Educaţia…şi Lecţia de viaţă – «Unii se gândesc la ceea ce se întâmplă şi întreabă: de ce? Eu mă gândesc la ceea ce nu există şi întreb: de ce?»

926

Pentru orice abordare privitoare la manipularea opiniei publice de către guvernanţii de duzină, trimiterea la scrierile lui Noam Chomsky reprezintă o sursă de inspiraţie deosebită, fiindcă cea de-a 5-a şi cea de-a 6-a regulă a manipulării ne dezvăluie cât un întreg roman de aventură, ceea ce înseamnă «umbrela» sub care se ascunde politica de dominaţie asupra poporului supus până la îndobitocire! Noam Chomsky spune, aşadar, că «Poporul trebuie să aibă o gândire care să nu îi permită sesizarea legăturii dintre cauze și efecte», iar, pentru aceasta, tu, politicianule demagog şi mediocru, trebuie să te adresezi oamenilor ca și cum ar avea cu toții o gândire infantilă, imatură, iar, în felul acesta, îndrepți mulțimile spre un tip de gândire superficială, naivă și cu predispoziție la intoxicări informaționale demne de «serviciile» propagandei electorale. Dar, Doamne, câtă deosebire între modul în care Mântuitorul Iisus Hristos căuta să se adreseze mulţimilor care ascultau cu atenţie, pentru a le convinge că minunea vindecătoare este credinţa în Dumnezeu, în comparaţie cu ieftina demagogie a politicienilor de carton, care nu se gândesc decât la modul în care poate să fie prostită mai bine mulţimea descumpănită de grijile vieţii! O altă regulă «de aur» a manipulării opiniei publice se referă la faptul că: «Poporul trebuie dezobișnuit să problematizeze realitatea, ca să acționeze sub impulsul emoțiilor», mai exact, sub impulsul fricii de moarte, iar, pentru aceasta, trebuie să cauţi, tu, politicianule de mucava, să faci tot timpul şi în tot locul un apel susţinut la sentimente și la reacții glandulare, nu la rațiune, chiar să amplifici reacțiile emoționale, pentru că acestea sunt cel mai uşor de manipulat.

«Viaţa nu valorează nimic, dar nimic nu e mai de preţ ca viaţa»!
Dacă privim cu atenţia la «protagorniştii» clasei politice actuale din România, putem spune că această «clasă de repetenţi», dar cu diplome cumpărate la tarabă, a trăit şi trăieşte bine, a râs şi râde în continuare de «populimea» îndobitocită, chiar s-a distrat şi se distrează în continuare, fără restricţii pandemice, a mers şi merge în continuare în străinătate în staţiuni exotice dintre cele mai luxoase şi mai extravagante, având încredere în reuşita manipulării, mai ales că oamenii aceștia care sunt acum tineri și mai ales copiii, care sunt în formare acum, care acum își dezvoltă sistemul imunitar prin modul de viaţă, dar și absolut toate circuitele psihice, copiii aceștia vor fi învățați să stea într-un pătrățel, de mici, să nu încalce regulile impuse prin amenzi usturătoare, fiindcă reflexul lor așa va fi format! Ameninţaţi prin anunţuri de importanţă socială, tinerii de azi şi cetăţenii maturi de mâine trebuie să nu iasă din pătratul acela, pentru că, dacă vor ieși, va fi nenorocire, moare cineva drag de acasă, iar pentru a se proteja, să nu se apropie de colegul din clasă şi să nu comunice, să nu pună mâna pe el, pentru că e nenorocire, să nu vadă chipul zâmbitor al educatoarei, chipul blând al învățătoarei care acum îl învaţă tainele cărţii, dar poate că uneori este încruntată, poate vrea să-l mângâie, dar o împiedică masca, poate să-l tragă de ureche, pentru că există mereu ameninţarea unui nou val pandemic mult mai periculos! Deci, frică, mereu frică şi o permanentă ascultare care se face de frică! Poate este important să ştim că pentru a scăpa de manipulare este necesar să o conştientizăm ceva mai mult, iar apoi să acţionăm cu mai mult curaj, cu mai multă asumare a răspunderii, pentru a ne elibera de ea.
Excepţie fac cei care au conştientizat că sunt manipulaţi, dar acceptă acest lucru, pe principiul «minte-mă, dar minte-mă frumos», pentru că «minciuna stă cu regele la masă», iar poporul oropsit se ascunde…după colţul mesei! Desigur, conştientizarea manipulării vine prin pregătire intelectuală, prin studiu temeinic şi printr-o informare pertinentă şi credibilă, prin exerciţii emoţionale care pot conduce în final, chiar la o autocunoaştere profundă şi la un autocontrol responsabilizat. Se întâmplă ca manipularea să poată veni chiar prin asumarea de către manipulator a stării de victimă, a stării de salvator sau a celei de călău, iar, în clipa în care au conştientizat manipularea, persoanele în cauză reuşesc să-şi ia viaţa în mâinile lor şi să privească, oarecum, cu detaşare, la încercările de manipulare, indiferent de zona din care vin ele, de aceea, ori de câte ori vorbim despre manipulare, e bine să facem o trimitere expresă la teoreticianul manipulării, la Noam Chomsky, cel care dezvăluie metodele teribile cu ajutorul cărora se manipulează masele, mai ales în situaţiile în care poporul trebuie să creadă că și măsurile prin care guvernele îi pregătesc pe oameni spre a trăi mai rău este tot pentru «binele» lor, iar, pentru aceasta, tu, guvernule din «colonia» România, indiferent dacă te numeşti Câţu, Orban sau oricum te vei numi, prin toate mijloacele de propagandă măsluite, în orice moment, va trebui să obții acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure în viitor, fiindcă omul se obișnuiește cu ideea de a «înghiţi» orice, dacă e prevenit şi amânat!

,,Pandemia este o criză convenabilă pentru elitele care dictează aceste politici de supraveghere”!
Iar pentru că André Malraux spune că «Viaţa nu valorează nimic, dar nimic nu e mai de preţ ca viaţa», să precizăm faptul că sunt persoane, personalităţi şi personaje care consideră că, de mai multă vreme, ne aflăm în «mrejele» celui de-al Treilea Război Mondial, dar nu unul tradiţional, ci unul hibrid, în care se confruntă, pe fondul aşa-numitului coronavirus, cele mai mari puteri economice ale lumii, pe de o parte, China şi SUA, iar, pe de altă parte, Europa «multiculturală» şi «coloniile» care acceptă, de frica morţii, marea dominaţie, în condiţiile în care «bomba» climatică începe să-şi arate colţii printr-o evoluţie catastrofică a fenomenelor meteorologice! Avertismentul oamenilor de știință în legătură cu faptul că degradarea mediului și extinderea bolilor sunt corelate, iar pledoaria specialiştilor şi a oamenilor avizaţi îi pot avertiza pe liderii lumii de pericolul pe care îl reprezintă despădurirea pentru sănătatea publică. Ei pot oferi dovezi clare în sprijinul ideii că distrugerea mediului și apariția de noi infecții sunt strâns legate, deoarece se confirmă faptul că pandemia de SARS-CoV-2 a reiterat cu pregnanţă importanța relației dintre om și natură, iar orice investiție în sănătatea planetei se traduce printr-o investiție în viitorul fiecăruia dintre noi. Prin studii de specialitate, savanții pot să explice modul în care factori de mediu precum despădurirea, extinderea agriculturii pe scară largă, construirea de mine în zonele izolate, dar și exploatarea animalelor sălbatice, lucrează la un cadru propice pentru ca bolile să se reverse dinspre viața sălbatică spre om. Iar, fiindcă această «revărsare» este iminentă, să revenim la ultima parte a Discursului fiului fostului senator american Robert F. KENNEDY, candidat la preşedinţia SUA, dar care a fost asasinat în anul 1968 şi care avea ca maximă preferată un citat din opera lui Ernest Hemingway: «Unii se gândesc la ceea ce se întâmplă şi întreabă: de ce? Eu mă gândesc la ceea ce nu există şi întreb: de ce?», tocmai, pentru a face o trimitere, în cazul de faţă, la Robert F. KENNEDY Jr., cel care, într-un discurs pe care l-a rostit cu aproape un an în urmă la Berlin, în ziua de 30 august 2020, a spus în final: ,,50 de ani mai târziu, unchiul meu, John F. Kennedy, a venit în acest oraș, a venit aici, la Berlin, pentru că Berlinul era în linia întâi a luptei împotriva totalitarismului. Și astăzi, din nou, Berlinul este în linia întâi a luptei împotriva totalitarismului. Unchiul meu a venit aici şi le-a spus cu mândrie germanilor: «Ich bin ein Berliner!» (Sunt un berlinez!). Astăzi, toți cei care suntem din nou aici, putem spune încă o dată: «Ich bin ein Berliner!», pentru că voi sunteți prima linie împotriva totalitarismului. Am să vă mai spun un lucru. Cei care manipulează criza pandemică nu au știut prea bine cum să gestioneze sănătatea publică. Dar au știut foarte bine cum să profite de carantină ca să introducă 5G în toate comunitățile noastre. Și cum să inițieze procesul de trecere la o monedă digitală, ceea ce este începutul sclaviei. Pentru că dacă ei au controlul contului tău din bancă, îți controlează şi comportamentul! Și toți vedem reclamele care ne spun că 5G vine în comunitățile noastre. Că va fi o treabă minunată pentru voi toți, că ne va schimba viețile, că ne va face viața cu mult mai bună. Și sunt foarte convingători, trebuie să recunosc, pentru că mă uit la acele reclame și mă gândesc că de abia aștept să pot descărca un joc video în 6 secunde în loc de 16 secunde. Totuși, pentru aceasta, cheltuiesc ei 5 trilioane de dolari în sistemele 5G? Nu! Motivul este supravegherea și culegerea datelor. Nu este pentru mine sau pentru voi! Este pentru Bill Gates, pentru Mark Zuckerberg și Jeffrey Bezos și pentru ceilalți miliardari! Bill Gates spune că flota lui de sateliți va putea supraveghea fiecare centimetru pătrat al acestei planete în 24 de ore. Dar ăsta este numai începutul! El va fi capabil, de asemenea, să vă urmărească pe toate dispozitivele voastre inteligente prin recunoaștere facială, prin GPS ș.a.m.d. Credeți că «Alexa» (un asistent vocal al viitorului, care urmăreşte toţi oamenii de pe planetă), vă servește vouă? Ea nu lucrează pentru voi, ci spionează pentru cei ca Bill Gates! Pandemia este o criză convenabilă pentru elitele care dictează aceste politici de supraveghere! Le dă posibilitatea să distrugă definitiv clasa de mijloc, să distrugă instituțiile democrației, să treacă economiile oamenilor din mâinile noastre în mâinile câtorva miliardari. Și singurul lucru care stă între ei și copiii noștri este această mulțime care a venit astăzi la Berlin! Noi vă spunem, astăzi: nu vă vom lăsa să ne luaţi libertatea, nu vă vom lăsa să ne otrăviți copiii, ne vom cere democrația înapoi! Vă mulțumesc foarte mult pentru că luptați!”, a concluzionat vorbitorul, pentru ca noi să înţelegem şi mai bine că adevărul despre manipularea mondială, vizavi de pandemie, constituie o realitate dramatică, iar însăşi interdicția de a prescrie medicamente care s-au dovedit eficiente în lupta împotriva Covid este un semnal de alarmă care trebuie să ne îndemne la mai multă gândire pe deplin responsabilă şi la o judecată îndeajuns de lucidă!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.