Elevele prostituate de la Liceul Bârseşti, în analiza şcolii

711

fetiteCa urmare a mărturiei uneia dintre tinerele anchetate în dosarul “sex cu minore”, relatată recent de Gorjeanul, cum că o parte dintre fetele care se prostituau erau eleve la Grupul Şcolar Industrial Bârseşti, acestea ar putea avea probleme la şcoală.

Asta, în situaţia în care totuşi conducerea unităţii de învăţământ nu ştia ieri nimic de faptul că printre elevele şcolii se numără şi câteva minore care prestează sex contra cost, fiind în prezent anchetate.

Contactată telefonic, directoarea unităţii de învăţământ Maria Dabelea, s-a arătat şocată de faptul că la şcoală sunt câteva eleve anchetate în dosarul “sex cu minore”, cerând timp să analizeze declaraţia fetei, publicată de Gorjeanul. “Cu siguranţă vom lua măsuri cu ele. Dar nu ştim cine sunt, cum le cheamă. Vom verifica, reveniţi mai târziu cu un telefon”, dădea asigurări directoarea şcolii, Maria Dabelea. Deşi am încercat de câteva ori să o mai prindem la telefon pe directoarea şcolii, aceasta a evitat apoi să mai dea declaraţii, subalternele ei declarând că nu este în birou, ca în final să spună că a plecat acasă. Asta, deşi la momentul apelului era ora 15.00. Directoarea putea să spună măcar că elevele în cauză sunt la seral.

A.Stoica

Declaraţia prostituatei, elevă la seral

“Am 19 ani, eu le cunosc de mult pe fete, stau cu ele în chirie. Suntem eleve la Liceul Bârseşti, ele sunt cu 2 ani mai mici decât mine. Nu am numărat clienţii şi nici nu le luam buletinul să vedem cine sunt. Noi primeam telefon, nu conta ce vârstă au şi cum arată, dacă aveau bani, asta conta. Cel arestat nu este peştele, e altul. Ele stăteau în chirie la el. Fetele nu stăteau pe stradă, primeau telefon. Nu el este vinovatul, persoana care este vinovată stă acasă, în pat, probabil. Nu pot spune ce fel de oameni erau care apelau. Nu ieşeam pe centură, prin maşini în altă parte. Da, se fac bani mulţi. Acum e mai greu că e iarnă, au fost sărbătorile şi nu mai veneau. Se lua 200 de lei pentru o partidă. Totul depinde cum arăta fata tariful era şi în funcţie de asta, dacă îi plăcea clientului, asta conta. Nu pot da relaţii despre ce făceam exact. Eu practic de un an acest lucru. Eu nu fac din plăcere tot ce fac, eu am un copil, celelalte nu ştiu de ce făceau, dacă o fac din plăcere”, a povestit una dintre prostituatele în vârstă de 19 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here