Având în vedere faptul că educația rutieră reprezintă un domeniu prioritar pentru atingerea obiectivului strategic de reducere a riscului de victimizare în rândul participanților la traficul rutier, efectivele de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier efectuează activităţi de propagandă şi educaţie rutieră prin organizarea și desfășurarea de acţiuni tematice pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, vizând atât disciplinarea pietonilor şi conducătorilor de biciclete sau trotinete, cât şi educarea conducătorilor auto pentru a adopta o conduită preventivă în trafic. Astfel, pentru îndeplinirea obiectivului anterior menționat și, în primul rând, pentru prevenirea victimizării copiilor prin accidentele de circulație, este necesară conștientizarea de către aceștia a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere, aspect care se poate realiza prin organizarea și desfășurarea de activități preventiv-educative, ce vizează prezentarea normele rutiere şi recomandări pentru deplasarea în siguranţă pe drumurile publice.
„În acest sens, în cursul zilei de 23 aprilie 2024, efective din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat activități preventiv-educative pentru prevenirea victimizării copiilor prin accidentele de circulație la Colegiul Național ,,Spiru Haret” din Târgu Jiu, fiind vizați elevii din clasele primare. În cadrul programului de prevenire a victimizării preșcolarilor/elevilor prin accidentele de circulație a fost iniţiată acţiunea denumită „Fii pieton disciplinizat! Nu trece dincolo!”, ocazie cu care școlarilor le-au fost prelucrate normele rutiere privitoare la deplasarea pe drumurile publice, traversarea pe trecerile pentru pietoni marcate şi semnalizate corespunzător, precum şi locul pe care trebuie să-l ocupe aceştia în autovehicule atunci când deplasarea se face folosind aceste mijloace. De asemenea, au fost prezentate imagini cu semafoare electrice – pietonale şi pentru vehicule şi treceri pentru pietoni. A fost iniţiat un concurs interactiv de genul „Aşa da, aşa nu!” în cadrul căruia preşcolarilor le-au fost prezentate situaţii ipotetice, aceştia trebuind să o identifice pe cea corectă şi să motiveze alegerea făcută. Menționăm faptul că astfel de activități vor avea loc și în perioada următoare, în vederea conștientizării minorilor cu privire la situațiile la care se expun în cazul nerespectării normelor rutiere și a neatenției în trafic”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.