Elevii chiulangii, căutaţi de poliţişti prin baruri

404

Poliţiştii din cadrul IPJ Gorj au acţionat vineri pe raza municipiului Târgu-Jiu pentru a depista elevii care chiulesc de la cursuri pentru a-şi petrece timpul prin diverse localuri. În cadrul acestei acţiuni au fost legitimaţi zeci de tineri şi au fost depistaţi cinci elevi care lipseau de la orele de curs.

Poliţiştii gorjeni continuă seria acţiunilor menite a preveni şi combate absenteismul şcolar. Vineri, oamenii legii au acţionat în zona Colegiului Naţional „Spiru Haret”, Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” şi a Liceului Teologic. În urma controalelor efectuate în localurile din aproprierea unităţilor de învăţământ, poliţiştii au descoperit mai mulţi elevi care chiuleau de la ore. „Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au legitimat 43 de tineri, depistând 5 elevi care lipseau de la orele de curs. De asemenea, au fost verificate 10 unităţi economice, atrăgându-se atenţia angajaţilor acestora asupra obligaţiei de a respecta reglementărilor legale privind categoriile de produse interzise comercializării către minori. Asemenea acţiuni sunt organizate în mod frecvent de către poliţiştii gorjeni, conducerea şcolilor fiind informată cu privire la elevii ce au fost depistaţi chiulind de la orele de curs, tocmai pentru a evita cooptarea acestora în activităţi infracţionale ori transformarea lor în victime ale unor fapte antisociale”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Aceste acţiuni se înscriu în măsurile adoptate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şcolilor şi în zonele adiacente acestora.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here