Educaţia…şi meditaţia profundă – Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Adrian GORUN, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu – ,,Evocarea și cinstirea memoriei lui Brâncuși a geniului său creator presupun mai mult decât o sintaxă apologetică’’

1463

-Rep. Domnule Preşedinte, putem spune că suntem într-o perioadă când Constelaţia «Constantin Brâncuşi» ne ademeneşte cu strălucirea ei şi ne determină să fim cu mult mai activi şi mai implicaţi în evenimentele prilejuite de sărbătorirea ,,părintelui sculpturii moderne”, aşa precum şi dumneavoastră aţi gândit şi aţi reuşit, cu ambiţie, aş putea spune, inaugurarea Centrului «Constantin Brâncuşi», aflat sub înaltul patronaj al Universităţii din Târgu-Jiu!
-A.G. Domnule profesor, pentru că suntem în anul dedicat marelui nostru Constantin Brâncuși, intrat de acum în constelația valorilor universale, în acest fel sărbătorim cei 144 de ani de când meleagurile noastre strămoșești, ni l-au dăruit pe acela pe care destinul l-a hărăzit să revoluționeze spiritualitatea și creativitatea în arte. Și, mărturisesc, trăiesc sentimentul tonic al bucuriei, văzând că spiritul lui Brâncuși mobilizează şi adună laolaltă atâtea personalități, atâția oameni de seamă, atâția iubitori ai artelor și atâtea instituții la această unică și inegalabilă sărbătoare care a început în 18 februarie şi durează până la 16 martie 2020.
-Rep. Aţi reuşit să mobilizaţi oameni şi să amenajaţi un spaţiu deosebit, un punct de atracţie care va deveni cu timpul, chiar Muzeul «Constantin Brâncuşi»!
-A.G. Evocarea și cinstirea memoriei lui Brâncuși și a geniului său creator presupun mai mult decât o sintaxă apologetică, mai ales că anvergura personalității sale este mult mai adânc dăltuită de propria viață și operă decât de cuvintele noastre. Viața sa a fost o adevărată călătorie inițiatică, supusă încercărilor și stihiilor, aidoma celor pe care trebuia să le înfrunte și să le dovedească Făt-Frumos în basmul nostru românesc, în căutarea destinului său de excepție.
-Rep. De altfel, putem vorbi despre un adevărat periplu al vieţii sculptorului, care demonstrează multitudinea factorilor care au conturat personalitatea sa creatoare!
-A.G. Párcele, prin alchimia lor misterioasă, au hotărât că locul binecuvântat al noului născut, al omului ales, să fie Hobița Peștișanilor, unde, la prima deschidere a ochilor, să vadă lemnul, piatra și cerul. De aici, i-a fost dat să plece în căutarea simplității esențelor, de la „rugăciunea bătrânilor noștri olteni, ca formă a meditației profunde”, după care au urmat fascinantele peregrinări meditative în culturile arhaice, în clasicismul greco-roman, în arta neagră a lemnului, în bronzurile de un galben cald al Asiei de Sud-Est, el chiar s-a ,,intersectat” cu universul numerelor de aur al Școlii Pitagoreice, cu așezămintele sacre budiste, cu detașarea yoghinilor, iar toate aceste curente filosofice și artistice îi dispută și îi revendică, astăzi, cu argumente complexe și sofisticate, paternitatea spirituală și izvorul creației sale.
-Rep. Se pare că la Brâncuşi, meditaţia creatoare profundă se concretizează în lucrări care invită la reflecţie, la pătrunderea esenţelor pure!
-A.G. Vedeţi, ipostazele polimorfe ale meditației creatoare brâncușiene se întrupează, se substanțializează în universul miraculos al operelor pe care ni le dăruiește spre a le înțelege, nu doar în cheia canoanelor estetice, ci, prin bucuria cunoașterii, prin atingere și mângâiere. Iar, formele arhetipale ale esențelor sunt șlefuite cu geniu în neasemuitul binom spiritual-senzorial care este logica artei sale novatoare. Chiar şi reluările multiple ale temelor preferate: „pasărea”, „ovoidul”, „sărutul”, „rugăciunea” sau „domnișoara”, dincolo de aparențele unui demers artistic perfecționist, relevă felul în care Brâncuși, creatorul, înțelegea lumea ca o infinitate de ipostaze ale esențelor, holograme care ascund și protejează forma originară din lumea virtuală, în care misterul creației rămâne etern și nu poate fi cuprins și surprins ca atare.
-Rep. Mai întotdeauna, geniile se confruntă cu obtuzitatea, chiar cu aversiunea unora dintre contemporani, iar Brâncuşi nu a făcut excepţie în acest sens!
-A.G. Parcursul inițiatic l-a purtat pe Brâncuși prin anumite momente sau zodii întunecate, iar filistinismul societății pariziene și obtuzitatea autorităților, i-au scos lucrarea „Prințesa X” din Expoziția Salonului Independenților, lucru care se întâmpla în anul 1920. Dar, i-au fost atunci, alături, și l-au apărat, prietenii săi: Braque, Cocteau, Picasso, Fernand Leger, Francis Picabia, Marcel Duchamp, ei înșiși, deveniți adevărate efigii în istoria culturală.
-Rep. Dar, geniul brâncuşian a depăşit cu mult vitregia vremilor şi a învins cu o forţă demiurgică pe care o demonstrează cu prisosinţă «Constelaţia» întregii sale opere!
-A.G. Să nu uităm, totuşi, cea mai sinistră farsă i-a fost pusă la cale de către „cocorii roșii” din Academia R.P.R., academie ce va purta etern, stigmatul rușinos al dezonoarei de a respinge brutal moștenirea artistică oferită de Brâncuși și de a-i renega personalitatea! Cauționarea instituției prin invocarea faptului că academicienii „se aflau sub vremi”, nu rezistă în fața celuilalt ethos, al celor care, asemenea marelui Brâncuși și pleiadei strălucitoare, Emil Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu, Mircea Eliade, au dus povara exilului şi s-au aflat deasupra „vremilor”. În timp ce unii au fost părtași la construcția unui univers cinic, transformând în privilegiu servitutea necondiționată în fața „noilor vremi”, ceilalți și-au (pe)trecut geniul și rectitudinea în gloria nemuririi!
-Rep. De altfel, ,,cocorii roşii”, cum îi numiţi dumneavoastră, nu au reuşit să frângă zborul spre înalturi al ,,măiastrelor” lui Brâncuşi!
-A.G. „Măiastrele” lui Brâncuși s-au înălțat, mult, deasupra norilor întunecați. Prietenii din Lumea Nouă, Walter Pach, Edward Steichen, John Quin și alții, care au văzut în Brâncuși geniul ce avea să revoluționeze sculptura, l-au ajutat să-și împlinească în lumea reală destinul de artist în universalitate.
-Rep. Domnule Preşedinte, dar, anumite atitudini atipice, chiar din partea unor instituţii cu pretenţii academice, fac parte din ,,exerciţiul democratic”, ce părere aveţi?
-A.G. Atunci când politologul Giovani Sartori a exclamat: ,,Democraţie! Numele propus al unui lucru care nu există”, mulţi s-au grăbit să concluzioneze că această exclamaţie i-a compromis opera. Eu spun că, dimpotrivă, Sartori atrage atenţia asupra democraţiei ca realitate şi a democraţiei ca proiect, ca teorie, ilustrând tensiunile interne proprii regimurilor democratice. De asemenea, el ilustrează necesitatea studiilor comparative în planul regimurilor democratice instituite în diferite state. Însă, trebuie simplificat, spunând că democraţia s-a îndepărtat mult de etimologia originală în limba greacă, noţiunea conţinând o dimensiune istorică, până la statele naţionale şi organismele suprastatale de astăzi!
-Rep. Democraţia, ca şi libertatea, sunt noţiuni foarte complexe pe care numai arta lui Brâncuşi le desparte şi le uneşte deopotrivă!
-A.G. Da, pentru că la noi, democraţia a fost redusă ,,original” doar la rangul de regim politic, fără a înţelege că democraţia este un mod de viaţă. Absenţa acestei distincţii în viziunea ,,originală”, anulează o altă distincţie: aceea dintre democraţia formală (bazată pe respectarea regulilor şi a procedurilor, pe fiinţarea instituţilor) şi democraţia substanţială (ca finalitate a rezultatelor procedurilor formale în privinţa bunăstării cetăţenilor). Adică, fondul formelor! Această indistincţie, provenită din tratarea ,,originală” a democraţiei în România, lasă deschisă oricând portiţa reversibilităţii, istoria reală dovedind că democraţia şi sărăcia sunt incompatibile.
-Rep. Este evident că numai într-o ,,arhitectură” a unui sistem democratic denaturant şi denaturat, opera lui Brâncuşi putea fi catalogată ca o artă decadentă!
-A.G. Aspecte precum, existenţa unui sistem distinct de instituţii şi practici politice, existenţa unui sistem de drepturi, ordinea socială şi economică, existenţa şi funcţionarea unui sistem politic ce asigură anumite rezultate dezirabile, precum şi procesul unic de luare a unor decizii colective obligatorii, asigură arhitectura regimului democratic. ,,Originalitatea” unor decidenţi de prim rang a făcut ca în România ,,tranziţia” aproape interminabilă să pună în pericol statul de drept, adică, să submineze însăşi democraţia.
-Rep. Cei mai mulţi oameni consideră că pe Brâncuşi l-a înzestrat Dumnezeu cu un har deosebit pe care numai geniul îl probează prin măreţia creaţiei sale!
-A.G. Iar nouă, hazardul ne-a dăruit, pe căi numai de el știute, singulara creație spațială brâncușiană, tripticul ,,Masa tăcerii”, ,,Poarta sărutului” şi ,,Coloana fără sfârșit”, poate ca o răsplată pentru pământul și poporul care l-au născut și l-au înzestrat cu geniu. Ceea ce fusese inițial gândit ca un proiect pentru celebrul Park new-yorkez, Brâncuși l-a realizat la Târgu-Jiu, ca un memento al dorinței de înălțare către lumină și pentru meleagurile noastre!
-Rep. Domnule Preşedinte, vă rog să ne oferiţi un text din ceea ce ,,grăit-a Brâncuşi”, dar, un text care vă e drag inimii şi luminător minţii!
-A.G. „Nici nu vă puteți da seama de ceea ce vă las eu. Căutarea primitivului în artele plastice se îngemănează cu o căutare a Simplității. Pentru ca acea Coloană fără sfârșit să se poată înălța spre ceruri, trebuia să fie jertfit cineva. Daedalus, după ce a construit Labyrinthul, încercând să evadeze din el, a inventat aripile, iar fiul său, Icarus, s-a prăbușit. Am dat din nou peste Labyrinth pe când mă străduiam să-mi închid Păsările măiestre sub bolta unui templu indian, nemaiînțelegând cum să ademenesc, peste ele, lumina. Amintindu-mi de Coloana fără sfârșit din România și de astrele care se roteau deasupra ei, chemându-i zborul, am renunțat, în concepția mea, la bolta de marmură, care trebuia să copleșească măiestrele… Aceste opere, ca să poată să se înalțe, implorau o libertate deplină; și, atunci, am avut revelația a cum să evadez din Labyrinth… M-am sacrificat întotdeauna pe mine însumi. Mi-am lăsat dalta și ciocanul și am șlefuit materia cu propriile mâini. Mi-am lăsat sculpturile să se joace cu cerul și cu oamenii… Libere, ele erau altfel iubite de oameni, ele însele, mereu altfel iubind. Dar, operele nu ajung niciodată la o desăvârșire completă, pentru că însăși materia nu este desăvârșită”!
-Rep. Cât de minunat se poate revela textul acesta, parcă menit să eternizeze numele lui Constantin Brâncuşi!
-A.G. Acesta este nemuritorul Constantin Brâncuși, marele nostru gorjean, creatorul de geniu, părintele spiritual al Universității noastre. Să nu-i mărginim eliberarea!
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here