Elevi sancționați de polițiștii locali

706

Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a acționat, în perioada 15.10.2018 – 19.10.2018, conform atribuțiilor stabilite în Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun și alcool în unitățile de învățământ de pe raza municipiului Târgu Jiu.

În acest sens, polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul activității comerciale au verificat în acțiunile de control ca astfel de produse să nu fie comercializate sau consumate în interiorul și în preajma școlilor. “Au fost efectuate verificări la 20 de unități de învățământ. În urma controalelor, polițiștii locali au aplicat 14 sancțiuni contravenționale în temeiul Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Poliţia locală îşi desfăşoară activitatea în interesul comunităţii locale, exclusiv pe baza şi în executarea legii, precum şi a actelor autorităţii deliberative şi ale celei executive ale administraţiei publice locale”, precizează Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu-Jiu.
Echipajele Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu vor continua să acționeze în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ publice pentru a preveni încălcarea actelor normative în vigoare.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here