Elevii claselor I de la Școala „Pompiliu Marcea” au pornit la colindat

1314

Elevii claselor I A și I B de la Școală Gimnazială „Pompiliu Marcea” întâmpină așa cum se cuvine Sărbătoarea Crăciunului. Însoțiți de cele două învățătoare, cei mici au făcut astăzi o vizită primarului Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Elevii l-au colindat pe acesta dar și pe Moș Crăciun, care, în aceste zile a poposit în incinta Primăriei Târgu Jiu pentru a primi grupurile de colindători din municipiu. Cu emoții în glas, copiii i-au făcut o bună impresie edilului, astfel că la plecare, Marcel Romanescu le-a oferit acestora cadouri bogate. Printre emoţii şi zâmbete, prichindeii au împărtășit veselie și celor prezenţi în cadrul administrației locale, angajați, și ajutoare ale lui Moș Crăciun și ale primarului. Micuții au primit nu doar dulciuri, ci și cărți pe care le vor lectura cu plăcere în perioada vacanței de iarnă, care se apropie cu pași repezi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here