maria, au fost dezhumate şi îngropate alături de părinţii săi. Înmormântarea reginei nu s-a bucurat de acelaşi fast. La sfârşit, s-a cântat Trioul în mi bemol major de Schubert, orchestrat de „Copilul său spiritual”, George Enescu.Regina Elisabeta, gândindu-se la tristul moment când va avea să părăsească această lume şi să se despartă pentru totdeauna de ţara mult iubită, şi-a scris ultimele dorinţe în Testamentul din data de 11/24 octombrie 1914. La deschiderea Testamentului Elisabetei, spre surprinderea tuturor, cu excepţia unor sume mici de bani pentru membrii săraci ai Curţii sale şi a câtorva bijuterii pentru nepoatele de la Neuwied, totul era împărţit între societăţi de caritate pe care le-a patronat şi crearea de burse pentru perfecţionarea unor artişti în străinătate.
Locuitorilor din Curtea de Argeş le-a donat fonduri pentru înfiinţarea unei şcoli de grădinărit şi pomicultură şi în vederea unui sistem de canalizare pentru urbe.Pentru a fi regină, după Elisabeta, trei calităţi sunt necesare: frumuseţe, bunătate şi fertilitate. Două însuşiri fundamentale, certe ale primei Regine a ţării, au fost aceea de protectoare, în direcţia caritabilă, a binefacerilor, în special în actul cultural – artistic, şi de creatoare de literatură şi de alte arte.Elisabeta a fost regina artistă.I.G. Duca, în „Amintiri politice”, spunea că „Regina Maria, din punct de vedere intelectual şi artistic, a fost creaţia primei regine a României”: „Regina Maria nu a primit de la părinţii ei nicio instrucţie. Tatăl ei, ducele de Coburg, îşi petrecuse viaţa pe mare, ca amiral britanic şi era prea dedat alcoolismului ca să se preocupe. Mama ei, fiica unică a lui Alexandru II, ţarul tuturor ruşilor, fusese crescută că învăţătura este bună numai pentru mujici”. Regina Elisabeta i-a transmis succesoarei sale, Maria, interesul pentru literatură şi artă, a stimulat-o să picteze, în acelaşi timp, i-a furnizat cunoştinţe legate de atribuţiile sale, ca regină, la eticheta ce i se impunea. În concluzie, prima Regină a României, Elisabeta, a fost mentorul succesoarei sale, Regina Maria.În 1919, Elena Văcărescu este numită de către regele Ferdinand, secretar general din partea României pe lângă Societatea Naţiunilor. Guvernul francez, apreciindu-i meritele, îi decernează Ordinul Cavaler al Legiunii de Onoare. În 1925, Elena Văcărescu devine membru de onoare al Academiei Române, prima femeie din România care a beneficiat de acest titlu.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here