Astfel de acţiuni le anunţă, cu jumătate de gură, şi dascălii de la Colegiul Naţional ,,Tudor Vladimirescu” (CNTV) din Târgu-Jiu care, sub protecţia anonimatului, spun că în cadrul unităţii de învăţământ ar fi avut loc şedinţe cu elevii din ultimii ani de liceu, tineri cu drept de vot, în încercarea de a-i determina să îi ofere primul lor vot lui Traian Băsescu. Elevii au fost anunţaţi, susţin aceleaşi surse mai sus menţionate, că în schimbul adeziunilor lor la PD-L şi implicit a votului portocaliu, vor fi duşi în excursii la mare ori în străinătate. O parte a elevilor renumitei unităţi de învăţământ ar fi acceptat propunerea mai ales că un pic de distracţie pe banii PD-L, în opinia lor, nu le-ar aduce nimic rău fără să ştie însă că astfel de întruniri cu caracter politic sunt interzise în şcoli iar ei nu trebuie să fie influenţaţi deoarece au capacitatea să aleagă singuri.