Elevii din Motru, câştigători ai Festivalului de Teatru „Constantin Stanciovici Brănişteanu”

368

Picture 027Joi, 9 iunie, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” a găzduit Gala premiilor Festivalului de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici Brănişteanu”, secţiunea opţional. În aplauzele colegilor şi ale celorlalţi spectatori prezenţi în sală, tinerii actori au urcat pe scenă pentru a-şi primi premiile.

Festivalul de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici Brănişteanu” şi-a desemnat săptămâna trecută câştigătorii celei de-a doua secţiuni a festivalului, secţiune destinată elevilor liceelor din Gorj care au ca opţional „Arta actorului”. Liceele participante la această secţiune au fost: Colegiul Comercial „Virgil Madgearu”, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, Colegiul Naţional „George Coşbuc” Motru, Grup Şcolar Industrial Turceni, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi Liceul cu Program Sportiv din Târgu-Jiu. Ca în fiecare an, juriul a fost format din Sorin Călugăriţa – director general Societatea de Presă şi Editură Obiectiv Media, Alex Gregora, poet şi membru al Uniunii Scriitorilor, şi Ovidiu Popescu, director al Centrului Municipal Constantin Brâncuşi. Premiul special al juriului a mers anul acesta la doi elevi de la Grupul Şcolar Industrial Turceni, Dana Pârvoi (10 ani) şi Alex Costescu (9 ani). La secţiunea „Cel mai bun actor în rol secundar”, premiul a mers la Andrei Zamfira (C.N.E.T) şi Pop Bobei Vlad (C.C.V.M), în timp ce la secţiunea „Cea mai bună actriţă în rol secundar”, premiul a fost acordat elevelor Anca Frăţinescu (C.N.S.H) şi Oana Nemeş (C.N.T.V). Premiile pentru cel mai bun actor, respectiv cea mai bună actriţă în rol principal au mers anul acesta la Motru, câştigătorii fiind Vlad Burlan şi Elena Oana Marin, ambii elevi ai Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Motru. La secţiunea „trupe”, locul întâi sau premiul „Ligia Tilici”, a fost acordat Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Motru pentru piesa „Târfă cu respect” de J.P. Sartre. Locul II (premiul Stelian Sterescu) a mers anul acesta la Colegiul Naţional „Spiru Haret” pentru piesa „În căutarea sensului pierdut” de Ion Băieşu; locul III al podiumului a fost împărţit de trupa Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” (piesa „Hârtii, ursuleţi şi fete” de Ana Cucu Popescu) şi de cea a Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” (piesa „Metanoia” de Roxana Magdalena Pantice). Formaţia câştigătoare a locului I urmează să devină, cu piesa prezentată în concurs, parte a stagiunii Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, iar laureaţii pentru interpretare masculină şi feminină vor fi distribuiţi în spectacolele Teatrului „Elvira Godeanu”. Directorul Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, Marian Negrescu, a promis că ediţia de anul viitor a festivalului va aduce câteva surprize pentru participanţi, atât în ceea ce priveşte regulamentul, cât şi în ceea ce priveşte premiile, piesa câştigătoare urmând să fie jucată şi în Italia, la invitaţia regizorului Achille Roselletti. Ce alte surprize va mai aduce cea de-a X-a ediţie a Festivalului de Teatru pentru Elevi „Constantin Stanciovici Brănişteanu” urmează să aflăm în 2012.

Roxana Lupu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here