Egal fără Glorie! Pandurii au bifat al doilea punct în campionat

399

Pandurii Târgu Jiu a reuşit să părăsească terenul neînvinsă în runda cu numărul şase a ligii secunde. Gorjenii au acumulat două puncte în clasament după ce au terminat la egalitate cu Gloria Buzău (0-0), o formaţie cu patru victorii la activ după primele cinci runde. Cei aproape 150 de spectatori care au asistat la partidă nu au văzut mare lucru în prima parte, o repriză în care nu s-a şutat pe poartă. Deşi au dominat mitanul al doilea, având şi o posesie superioară, oaspeţii au avut doar două acţiuni mai periculoase, ambele pe partea dreaptă, unde a evoluat fostul pandur Valentin Munteanu. Spre deosebire de alte jocuri, defensiva gazdelor s-a prezentat bine, căpitanul Oiţă fiind remarcatul meciului. Mijlocul a mai căpătat un plus de consistenţă, prin apariţia lui Kazuki, în sfârşit legitimat, însă atacul nu a funcţionat. Pandurii au avut două oportunităţi bune de a înscrie, dar Filip a trimis, telefonat, din poziţie ideală, o minge din marginea careului, reţinută fără probleme de Balauru (`58); iar Patrick Popescu, extrem de şters, nu a reuşit să fructifice o centrare bună a lui Şendroiu (`78).
La finalul partidei, antrenorul Adrian Bogoi a apreciat că tânara sa echipă a obţinut un punct muncit. Tehnicianul gorjenilor a mai spus că urmează o săptămână importantă pentru clubul de fotbal, iar până în iarnă lotul nu va mai suferi modificări. ,,Având în vedere valoarea celor două loturi, pentru că noi avem fotbalişti de la juniori şi Divizia C, este bun acest punct pentru noi. Sunt mulţumit doar de compartimentul defensiv, de la mijloc în sus trebuie să lucrăm foarte mult. Chiar şi jucătorii introduşi în repriza a doua, deşi erau proaspeţi, nu au făcut diferenţa. De trei meciuri stăm mai bine în teren, dăm o ripostă bună. Chiar dacă este decât un punct, ne luptăm cu toate echipele care sunt în liga a doua, formaţii bine organizate, cu bugete foarte mari. Noi suntem ca o academie de copii, după trei-patru luni ne pleacă şi nu avem continuitate. Nu ne putem bate pentru un obiectiv clar, până în momentul acesta echipa nu a fost susţinută deloc. Zero! Am înţeles că săptămâna viitoare se finalizează procesul, sperăm într-un verdict favorabil. Vrem să stăm mai bine şi financiar, pentru că la nivelul lotului lucrurile sunt clare, cu acest lot de jucători vom evolua”, a declarat Bogoi.

PANDURII TÂRGU-JIU – SCM GLORIA BUZĂU 0-0
Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenţi: Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca) şi Călin Cimponeriu (Lugoj); Rezervă: Dorin Petru Voina (Reşiţa); Observatori: Marcel Savaniu (Braşov) şi Viorel Lolea (Reşiţa).
Pandurii: Mih. Cotolan – P. Chiş, Oiţă (cpt.), Vişan, Vasilescu – Lu Yuefeng, Trancă – Du Ho Kim (`72, Şendroiu), Kazuki (`78, D. Unguru), Rasoveanu (`52, R. Filip) – P. Popescu. Rezerve: Iul. Dinu – I. David, Nic. Cotolan, Ludovic, Antrenor: Adrian Bogoi.
SCM Gloria: Dr. Balauru – Catană, Luptak, Ghinga, Perju (`23, Mihalache, `64 Pîrcălabu) – Balgiu, Nedelea, Tucaliuc – Val. Munteanu, Val. Alexandru (cpt.), Huiban. Rezerve: R. Stoian – Andr. Enescu, Ceauşel, Godin, Vîlsan. Antrenor: Ilie Stan.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here