Elevii și ONG-urile de mediu vor educația pentru sustenabilitate să devină prioritate națională

1010

De Ziua Internațională a Educației pentru Mediu, sărbătorită pe 26 ianuarie, Consiliul Național al Elevilor și Asociația Act for Tomorrow au făcut un apel către instituțiile publice de la nivel național pentru ca educația pentru sustenabilitate să devină prioritate națională.

Potrivit Consiliului Național al Elevilor și Asociației Act for Tomorrow, introducerea în școlile din România a educației pentru sustenabilitate este o măsură fundamentală pentru combaterea schimbărilor climatice. ,,Considerăm necesară constituirea unui grup de lucru interministerial, între Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și Ministerului Tineretului și Sporturilor, în cadrul căruia să fie invitați toți actorii relevanți din sistemul public (reprezentanți ai instituțiilor naționale, profesori și elevi), din mediul privat și din societatea civilă (ONG-urile de mediu), care să identifice împreună cea mai bună opțiune pentru ca educația pentru sustenabilitate să fie introdusă în școlile din România. România are nevoie urgentă de un Program de educație pentru sustenabilitate structurat, cu obiective clare, aplicat coerent și unitar la nivelul tuturor unităților de învățământ, accesibil tuturor elevilor, având conținut de actualitate. Trebuie menționat faptul că, deși există numeroase programe de educație realizate de ONG-urile de mediu, iar aspecte referitoare la ecologie se predau în unele materii școlare, la momentul actual nu există o abordare coerentă a acestei discipline care să structureze și să seteze obiective clare de învățare ale acestui domeniu în sistemul formal și nonformal de educație”, au transmis reprezentanții celor două organizații.
Complementar introducerii educației pentru sustenabilitate în sistemul formal de educație, elevii cer guvernanților și alte măsuri necesare pentru promovarea sustenabilității în școlile din România: implementarea Legii 194/2019 în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România, pentru a asigura finanțarea necesară colectării selective în aceste unități; școli debirocratizare pe bune – toate documentele de studii, cererile de la secretariatul școlii, precum și actele administrative privind transparența decizională/ instituțională vor putea fi vizualizate online; utilizarea resurselor educaționale digitale, protejând, totodată, mediul înconjurător prin reducerea consumului de hârtie în școli.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here