Elevă a ŞPA Târgu-Jiu, premiată la “Fii star în ţara ta!”

713

Gabriela Țurcanu, elevă a Școlii Populare de Artă (ŞPA) Târgu-Jiu, coordonată de profedorul Doru Ciobanu, a obţinut două trofee și un premiu I la Festivalul Concurs Internaţional “Fii star în ţara ta”, ediția I. Evenimentul s-a desfăşurat la Bucureşti, în perioada 26-27 ianuarie 2019. Premiile elevei Gabriela Ţurcanu au constat în: Trofeul la secțiunea Pop românesc; Trofeul la secțiunea Etno; Premiul I la secțiunea Pop Internațional.
În cadrul acestui festival, tânăra Gabriela a primit invitația de a participa la cea de-a VI-a ediție a Festivalului “Fii star în ţara ta”, ce se va ţine la Vulcan, în perioada 19-21 aprilie 2019. Festivalul Concurs Internaţional “Fii star în ţara ta”, ediţia I, s-a desfășurat la nivel național și internațional și are ca obiectiv selecția şi promovarea tinerelor talente în domeniul interpretării muzicii vocale, dansului, teatrului, promovarea actului artistic de calitate, stimularea spiritului de competiţie, a comunicării şi a fairplay-ului între participanți.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.