Elevii care au peste 12 ar putea fi vaccinați în cabinetele medicale din școli, iar testarea copiilor care au simptome se va relua la începerea noului an școlar, a spus ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.
„Acolo unde este posibil, plănuim să organizăm cabinete pentru vaccinare, acolo unde avem personal medical suficient şi unde avem copiii care în acest moment au indicaţia de a fi vaccinaţi.
Trebuie să înţelegem că vaccinarea la copii este, de asemenea, sigură şi că ea reprezintă un bun mijloc de prevenţie a infecţiei la copiii de peste 12 ani, cei care au acum indicaţie de vaccinare”, a anunţat ministrul Ioana Mihăilă, potrivit News.ro.
Cât priveşte testarea, ea se va aplica elevilor care au simptome ce ar putea semnala infecţia cu coronavirus.