Efectivele Poliţiei Locale, la datorie de Sărbătorile Pascale

338

Politisti localiCirca 120 de agenţi ai Poliţiei Locale din municipiul Târgu-Jiu vor fi la datorie cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Aceştia vor asigura ordinea şi siguranţa publică în zonele cele mai aglomerate ale municipiului şi se vor ocupa de fluidizarea traficului.

Sărbătorile Pascale din acest an vor aglomera din nou, ca de fiecare dată, municipiul Târgu-Jiu. Însă, cei care se vor asigura ca în zonele aglomerate ale municipiului să nu existe probleme sunt agenţii Poliţiei Locale. Conform lui Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale Târgu-Jiu, cu ocazia Paştelui, activitatea instituţiei se va axa pe ordine, siguranţă publică şi siguranţă rutieră, prevenirea vagabondajului, a parcărilor în locuri nepermise, precum şi a comerţului în locuri neautorizate. „Privind circulaţia, vom fi mai mulţi în stradă, vom depune un efort mai mare, ne vom mări şi programul. Prezenţa noastră va fi în mare parte în jurul pieţelor şi zonelor aglomerate precum, Piaţa Centrală, cea din 9 Mai şi Debarcader, dar şi din apropierea hypermarket-urilor din zona de sud a municipiului. Alături de noi vor fi şi poliţiştii de la Rutieră, iar împreună vom lucra pentru fluidizarea traficului, ne vom posta la trecerile de pietoni şi sperăm ca opririle interzise să nu ne creeze probleme”, a declarat Ion Tudor.

Comerţul ambulant, în vizor

O componentă importantă va fi constituită de comerţul în zone neautorizate, agenţii Poliţiei Locale fiind prezenţi în pieţe pentru controale comerciale, alături de alte instituţii cu abilităţi de control precum Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, dar şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj. Conducerea instituţiei a întocmit deja un plan de acţiune în urma experienţei din anii trecuţi şi astfel au fost stabilite zonele vulnerabile, precum pieţele şi centrele comerciale. Agenţii economici sunt obligaţi să afişeze datele de identificare ale firmei, să aibă mijloacele de măsurare a produselor la vedere, producătorii să deţină certificate de producător, să nu depăşească mobilierul autorizat, precum şi să respecte curăţenia în plasamentele atribuite. Ion Tudor a precizat faptul că efectivele Poliţiei Locale Târgu-Jiu care vor ieşi în stradă în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale va fi de circa 120 de agenţi.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here