Elevii din Motru, pe podium la ,,Tinerii dezbat”

376

La Severin, în zilele de 19 si 20 mai a avut loc etapa regională a Concursului Naţional “Tinerii dezbat”. Formatul competiţional este World Schools şi, anul acesta, au participat 12 licee din Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Dolj.

Concursul național ”Tinerii Dezbat”se adresează elevilor din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a din toate unitățile de învățământ preuniversitar şi are drept scop conştientizarea de către tineri a valorilor cetățeniei democratice prin înţelegerea informată a realităţilor sociale, dezbaterea argumentată şi exersarea atitudinii tolerante şi deschise față de diferenţele sociale, etnice, economice, de sănătate, gen etc. care pot constitui bariere în comunicare. „Tinerii dezbat” este un campionat național de dezbateri educaționale care contribuie la formarea, dezvoltarea şi exersarea competenţelor de comunicare şi a atitudinilor social-civice democratice necesare tinerei generații pentru participarea activă la viaţa socială. Echipa Colegiului Naţional “George Coşbuc” este la cea de-a 2-a participare la acest concurs. Anul trecut, echipa formată din Florescu Alin, Pîrvănescu Nadina şi Dudescu Denisa, s-a clasat pe locul 1, participând la faza naţională desfăşurată la Alba Iulia. Astfel, echipa Colegiului Naţional “George Coşbuc” a câştigat 3 meciuri din 5. În urma celor două zile de concurs echipa formată din elevii Negrea Alexandru, Onea Melania si Pîrvănescu Nadina s-a clasat pe locul al 3-lea. Echipa a fost coordonata de prof. Negrea Nicolae.

M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here