Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Tradiţii creştine şi credinţe populare de Sărbătoarea Înălţării Domnului!

555

Semnificaţia Sărbătorii Înălţării la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, pentru slava şi şederea Sa de-a dreapta Tatălui ceresc, reprezintă împlinirea deplinei îndumnezeiri a umanităţii, fiindcă prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere, Mântuitorul a îndumnezeit firea omenească pe care a asumat-o, iar prin Înălţarea Sa, putem spune că a transfigurat-o pe de-a-ntregul şi pentru totdeauna, deoarece, prin transfigurarea supremă a trupului Său, Hristos poate deveni universul lăuntric al celor care cred în El, iar Înălţarea Domnului înseamnă că El continuă să fie prezent şi îndeaproape lucrător în lume prin Sfântul Duh. Prin Înălţarea Domnului la cer, putem avea o mărturie edificatoare a faptului că omul a fost creat pentru veşnicie, căci Fiul nu Se înfăţişează Tatălui, numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om, iar, prin Sfânta Sa Înălţare, nu arată numai locul unde trebuie să ajungă omul, ci, El Însuşi locuieşte chiar în inima celor care Îl iubesc. În ţara noastră, în ziua Sfintei Înălțări a Domnului este sărbătorită şi Ziua Eroilor, încă din anul 1920, prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920, cu atât mai mult, cu cât, această zi, prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 şi 2001, Sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. Astfel, în această zi, în toate bisericile creştine din ţară şi din străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. Tot în această zi, după Sfânta Liturghie, sunt oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troițele și monumentele închinate acestora, din țară și din străinătate. Apoi, la ora 12.00, în această zi de sărbătoare națională, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România sunt trase în semn de recunoștință pentru toţi eroii care s-au jertfit în luptele veacurilor pentru neam, credință și țară.

«Hristos s-a înălţat! – Adevărat s-a înălţat!»
De Înălțarea Domnului, creştinii ortodocşi se salută cu «Hristos s-a înălţat! – Adevărat s-a înălţat!», în pofida faptului că unii teologi apreciază că salutul din ziua de Înălţare este folosit fie din neştiinţă, fie din exces de evlavie, el nefiind atestat de către Sfânta Biserică! Aceştia consideră că spre deosebire de Sfânta Înviere, care n-a avut martori, Sfânta Înălţare a avut martori şi a fost o despărţire izvorâtoare de lumină, deoarece ucenicii s-au întors la Ierusalim cu bucurie, iar din acest motiv în cărţile de slujbă nu ar exista o salutare similară cu aceea de la Sfintele Paşti! În tradiţiile noastre seculare şi în credinţele populare se spune că atunci când Maica Domnului L-a Născut pe Iisus Hristos în ieslea grajdului din Betleem, animalele care au luat parte la eveniment s-au arătat liniştite şi cuminţi, dar, Pruncul Iisus, totuşi, nu avea linişte datorită nechezatului cailor, motiv pentru care Preacurata le-ar fi spus să nu se sature de mâncare decât o dată în an, la Înălţarea Domnului, astfel că în ziua în care caii «îşi prăznuiesc» Paştele, pentru un ceas, ei se satură de păscut. Poate şi pe această direcţie, Sărbătoarea Înălțării Domnului mai este cunoscută în popor şi ca «Joia Iepelor» sau «Ispasul», deoarece un cioban cu numele de Ispas a fost martor la Înălţarea Domnului, alături de cei trei Apostoli. Iar, pentru că acesta era bun şi vesel, oamenii ar încerca în această zi să fie bine dispuşi, să nu se supere unii pe alţii! Mai există o credinţă populară potrivit căreia, cel care moare de Ispas, va ajunge direct În Rai, deci, atenţie la cei care mor de pandemie în această zi, că îi aşteaptă Raiul! După unele surse, la noi, românii, această Sărbătoare populară ar proveni din zona Transilvaniei, încă din Evul Mediu, când evenimentul avea loc la date diferite pentru românii ortodocşi, dar şi pentru ungurii catolici! Deci, când ungurii îşi serbau evenimentul, românii cereau de la ei caii, ca să-şi lucreze pământul şi invers, dar, potrivit calculelor calendarului, o dată la 4 sau 7 ani, Sărbătoarea Paştilor şi Înălţarea cădeau în aceeaşi zi, iar, din această cauză, auzim şi vorba prin care se spune «La Paștele Cailor», adică momentul în care caii se odihneau.

«De bună seamă, a așezat, în cer, lăcașul trupului său nemuritor, pe care El Însuși și L-a creat în pântecele Maicii Fecioare»!
Sunt şi multe tradiţii de Sărbătoarea Înălţării, deoarece se deschid cerurile, iar în această zi, femeile nu împrumută sare şi nu dau foc din casă, fiindcă există credinţa că în acest fel toată casa o să vuiască, iar vacile nu vor mai da lapte. De asemenea, oamenii îşi leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că se spune că şi Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălţării Sale la cer! Totodată, se fac pomeni şi se împart pentru morţi, mai ales brânză, ceapă verde, pâine caldă şi rachiu, fiind şi ultima zi când se mai pot mânca ouă roşii! Bătrânii spun că, pentru a avea recoltă bogată, semănăturile se fac până în ziua de Înălţare şi tot în această zi se sfinţesc plantele de leac (leuşteanul, paltinul, alunul), cu precizarea că în unele ţinuturi româneşti oamenii se ating şi se stropesc puţin cu leuştean ca să fie feriţi de boli şi de rele, inclusiv de…coronavirus!!! În încheiere, merită să precizăm alesele cuvinte al Sfântului Augustin, care spune: «Domnul nostru, Iisus Hristos, după ce a înviat din morți, vrând să le dovedească, printr-o mărturie cu totul neîndoielnică și de încredere, că a înviat în același trup, în care a atârnat pe cruce, a mai stat împreună cu apostolii Săi patruzeci de zile, intrând și ieșind, mâncând și bând (cf. Fapte 10, 40-41). Aceasta a trebuit să se întâmple, ca să fie întăriți în credință cei care se îndoiau, să fie vestit adevărul Evangheliei urmașilor, să le arate celor credincioși viitoarea nestricăciune a trupului lor și nemurirea, în acea fericire veșnică și ca să fie combătuți oamenii răi care cunoșteau despre Dumnezeu și învățau altceva decât adevărul. După înviere, s-a înălțat la cer în același trup în care, după ce a murit, s-a pogorât la iad. De bună seamă, a așezat, în cer, lăcașul trupului său nemuritor, pe care El Însuși și L-a creat în pântecele Maicii Fecioare» (Predica 265/B, 1).
Profesor Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here