Elevi de 10 umiliți de profesori cu note greșite la Evaluarea Națională!

3492

Câțiva elevi din Peșteana, comuna Bâlteni, au avut parte de zile de coșmar după examenele de la Evaluarea Națională, deși rezolvaseră subiectele aproape perfect, cel puțin la matematică. Spre neșansa lor, dascălii care le-au corectat lucrările i-au notat cu mult mai puțin decât ar fi meritat aceștia, iar cei care au avut curajul să conteste notele primite au avut plăcuta surpriză să constate că după reexaminare au primit chiar și 10. Inițial, notele variau între 2 și ceva și cel mult 6, dar șasele Cristinei Migiu a devenit un ditamai zece după ce fata a depus contestație. Ca să treacă peste șocul generat de nota mică luată la început a avut nevoie de un tratament medical, plus suportul întregii familii. „A fost un adevărat șoc deoarece fix cum am ieșit de la capacitate am sunat-o pe doamna de la pregătire și i-am spus ce am făcut. Mă așteptam peste 9.50 ca notă, dar la afișare a fost cu mult sub așteptările mele. Am contestat acel 6 pentru că am avut un șoc uriaș. Până la contestație am avut parte de zile extrem de grele, nici nu vreau să le povestesc. După contestație am fost notată cu 10, o notă foarte bună, care era a mea. Asta era nota corectă. Când am văzut 6 nu îmi venea să cred. Mă întrebam unde am greșit pentru că nu exista posibilitatea de a avea greșeli, fiind matematică. Cel mai mult m-am speriat însă la contestație pentru că exista posibilitatea unei depunctări, nota 6 să devină una și mai mică. Nu e obligatoriu să îți crească nota la o contestație. Riscam să nu mai intru la liceul pe care îl doream. Cred că acum pot intra la „Ecaterina” pe mate-info”, spune eleva. Tatăl ei, Constantin, povestește că a trebuit să își ia concediu împreună cu soția pentru a o consola pe fată și a-i fi alături în zilele grele de care a avut parte după afișarea nedreptului 6. „Eram sigur că fetița ia notă bună pentru că după examen mi-a spus că a făcut totul. Așteptam rezultatul, iar la afișare nota ne-a dezamăgit profund. Am mers la conducerea școlii și ne-au sfătuit să ne păstrăm calmul pentru că dacă e o greșeală se poate corecta. Și s-a corectat, spre bucuria noastră. Dar în acele zile de așteptare și eu și soția ne-am luat concedii ca să putem sta lângă fetiță ca s-o consolăm. Ea deja suferise un șoc la aflarea notei de 6. A trebuit să îi dăm niște medicamente ca s-o scoatem din starea aceea. Suntem mulțumiți acum că a primit nota meritată. Sper ca pe viitor profesorii să nu mai facă asemenea greșeli. Suferința copiilor este uriașă, iar pe lângă ei suferim și noi părinții”, povestește tatăl elevei. Supărat după prima notă acordată de profesori a fost și Robert, care, inițial, primise un 2,25, iar după contestații a ajuns la aproape 8, fix cât estimase el că trebuie să primească pentru a intra la liceul pe care și-l dorește. „După examen știam că am făcut chiar peste 8 și eram foarte bucuros că rezolvasem mare parte din probleme. Acasă m-am corectat în baza baremului și am spus că trebuie să iau cel puțin 7.50. Mai aveam unele greșeli, dar când s-au afișat notele mie mi-a fost dată nota 2.25. Faptul că era sub 5 mi s-a făcut rău și așa am decis să contest. Am stat într-un stres continuu, îmi era rău, dar familia m-a liniștit mereu. Mi-au spus mereu cei de acasă că nu e nota mea și că eu merit mai mult. Când s-au afișat contestațiile am fost foarte, foarte bucuros. Era 7,90 și pot să merg la liceu. Acum le-aș da și eu profesorilor nota pe care mi-au dat-o ei mie ca să vadă cum este”, spune elevul. Directorul școlii, Constantin Diaconescu, a rămas și el uimit de situația prin care au trecut acești copii și spune că inclusiv la limba română s-au făcut astfel de greșeli. El crede că toți cei care au avut curajul să conteste nota inițială merită felicitări pentru că altfel nedreptatea ar fi rămas nedescoperită și destinul lor ar fi fost iremediabil influențat negativ. „Sunt copii foarte buni. Fetița cu matematica era bulversată de ceea ce s-a întâmplat. I-a apărut chiar o mică pareză după toată această întâmplare, dar părinții au ajutat-o și a depășit cu bine acest moment. Am văzut-o după contestații și m-am bucurat că este bine. Este o eroare foarte mare, dar tardivă pentru că îi costă pe copii. Nu știu dacă fata intra la liceu unde își dorea în asemenea condiții. Am avut 4 contestații la Centrul de Evaluare Bâlteni, iar 3 dintre ele au fost note greșite. Diferența mare a făcut ca recorectarea să fie făcută de două echipe de profesori, nu de una. Avem o diferență de 5,65 puncte la o lucrare de limba română. E posibilă o greșeală de transcriere a borderourilor pentru că nu avea cum să apară o asemenea diferență atât de mare”, spune directorul Diaconescu. Nu de aceeași părere este însă și Inspectoratul Școlar, purtătorul de cuvânt Dana Constantinescu fiind de părere că transcrierea greșită a notelor nu e posibilă, mult mai posibilă fiind neatenția celor care au corectat. „Lucrările au fost corectate la Dolj, iar contestațiile la Olt. Au fost erori de corectură absolut nepermise, care ne miră și pe noi pentru că, la un moment dat, fiecare dintre noi este corector la un concurs național. Știm foarte bine procedura pe care trebuie să o parcurgem, iar metodologia prevede sancțiuni, de la calificativ anual defavorabil până la interzicerea participării la concursuri naționale timp de 4 ani. Analiza va fi făcută de ISJ Dolj, iar noi, Gorjul, nu avem nicio implicare în această situație. Profesorii din Gorj nu au făcut astfel de greșeli pentru elevii din alte județe. Personal, nu am o explicație pentru astfel de situații, mai ales că e o diferență prea mare de puncte. Neatenția nu e permisă în asemenea situații pentru că e în joc viitorul unui copil”, a explicat Dana Constantinescu!
GELU IONESCU

2 COMENTARII

  1. Profesori cu vacante cât cuprinde, sporuri la fel și doar câteva ore pe zi la scoala, fără prea multa munca. Unii elevi muncesc ei și sunt silitori altfel slabe șanse sa facă ceva. La fel și cu profesorii unii sunt buni făcuți pentru meseria lor iar alții au întrat în sistem ca e mult timp liber și munca putina.

    • Florine, nu esti in masura sa vorbesti despre profesori. Tu si nevasta-ta ati fost vreo somitate?
      Din parinti mediocri se nasc copii mediocri. Punct!

Dă-i un răspuns lui Carmen Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here