Elevi din Gorj, la etapa naţională a Concursului “Cu viaţa mea apăr viaţa”

181

Un grup de elevi din judeţul Gorj au participat în perioada 23 — 26 iulie la etapa naţională a Concursului “Cu viaţa mea apăr viaţa”. Competiţia a fost organizată pe stadionul Portul Roşu şi în sălile de clasă din cadrul Colegiului de Industrie Alimentară “Elena Doamna” Galaţi.

Acest concurs reprezintă o activitate extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal şi a fost organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, cu sprijinul Ministerului Administraţiei şi Internelor. La competiţie au participat 30 de echipaje de elevi de gimnaziu şi liceu (echipe mixte / băieţi / fete) din judeţele: Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Vrancea, Brăila, Galaţi, Argeş, Ialomiţa, Călăraşi, Dolj, Teleorman, Gorj, Hunedoara, Arad, Timiş, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Alba, Braşov, Bucureşti.
Concursul are un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul Protecţiei Civile, având ca scop dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar, cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte, adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă, formarea spiritului de solidaritate şi implicarea individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă.
În cadrul acestei competiţii, elevii au participat la trei probe de concurs. Proba teoretică a presupus rezolvarea unui chestionar cu întrebări şi a avut ca scop verificarea cunoştinţelor acumulate referitor la modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Probele de îndemânare au vizat transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here