Elevii pasionați de teatru sau film pot să se înscrie pentru a participa la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului de teatru si film ”Histrioniada Liceenilor”, ce se va desfășura în perioada 5-9 septembrie 2016, la Cluj-Napoca.
Festivalul se va desfășura pe trei secțiuni: trupe, one-man show și scurtmetraje. Pentru secțiunea dedicată trupelor, înscrierea se face până la data de 1 august, printr-un formular pe care participanții îl pot găsi accesând: https://docs.google.com/forms/d/1GBPQT_bwrfg5L5dx5Xl35FOC-GtX7nrFRVTZ-Weg4dg/viewform, însoțit de un dosar care trebuie să cuprindă 10 poze și un filmuleț de maximum 5 minute cu reprezentația, trimis la adresa cjecluj@gmail.com. Pot participa trupe formate din cel puțin cinci și maxim 11 liceeni. Piesele prezentate trebuie să fie interpretate exclusiv în limba română. Durata unei reprezentații trebuie să fie cuprinsă între 15 și 40 minute. Nerespectarea acestei cerințe se penalizează prin depunctare. Și pentru secțiunea one man show data limită de înscriere este 1 august. Înscrierea se face printr-un formular pe care participanții îl pot găsi accesând: https://docs.google.com/forms/d/1cLE2_xFH9PZCHkdABa1njGPM6o01S3JJWepTfSdk04w/viewform, însoțit de un dosar care trebuie să cuprindă 10 poze și un filmuleț de maximum 5 minute cu momentul, trimis la adresa cjecluj@gmail.com. Durata unui moment trebuie să fie cuprinsă între 5 și 15 minute. Nerespectarea acestei cerințe se penalizează prin depunctare. Pentru secțiunea scurtmetraje înscrierea se face printr-un formular pe care participanții îl pot găsi accesând: https://docs.google.com/forms/d/18siqomw5kfp5ayYL01mQxA-A9pWlpflYDDyNvAxAdSY/edit, însoțit de un trailer de maxim 2 minute sau câteva cadre la alegere din acesta, trimis la adresa cjecluj@gmail.com. Durata unui scurtmetraj trebuie să fie cuprinsă între 7 și 30 minute. Pentru toate secțiunile, taxa de înscriere este în valoare de 30 lei/persoană pentru participanții din Cluj-Napoca și 100 de lei/persoană (cazare + 3 mese pe zi; transportul nu este inclus) pentru participanții din afara orașului. Taxa de înscriere trebuie achitată doar de către participanții care au trecut de faza preselecțiilor. Materialele trimise vor face baza unei preselecții în urma căreia un juriu desemnat de organizatori va alege un număr limitat de scurtmetraje care se vor rula în cadrul festivalului. Rezultatele acestei selecții vor fi anunțate până la data de 15 august 2016.
R.L.