Elevii chiulangii din Târgu Jiu au fost ,,recuperați din baruri”

1169

Echipe de polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj și Poliției Locale, au efectuat săptămâna trecută, la Târgu Jiu, o nouă acțiune de prevenire a absenteismului și abandonului școlar.

Activitatea a făcut parte din acțiunile de prevenire a fenomenelor de absenteism sau abandon școlar, respectiv pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de substanțe interzise în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, desfășurată de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj. Principalul risc care derivă din lipsa de la școală a elevului îl reprezintă activitățile pe care adolescentul le face când absentează, respectiv, consum de tutun, alcool sau droguri, precum și implicarea în alte activități infracționale.
”În cadrul activității, au fost identificați 23 de elevi care absentau de la școală, acestora fiindu-le explicată importanța frecventării orelor de curs, dar și respectarea regulamentelor școlare. Pentru prevenirea fenomenului de absenteism școlar au fost efectuate verificări în unități de alimentație publică, situate în apropierea unităților de învățământ preuniversitar, în special a celor care comercializează sau expun spre vânzare băuturi alcoolice, țigări sau alte produse de tutun. Polițiștii și jandarmii au abordat, împreună cu elevii, teme privind comportamentul acestora în școală și în societate, importanța frecventării orelor de curs, prevenirea consumului de droguri și riscurile asociate acestuia, precum și respectarea reglementărilor școlare, pentru ca aceștia să nu devină autori sau victime ale unor infracțiuni”, a declarant purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Prevenirea victimizării minorilor, abandonului școlar și absenteismului de la orele de curs reprezintă priorități pentru polițiștii Biroului Siguranță Școlară, context în care, astfel de activități vor continua și în perioada următoare.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here