Elevii din Mătăsari testează calitatea apei din Portugalia

559

Arătam zilele trecute că un grup format din elevi ai Colegiului Tehnic din Mătăsari, însoțiți de cadre didactice, vor parcurge mai multe stagii de pregătire în țări precum Portugalia și Polonia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Pentru un viitor bun al tinerilor Gorjeni”. Spuneam atunci că proiectul Erasmus+ „Pentru un viitor bun al tinerilor Gorjeni”, 2015-1—RO01-KA102-014524, finanțat de ANPCDEFP este al treilea proiect de acest gen, derulat la nivelul unității școlare Colegiul Tehnic Mătăsari, în parteneriat cu unități de învățământ similare din alte țări. Zilele acestea, 20 de elevi ai școlii din Mătăsari se află în stagiul de pregătire practică, în cadrul proiectului mai sus amintit, la Institutul Național de Sănătate Doutor Ricardo Jorge (INSA) din Lisabona, Portugalia. Institutul Național de Sănătate Doutor Ricardo Jorge (INSA) din Lisabona este un institut de cercetare, o organizație publică din cadrul Ministerului Sănătății din Portugalia, fondat în anul 1899, de către Ricardo Jorge, care are rolul de a monitoriza, printre altele, proprietățile fizice și chimice ale apei potabile, ale apelor de suprafață și subterane naturale, apelor din piscine și apelor uzate, investigând în acest sens, problemele de pericol pentru sănătatea umană în laboratoare chimice și toxicologice moderne. INSA dezvoltă și validează astfel, noi metode de analiză pentru apă, aer, sol, prin laboratoare de specialitate dotate conform cerințelor europene în vigoare, certificate și acreditate conform standardelor portugheze de calitate. În cadrul acestui institut, cei 20 de elevi ai Colegiului din Mătăsari, au fost inițiați să aplice o serie de teste prin care au verificat calitatea apei potabile, și nu numai, din capitala Portugaliei. Iată că, prin astfel de activități, elevii din România se pot forma ca viitori cercetători ai țării, demni să inoveze în activitatea profesională pe care o vor desfășura, îmbogățindu-și, cu succes, cunoștințele în domeniu. Mai mult, putem spera ca pe viitor, elevii care participă la astfel de schimburi de experiență, să rămână în țara lor natală și să își aducă aportul la dezvoltarea acesteia prin folosirea în mod corespunzător a cunoștințelor dobândite. Credem, din acest considerent, că statul român ar trebui să își regândească politica în materie și să investească în aceștia, prin oferirea de contracte de muncă în țară, folosindu-se astfel de înaltele competențe pe care le-au dobândit și pe care, cu siguranță, vor fi capabili să le pună în aplicare.
Laudă lor și la mai mare!
Alin DOBROMIRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here