El este angajatul CEO,  acuzat de ”părăsirea locului accidentului”: Declarații în EXCLUSIVITATE

454

Tânărul de 25 de ani, din comuna Slivilești, angajat al Carierei Jilț Sud, ca tehnician electronist, care este acuzat că a produs un accident rutier și ar fi fugit de la fața locului, a făcut primele declarații. Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07.00, în satul Croici, al comunei Mătăsari. Radu Octavian neagă însă că s-ar fi ascuns în carieră, așa cum spun polițiștii care au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului. ”Într-adevăr, am fost implicat într-un accident, dar nu este adevărat că am fugit. Pur și simplu nu am văzut că mașina pe care am depășit-o regulamentar, susțin eu, a intrat în șanț. Mi-am continuat drumul spre locul de muncă fără să-mi dau seama că mașina aceea a intrat în șanț. După ce am ajuns la serviciu m-a sunat un unchi care a văzut că era mașina Poliției lângă autoturismul meu și imediat mi-am luat actele și am mers acolo, să văd despre ce este vorba. Nu am fugit de la locul accidentului, în mașina mea nu a fost niciun rănit, mașina are doar o mică zgârietură, nu a fost o lovire, foarte puțin ușa din dreapta spate, a mașinii mele, este zgâriată”, a declarat tânărul de 25 de ani, pentru Gorjeanul.

Poliția are însă o altă variantă. ”Polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi, prin apelul 112, de o femeie de 47 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, despre faptul că a fost implicată întru-un accident rutier, pe raza comunei Mătăsari. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, constatând că un tânăr de 25 de ani, din comuna Slivileşti, în timp ce conducea un autoturism pe DC 86 Croici, s-a angajat în depăşirea unui alt autoturism, condus de femeia de 47 de ani, iar la revenirea pe bandă nu a păstrat o distanţă laterală suficientă şi a intrat în coliziune laterală cu acesta. În urma impactului, autoturismul condus de femeie a părăsit partea carosabilă și a intrat în şanţ. Inițial, tânărul a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior, de polițiști, în parcarea Carierei Jilţ Sud. În urma impactului un bărbat, de 80 de ani, din comuna Slivileşti, pasager pe scaunul din dreapta față al autoturismului condus de tânăr a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul Târgu-Jiu pentru investigaţii medicale.  Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

O altă declarație uimitoare, făcută de tânărul de 25 de ani, în ediția de mâine!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here