Educaţia…şi Lecţia de viaţă/Gorun, despre rectorul UCB: “Chiar nu am înţeles de ce sugerează Senatului să o destituie şi apoi se autovictimizează”!

972

– Rep. Domnule Președinte, se vorbește printre parlamentari și chiar am reținut din spusele premierului Sorin Grindeanu, că se preconizează elaborarea unui nou Proiect al Educației Naționale, iar dumneavoastră ați propus de câțiva ani, chiar de aici, din Tg. Jiu, unul care îndeplinește toate condițiile pentru a reprezenta un act normativ de referință pentru ministerul de resort din țara noastră!
-Domnule profesor, aceasta e o problemă a decidenților politici, iar eu am propus mai demult spre dezbatere publică și spre atenția factorilor de decizie un asemena proiect!

“Sunt numărate zilele oricărui om”

– Rep. Deoarece sistemul nostru educațional abundă în atâtea incertitudini, aș dori să vă informez că în ultimele zile au apărut informaţii în presa locală, în privinţa înlocuirii iminente din funcţia de rector a doamnei prof. univ. dr. ing. Popescu Luminiţa Georgeta! Dumneavoastră, cum comentaţi «la cald» asemenea lucruri?
-Nu sunt informaţii, ci…speculaţii cu o tentă vădită și cu un rol manipulatoriu. Unele chiar hilare, aşa cum este cea prin care se prezice că zilele doamnei rector Luminiţa Georgeta Popescu sunt…numărate! Sunt numărate zilele oricărui om!
– Rep. Foarte corect spus, de parcă grăiește Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit!
-Dar, numai Dumnezeu le ştie numărul. La fel, sunt numărate zilele în care orice persoană ocupă o funcţie sau o demnitate în baza unui mandat. În mod normal, doamna rector mai are de exercitat funcţia, cam 1000 de zile din mandatul dobândit. Deci, zvonul este doar parţial adevărat!
– Rep. Spuneți doar «parțial», dar, totuşi, în presă a apărut şi un comunicat, ce-i drept, anonim, şi unele puncte de vedere ale doamnei rector. Care credeţi că sunt evenimentele care au făcut să se înţeleagă faptul că rectorul va fi demis în curând?
-Aș dori să luăm lucrurile sistematic! În primul rând, în întreaga mea activitate, nu am auzit de comunicate…anonime. Acestea sunt doar delaţiuni, iar atribuirea lor, printr-o procedură de-a dreptul mârşavă, că ar aparține unor senatori, mi se pare o formă de «curaj» care s-a mai practicat în decursul timpului de către unii, care, deşi plecaţi din U.C.B., şi-au lăsat «pui» otrăviți!
– Rep. Poate că sunt «clociți» la incubator, asemenea «puișori» de rasă!
-Pentru că aceşti «pui» au fost crescuţi de către «curajoşii» anonimi, la «veritabila» lor şcoală…cu o durată redusă! Iar unii dintre acești «pui» au mai crescut şi se refulează prin jocuri de culise. Cam aşa stau lucrurile cu acel «comunicat», iar dumneavoastră puteţi întreba fiecare senator, dacă a gândit măcar să expedieze presei asemenea aberaţii.
– Rep. Nu e problema mea să pun asemenea întrebări! Dacă sunt un publicist care se respectă, prefer să-mi păstrez decența! Are multe dedesupturi această metaforă cu «pui» de la «Avicola», ca pe vremuri!
-În al doilea rând, se poate vorbi de un pretext suprapus peste o angoasă. Deşi abordarea necesită explicaţii mai ample, mă rezum să spun că acest pretext îl reprezintă o metodologie adoptată şi aprobată de către Senat, care stabileşte, în baza Legii 1/2011 şi a Cartei, procedurile de demitere şi revocare din funcţiile de conducere respective, din funcţiile de rector, prorector, decan şi director de structură departamentală. Atenţie! Nu este o metodologie care vizează exclusiv rectorul, ci şi prorectorii, decanii etc. Faptul că avem acum o metodologie în acest domeniu, nu este o noutate. Am avut una încă din perioada în care domnul prof.univ. Moise Bojincă era rector, însă, schimbându-se modalitatea de desemnare în această funcţie unipersonală, a fost nevoie de o metodologie adaptată.

“Senatul nu se va mai lăsa indus în eroare, dacă se va constata că lucrurile nu ne-au fost prezentate corect”

– Rep. De ce a creat angoase doamnei rector Luminița Popescu, această metodologie, tocmai acum când vine «Mărțișorul»? Chiar în preajma zilei de 8 martie!
-De ce a creat angoase doamnei Popescu? Habar nu am, pentru că normele propuse sunt, ca orice norme, impersonale. Chiar nu am înţeles, de ce sugerează Senatului să o destituie/revoce şi apoi se autovictimizează. Îmi pare rău, pentru că un act normativ i-a provocat angoase profunde!
– Rep. Domnule Președinte, știu că Universitatea s-a confruntat cu mari probleme financiare la sfârşitul verii. S-a redresat situația respectivă?
-De fapt, pe la începutul lunii august, contabilul-şef din acea vreme şi rectorul ne-au prezentat în Senat o situaţie alarmantă, solicitându-se un program dur de raţionalizare a cheltuielilor. Senatul a înţeles gravitatea situaţiei şi a aprobat propunerile Consiliului de Administraţie. Au fost solicitate între 5 şi 7 zile de concediu fără plată, pentru fiecare angajat! S-au suspendat gradaţiile de merit, au fost desfiinţate toate funcţiile de prodecan, şefi de serviciu, şefi de birou, în final, au apărut disponibilizări de personal.
– Rep. Da, se vorbea despre o situație financiară precară!
-Acum, însă, spre surprinderea mea, am văzut că într-o conferinţă de presă, rectorul a declarat că s-a încheiat anul cu excedent financiar!(??). Sau, nu poţi să obţii excedent financiar pe seama oamenilor! Voi investiga acest aspect şi voi cere explicaţii. Oricum, Senatul nu se va mai lăsa indus în eroare, dacă se va constata că lucrurile nu ne-au fost prezentate corect!
– Rep. Doamna rector a afirmat că a fost pentru prima oară într-o situație când nu a fost invitată la şedinţa de Senat, atunci când s-a aprobat metodologia cu pricina!
-Doamna nu spune adevărul! Mai pe româneşte, dacă a afirmat aşa ceva, minte! Au mai fost şedinţe la care nu a fost invitată şi se poate constata acest lucru din conţinutul proceselor verbale de şedinţă. Nu este o regulă ca rectorul să participe la toate şedinţele de Senat. Atunci când considerăm oportun, o invităm, fiți sigur! Dar, la şedinţa despre care vorbiţi, a participat liderul sindical. Pe el l-am invitat, pentru că oamenii l-au ales cu scopul de a-i reprezenta!

“Aşteptăm propuneri serioase şi Senatul va stabili, prin vot secret, cine vor fi cei aleși”

– Rep. Vă rog să ne oferiți câteva detalii, ca să aflăm, ce se întâmplă cu prorectorii, pentru că ambele «poziții» sunt…libere!
-Aşteptăm propuneri serioase şi Senatul va stabili, prin vot secret, cine vor fi cei aleși. Sunt peste 100 de persoane în Universitatea «Constantin Brâncuși» din Tg. Jiu, din rândul cărora doamna rector Popescu Luminiţa poate alege. Dar, să vii cu aceeaşi persoană, după ce a obţinut doar două voturi, mi se pare lipsă de respect pentru senatori!
– Rep. Ne puteți oferi și câteva nume de referință pentru aceste «poziții» rămase libere?
-Vă dau doar câteva nume ale unor cadre didactice care ar putea fi prorectori: prof. univ. Medar Lucian, prof. univ. Cârnu Doru, prof. univ. Neamţu Adina, conf. univ. Neamţu Liviu, prof. univ. Dobrotă Gabriela, prof. univ. Chiriţescu Dorel, conf. univ. Tomescu-Dumitrescu Cornelia, conf. univ. Lupulescu Vasile, prof. univ. Popa Lucia, prof. univ. Pociovălişteanu Diana, conf. univ. Bălăcescu Aniela, conf. univ. Rujan Cristinel, conf. univ. Gavrilescu Alin, prof. univ. Todoruţ Amalia, prof. univ. Niculescu George, lector univ. Dobriţoiu Roxana, conf. univ. Tomescu Ina, conf. univ. Simionescu Georgiana, lector univ. Ion Popescu Brădiceni, prof. univ. Durbăcea Marian, conf. univ. Tătaru Tiberiu, prof. univ. Luca Liliana, conf. univ. Popa Roxana, prof. univ. Cruceru Mihai, prof. univ. Dobrotă Dan, prof. univ. Iancu Cătălin, prof. univ. Cîrţână Liviu, conf. univ. Cîrţână Daniela, conf. univ. Grofu Florin, conf. univ. Ungureanu Viorica, conf. univ. Buneci Mădălina şi alţii.
– Rep. Cred că e vorba despre o listă «bogată» de candidați!
-Exact! Și vă rog să mai reţineţi: câţiva dintre ei conduc doctorate. De ce nu se vine cu asemenea propuneri?
– Rep. S-a speculat că vreţi să-l impuneţi pe fiul dumneavoastră ca viitor prorector şi apoi rector în locul doamnei Luminiţa Popescu!
-Aţi precizat corect: «s-a speculat» și nu este vorba decât despre…speculaţii! Există incompatibilităţi stipulate în lege şi în Cartă. Dar, vă rog să urmăriţi și veți vedea cum vor evolua lucrurile în viitor! Cu siguranță, veţi constata singur că este o altă manipulare grosolană. Îmi pare rău că s-a ajuns atât de jos!
– Rep. Cred că o persoană ca dumneavoastră are și mulți invidioși, pe unii, chiar îi țineți în preajmă, destul de mediocri și meschini, dar, plini de otravă!
-Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni, cum spune Ecclesiastul!
– Rep. Poate vom avea prilejul să discutăm despre noua carte: «Paradigma memeticii asupra dezvoltării umane. Știința memeticii și educația», pe care ați scris-o împreună cu fiul dumneavoastră, Tiberiu Horațiu, și pe care o veți lansa în curând, la Craiova!
-Autorii acestei cărți au citit și scris – de-a lungul anilor – mii de pagini. În varii domenii ale științei și cunoașterii: de la miturile esențiale la sociologia istorică, de la politologie la epistemologie juridică, de la fizica relativistă la antropologia culturală ș.a.m.d. Stau mărturie zeci de cărți, sute de articole publicate în țară și străinătate, prin care ne-am făcut cunoscute rezultatele cercetării noastre pe perioada în care ne-am asumat rolurile circumscrise carierei universitare. Respectul de sine și dorința de ascensiune spre adevăr ne-au stimulat și susținut demersurile, convinși fiind că eventualele erori provin din propriile noastre limite, nicidecum din inconsistența și incompletitudinea puzderiei de teorii, postulate, metode de investigare!
Profesor, Vasile GOGONEA

3 COMENTARII

  1. Jura tu Gogonea,pe ce ai mai sfânt, ca ai citit cartea ilustrului si a urmasului si mai ales ca acest…articol, este scris 100% de tine. Spune tu,câte din multitudinea de cărți ale alesului,ai citit?Neam inteligent ca asta n-ai mai pomenit.Hai sa ne imaginam ca asemenea „savanți” de renume…local,pot fi solicitați de mari universități din țara si de peste hotare,ce ne facem fără singurele „somitati” locale??? Emigram,alta soluție nu văd. Senzație de scârbă te incearca la adresa anumitor clanuri,care au acaparat spre „binele” nostru acest oraș. Cum spunea un politician prăfuit (ăla cu broscoiul in gât),Olteanu…zâmbiți d-le Președinte,femeile vor sa va vadă zambind…(pe bune???).

  2. Cat de umilitor sa iti faci o asemenea oda, sa te compari cu inaltii prelati, sa citezi din biblie …. dar pentru orice goliath exista un david! Nu va lasati, dna rector!

Dă-i un răspuns lui Dora Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here