Elevă din Turceni, printre finaliștii unei competiții naționale

1835

O elevă de la Liceul Tehnologic Turceni se numără printre finaliștii competiției ,,Solve for Tomorrow”, organizată de Samsung România și Junior Achievement România. Alături de ceilalți 24 de finaliști, aceasta va participa la workshop-uri și sesiuni de mentorat care îi vor ajuta pe elevi să își dezvolte ideile inovatoare pentru a găsi soluții la diversele provocări din societatea noastră.

,,Solve for Tomorrow” este o competiție națională, adresată elevilor, prin care se dorește încurajarea gândirii inovatoare și abordării creativă în rezolvarea unor probleme pentru binele comunității. Potrivit organizatorilor, programul oferă șansa de a explora rolul pe care tehnologia îl poate juca în rezolvarea unora dintre cele mai mari probleme ale comunităților locale, având în vedere următoarele teme: Mediul înconjurător, Diversitate și incluziune, Educație și Dezvoltare sustenabilă. În competiție s-au putut înscrie elevii cu vârste cuprinse între 16-18 ani. Din cele 242 idei înscrise în perioada campaniei, 25 de proiecte au intrat în etapa a doua a competiției, între care și cel al elevei din Gorj. „Performanță obținută de eleva BADEA MARIA BIANCA. Proiectul elevei noastre din clasa a X-a A este selectat în etapa finală a competiției naționale Solve for Tomorrow, la categoria ,,Mediul înconjurător”, dintr-un total de 242 proiecte înscrise. Samsung România a anunțat, la mijlocul acestei luni, selecția celor 25 de proiecte care vor intra în a doua etapă a competiției naționale Solve for Tomorrow. Selecția a fost realizată ținând cont de o serie de criterii atent definite: justificarea nevoii pe care participantul dorește să o adreseze; abordarea inovatoare și realistă; justificarea soluției propuse în raport cu nevoia identificată și modul în care este valorificată utilizarea tehnologiei în cadrul soluției propuse. Juriul din cadrul competiției Solve for Tomorrow este format din Simona Panait (Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România), Alice Duțu (Director Programe, Junior Achievement România) și Oana Bulexa (Managing Director, MSL The Practice). Eleva Badea Maria Bianca a fost sprijinită de: prof. Badea Irina și dir. adj. prof. Șandru Oana. FELICITĂRI, BIANCA! MULT SUCCES ÎN ETAPA FINALĂ!”, au anunțat reprezentanții Liceului Tehnologic Turceni. În cea de-a doua etapă a competiției, cei 25 finaliști vor avea șansa să își perfecționeze ideile, cu ajutorul sesiunilor de mentorat și al cursurilor de Sustainable Design Thinking organizate în parteneriat cu Junior Achievement România, special gândite pentru a-i ajuta pe elevi să își aducă ideile la viață.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here