Elevii au vizitat staţiile de epurare a apei

470

Societatea Aparegio Gorj se implică activ, ca în fiecare an, în desfăşurarea programului naţional săptămâna „Şcoala Altfel”, care este un program dedicat activităţilor extra-curriculare şi extraşcolare, desfăşurat în perioada 18 – 22 aprilie 2016. Prin intermediul Programului Şcoala Altfel – „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, zeci de elevi s-au arătat interesaţi să descopere circuitul apei cu ajutorul specialiştilor din cadrul operatorului regional. Astfel, ieri, un număr de 21 de elevi de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Târgu-Jiu au vizitat staţia de epurare a apei Bumbeşti-Jiu şi alţi 63 de şcolari de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu au putut vedea îndeaproape staţia de epurare a apei din municipiu.
Pe tot parcursul vizitei, elevii au fost însoţiţi de cadrele didactice şi specialişti ai societăţii Aparegio care au oferit informaţii amănunţite şi explicate pe înţelesul lor, privind procesul tehnologic care stă la baza „drumului apei”. Prin aceste acţiuni, Aparegio Gorj speră să contribuie la conştientizarea tinerei generaţii în ceea ce priveşte rolul şi importanţa apei, protejarea mediului înconjurător şi respectul pentru natură.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here