Suntem cu toții conectați la un moment electoral deosebit de important, așa cum se regăsește el în conștiința fiecărei persoane și în comportamentul grupurilor sociale, dar dincolo de accentele grotești ale “iadului interpersonal” metamorfozat în pretinsele proteste spontane, atmosfera febrilă a celui de-al doilea tur al prezidențialelor demonstrează că nu doar «impulsiile înhăitării» pot conduce la atingerea scopului final, cât mai ales «avântul înapoierii» într-un spațiu nedefinit și greu de circumscris, care poate să constituie o nedisimulată și patetică trimitere la nevoia stringentă de cunoaștere de sine a omului devenit marfă neambalată a vânzătorilor de iluzii! Astfel de observații adecvate și mereu inspirate ne prilejuiește mai mult ca niciodată lectura cărții: «ROMÂNIA SUB INVAZIA MÂRLĂNIEI – O alertă sociologică», de Nicolae Grosu, Ionel Dănciuc, Cluj-Napoca, Editura “Ecou Transilvan”, 2014, tocmai pentru a detalia modul în care se dorește deslușită defularea afectelor puternice, dar și a efectelor secundare, ca într-un context educațional dominat de o viziune mitologică supusă unei degradări mediatice prin senzaţional.
Autorii cărții de față se referă la “iadul interpersonal”
Dacă vom porni de la nevoia de a inventa zilnic întâmplări macabre și golite de senzațional, doar pentru a rătăci în subînțelesuri tragice, în tentația pe care o devoalează autorii cărții de față, când se referă la “iadului interpersonal” și la cadrul sociologic al relațiilor interpersonale, e doar un prilej pentru a vedea importanța confruntării directe între candidații la prezidențiale! De bună seamă că “pentru a înţelege modul de interacţiune din societatea românească”, putem avea un tablou sugestiv al faptului că obligativitatea vieţii în comun este un proces natural complex, ca şi responsabilităţile pe care le impun oamenilor climatul de confruntare, lupta împotriva poluării, mediul educațional sau chiar mediul politic, mai ales că astfel de contacte apar în cadrul grupurilor mici (familia, grupul de studiu) sau în grupuri mari (poporul unei ţări, populaţia din spațiul european), mai ales dacă în central preocupărilor teoretice și practice stau ideea de spațiu multicultural și de integrare, care presupun legarea mai multor aspecte ale unui sistem, fie că acestea există în interiorul unei singure persoane sau într-un colectiv de indivizi, așa cum ne sugerează autorii cărții, atunci când “cunoaşterea interpersonală trece către esenţă, partenerii, sesizându şi lipsa de consistenţă, se dezamăgesc, ceea ce arată că interacţiunea socială constituie prin sine o succesiune de amăgiri şi dezamăgiri, prin care individul, amăgindu se din ce în ce mai puţin, rămâne, după o anumită vârstă, complet dezamăgit”, adică un individ iremediabil incomplet! Este meritul incontestabil al autorilor de a ne plasa intempestiv, în plan imagistic, în atmosfera electorală a acestor zile fierbinți, tocmai pentru faptul că în mod necesar: “Compatibilitatea intereselor indivizilor determină factura interacţiunii. Astfel, când interesele sunt relativ compatibile, interacţiunea se desfăşoară sub formă de cooperare, putând să se ridice inclusiv la nivel de consens, iar când sunt incompatibile, interacţiunea se desfăşoară sub formă de competiţie, riscând să decadă inclusiv la nivel de conflict”, poate ca un bumerang al voințelor deturnate, mai ales când integrarea este privită ca un mecanism esenţial pentru coabitare, fiindcă promovează modul de a fi mai flexibil şi adaptativ, caracterizat de vitalitate şi de creativitate.
“Românii nu au maturitatea de a se preţui şi de a se respecta reciproc”?
Rezultatul final al interacțiunii sociale este viața însăși, iar absenţa integrării și a interacțiunii conduce la haos şi la rigiditate. Descoperirea acestui lucru ne permite să reformulăm felul în care înţelegem tulburările sociale, ca niște profesionişti din domeniul politicilor educaţionale, tocmai pentru a vorbi de faptul că “interacţiunea se realizează prin comunicare, ca proces de transmi¬tere a informaţiilor, ideilor, atitudinilor şi sentimentelor, atât pe cale verbală, cât şi nonverbală”, pentru a avea o societate mai armonioasă și pe deplin interactivă, mai ales că “pierzându şi exerciţiul interacţiunii, oamenii şi au pierdut abilitatea respectivă şi deci aptitudinea de a se comporta omeneşte, alunecând astfel spre comportamente insensibile, arbitrare, vulgare şi brutale, în esenţă inumane”! Radiografia pe care o realizează autorii cărții ne arată că: “românii nu au maturitatea de a se preţui şi de a se respecta reciproc, ceea ce dovedeşte că ei nu au capacitatea de a întreţine sistematic relaţii, ci doar de a suporta întâmplător contacte, care, tocmai că nu au bază relaţională, sunt atât de inconsistente, haotice şi imprevizile, încât în majoritatea cazurilor se constată a fi de iritabilitate şi ţâfnă, lene şi rasoleală, nesimţire şi fudulie, calicie şi risipă, lăcomie şi hoţie, bârfă şi intrigă, invidie şi ură, vulgaritate şi înjosire, misticism şi depravare, toate acestea fiind printre cauzele pentru care tot mai mulţi români spun că «avem o ţară frumoasă, dar ce păcat că este locuită»”! Pentru a încununa ideea de «iad interpersonal», cei doi autori se dovedesc tranșanți când clamează cu o solemnitate asumată că “locuitorii României, striviţi de starea de fapt, privesc resemnaţi la gravele disfuncţii din societate (drumuri distruse, şcoli dărăpănate, spitale mizerabile, servicii publice scârbavnice, corupţie, vulgaritate, agresivitate, cerşetori, câini vagabonzi, gunoaie şi absolut toate tipurile de nenorociri), considerând în mod fatal, ca şi cum ar fi fost blestemaţi în neputinţă, că «n-avem ce face, asta-i situaţia, din moment ce trăim în România»” pe care o știm, cea de toate zilele, am spune noi!
“Mulţimea de indivizi în interacţiune a devenit un grup social”
Așadar, împletind descoperirile de ultimă oră din domeniul sociologiei și al studiului grupurilor umane, sarcastic și vitriolant considerate «impulsiile înhăitării» diferiților indivizi în plan social, autorii ne familiarizează plini de elocință cu felul în care atenţia poate modela legăturile din interiorul grupurilor sociale, cu ceea ce ştim despre felul în care grupurile interacționează între ele, deoarece “prin intensificarea, diversificarea şi permanentizarea interacţiunilor, oamenii au devenit dependenţi unii de alţii, s au modelat reciproc, au creat împreună modele de comportament şi au dobândit tot mai mult sentimentul apartenenţei comune. În acest fel, mulţimea nedefinită de indivizi în interacţiune a devenit tot mai coerentă, consistentă şi stabilă, definindu se ca o entitate de sine stătătoare, ca un grup social”, tocmai pentru a diferenția cu o abilitate de invidiat între grupurile primare sau grupurile mici, pe de o parte, spre deosebire de grupurile secundare sau grupurile mari, care au ca numitor comun interesul! Mediul social este în acest fel modelat prin relaţiile pe care le avem de-a lungul vieţii. Putem să ne inspirăm unii pe ceilalţi ca să ne schimbăm vieţile, atât pe cea personal, cât şi pe aceea de relaţie, să ne apropiem de integrarea în grup, mai ales că în esența lor, grupurile sociale, ne spun cei doi autori, “îşi îndeplinesc menirea funcţionând. Ele funcţionează prin relaţiile informaţionale, emoţionale, fizice şi materiale dintre membri, deci, printr un proces generic de comunicare. Cerinţele de funcţionare a grupului determină modul de structurare a reţelelor de comunicare”, ceea ce denotă faptul că succesiunea activităţilor dintr-un program de dezvoltare organizaţională a grupurilor începe, de obicei, cu analiza problemelor, trecând apoi, fie la chestiunile de structură, fie la cele de comportament – în funcţie de scopurile urmărite prin programul de apartenență și de funcționare, cel care scoate în evidenţă o serie de probleme specifice ale relaţiilor interumane, fie la nivel de grup primar, fie de grup secundar, mai ales că activităţile comportamentale constituie o caracteristică dominant, după etapa iniţială de diagnostic!
“Pe oamenii adevăraţi îi reunesc în grupuri mai ales cauzele mari”
Autorii se pliază surprinzător de inspirat pe atmosfera electorală din aceste zile, de parcă ar fi scris cartea stimulați de evenimente, dar putem aprecia că ei au perfectă dreptate, când apreciază că mai întotdeauna calitatea interacţiunilor determină calitatea grupurilor, iar “din moment ce în societatea româneacă interacţiunile sunt inconsistente, haotice şi imprevizbile, tot aşa sunt şi grupurile. Şi, cum marile acţiuni pot fi realizate numai de către grupuri, devine explicabil că deşi România are, alături de Franţa, cele mai bogate resurse pe locuitor, locuitorii săi, însă, sunt cei mai săraci din Europa, ei fiind popor sărac în ţară bogată”(sic!), acesta fiind motivul pentru care “pe oamenii adevăraţi îi reunesc în grupuri mai ales cauzele mari, în timp ce indivizii aflaţi în starea de «pulime» se înhăitează pentru mârşăvii (beţii, golănii, hoţii), aşa cum, disperant, se întâmplă în societatea românească”, poate ca o consecință a faptului că peste toate inconsistențele și inadvertențele campaniei electorale din actualul scrutin prezidențial flutură stindardul nostalgic din care se deslușește «avântul înapoierii» și al clișeelor vetuste, perimate! Este motivul pentru care autorii cărții nu se sfiesc să afirme că “în epoca mass media omul depinde, ca informare şi petrecere a timpului liber, tot mai mult de aparate, nu de oameni, și deci, reiese că omul, comutându se relaţional de la oameni la aparate, se însingurează, se înstrăinează, deci se desocializează. Şi, cum omul desocializat, fiind în afara unor reţele de relaţii care să-l atenţioneze, să l susţină, să l echilibreze şi să l direcţioneze, este uşor manipulabil, este incontestabil că numai în condiţiile desocializării specifice trecerii, inclusiv din cauza mass media, de la societatea structurată la societatea de masă a fost posibilă manipularea fascistă, nazistă şi comunistă a maselor”, ceea ce ne îndeamnă să achiesăm la analiza celor doi autori, dacă ne gândim la situația în care individul este absorbit de mulţime, pierzându-şi identitatea şi discernământul, pe fondul trăirilor emoţionale foarte intense.
“În societatea românească nu se întrevede un semn de schimbare în bine”
Poate, în loc de concluzie, dar în tonul explicațiilor autorilor, să specificăm faptul că grupurile de protestatari sau de alegători realizează de multe ori trecerea de la o mulțime gregară la o structură omogenă coezivă și sincronă, în sentimente, în gânduri și în acțiuni. Principalele fenomene psiho-sociologice care explică metamorfoza profundă a aglomerărilor umane din aşa-numitele «fiinţe provizorii» sunt: dinamica raportului conştient-inconştient, fenomenul sugestiei colective, instinctul gregar, pentru că în viziunea autorilor cărții, “în procesul de formare al personalităţii calitatea socializării determinând calitatea educaţiei, iar aceasta pe cea a instruirii, este clar că dacă socializarea este inconsistentă, aşa va fi şi educaţia şi, prin aceasta, şi instruirea, devenind evident că pentru debutul procesului de formare al personalităţii este necesară o socializare coerentă, iar pentru aceasta, în prima etapă, părinţi socializaţi coerent. Şi, cum părinţii nesocializaţi nu-şi pot socializa copiii, este plauzibil că, prin nesocializare, primitivismul se perpetuează transgeneraţional în haos, inconsistenţă, vulgaritate şi agresivitate. De aceea, în societatea românească, aflată într-o asemenea stare, mai ales după devastarea comunistă a continuităţii istorice, nu se vede şi nici nu se întrevede – moral, economic, ambiental – vreun semn de schimbare în bine”, ceea ce înseamnă că sub impactul unor trăiri emoționale puternice, colectivitatea umană se transformă într-o adevărată ființă provizorie, departe de a fi o personalitate de bază! Deci, având o populație cu un suflet colectiv dominat de «avântul înapoierii» orientat în direcția personalității inconștiente și a formelor rudimentare de manifestare, electoratul care definește gradul de socializare și calitatea educației oamenilor, ne demonstrează că “dacă într-o societate nu există «valori esenţiale», nu există nici ideal valoric şi nici ideal de personalitate şi deci, nici personalitate de bază”, conchid autorii cărții! (VA URMA)
Profesor, Vasile Gogonea
