Elevii rovinăreni, schimb de experienţă cu colegii din Turcia

310

proiect rovinariProiectul Comenius Bilateral România – Turcia, intitulat „Pentru un viitor mai bun al cetăţenilor europeni”, este un proiect cofinanţat din fonduri europene, ce se desfăşoară în perioada 27 mai – 6 iunie la Şcoala Generală Nr. 3 din Rovinari.

Acest proiect reprezintă un schimb de experienţă între elevii şcolilor din două ţări diferite, având ca scop învăţarea de către aceştia a culturii, obiceiurilor, activităţilor desfăşurate în şcoală, precum şi a limbii vorbite de cealaltă comunitate. Un proiect premergător acestuia s-a mai derulat în săptămâna „Şcoala Altfel”, când doi dintre profesorii din Turcia au stat la Rovinari zece zile şi au ţinut copiilor de la Şcoala Generală Nr. 3 câteva ore de limba turcă. După aceste zece zile, doi profesori din Rovinari s-au deplasat în Turcia, unde au ţinut, la rândul lor, ore de limba română elevilor turci. În ultimele zile ale lunii trecute, un număr de 12 elevi, însoţiţi de trei cadre didactice au sosit la şcoală, unde au fost aşteptaţi de copiii rovinăreni îmbrăcaţi în haine populare, şi care i-au servit, conform obiceiului, cu pâine şi sare. După ce au făcut cunoştinţă cu elevii români faţă în faţă deoarece până la momentul cu pricina aceştia ţinuseră legătura pe internet, a urmat desfăşurarea de ore cu clase combinate compuse din elevi români şi elevi turci. Materiile pe care le studiază şi aprofundează în aceste zile sunt următoarele: română, matematică, geografie, muzică, cultură civică, ateliere de pictură, dansuri şi desen.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here