În privinţa relaţiei dintre tainele labirintului religios şi păgânismul labirintului laic, pot fi invocate diferite situaţii care demonstrează că labirintul a avut un rol principal de protejare a intrării în diferite structuri de locuire şi în așezările fortificate, dar, aşa cum subliniază René Guénon, acest scop declarat nu a fost primul său motiv de existență, ci, doar o consecință secundară a caracterului ritual și tradițional al vechilor civilizații, deoarece putea să țină intrușii la distanță, dar, ceva mai important, labirintul acționa ca o barieră împotriva influențelor negative care amenințau integritatea fizică şi psihică a unor comunităţi umane! Spre exemplu, scriitorul francez, Jacques Attali, pentru care labirintul reprezintă «ultimul mesaj» al unor triburi indigene, mai ales că această idee este susținută prin mărturiile de desene rupestre reprezentând labirinturi ca simboluri ale vieții migratoare anterioare. În mitologie, labirintul era considerat poarta către lumea subpământeană de unde au venit strămoșii și unde descendenții lor se vor întoarce după moarte, astfel că multitudinea de înțelesuri care definesc simbolul labirintului a inclus și «dansul» ca o ceremonie coregrafică învestită cu scopuri mai mult sau mai puțin rituale! Sfera violenţei de toate felurile, nu este un mit și nici un fenomen de dimensiuni nerelevante, pentru că o întâlnim zilnic, sub forma știrilor mass-media, când ne confruntăm cu ea în scene surprinse intempestiv pe stradă sau pentru că uneori răzbate dincolo de zidurile prea subţiri ale apartamentelor de bloc, mai mult ca o realitate crudă, vădit ostilă, pe care nu o putem accepta, dar pe care în mică măsură o putem controla prin intermediul instituţiilor abilitate sau chiar ca persoane individuale!
Singura cale de ieșire din această lume vădit metaforică a păcatului era urmarea învățăturilor lui Iisus Hristos
Dintotdeauna, filosofia omului s-a bazat pe dihotomia dintre dimensiunea terestră, supusă schimbării constante, și lumea cosmică, expresia imutabilității și a perfecțiunii divine, reflectată în mișcările circulare ale planetelor și ale sferelor, ca o mișcare celestă fără început și fără sfârșit. Într-un dans recursiv, în care ordinea supremă a cosmosului traduce cele șapte circuite ale labirintului cretan în cele șapte planete ale sistemului nostru solar, pare destul de interesant faptul că rețeaua proto-istorică a semnificațiilor din jurul labirintului avea să fie redefinită în diferite epoci, când simbolul a fost pus la baza teologiei creștine, iar, sufletul omului era pierdut pe nenumăratele sale cărări ascunse! Singura cale de ieșire din această lume vădit metaforică a păcatului era urmarea învățăturilor lui Iisus Hristos. În acest sens, faptele apocrife ale Sfântului Evanghelist Ioan, unde se spune că dinaintea morții sale, Iisus le-a cerut discipolilor Săi ca să-și unească mâinile într-un cerc, iar, în timp ce Iisus cântă, discipolii Săi răspund cu «Amin» și «Slavă Tatălui», pentru a înveşnici legătura fiinţială din Tatăl Ceresc şi Fiul Său! Labirintul mai mult sau mai puţin desluşit, ne arată că un fenomen periculos, aşa cum este violenţa domestică, devine cu atât mai periculos, dacă nu este dezbătut și cunoscut, dacă nu îi sunt descifrate mecanismele interioare, cauzele și formele de manifestare și dacă nu i se caută soluţiile de răspuns corespunzătoare! La rândul său, violenţa pe fondul intoleranţei vieţii religioase reprezintă un sistem de conduită al cărui obiectiv îl constituie exercitarea controlului și stabilirea unor raporturi de subordonare în relaţiile de comunicare interpersonală! Violenţa în tainele labirintului omenesc reprezintă una dintre modalităţile cele mai dure de discriminare a persoanelor de aceeaşi confesiune, pentru care, practic, nu există un mecanism de eradicare, impunitatea violenţei stradale permiţând transformarea agresiunii într-un model de conduită pentru clanuri şi cercuri politico-religioase, conduită pe care unii o însușesc mai mult ca pe o normă și care se reproduce din generaţie în generaţie! Violenţa în labirintul nevăzut, constituie orice act de violenţă comis în cadrul afacerilor de tip mafiot, văzută ca o acţiune sau inacţiune a subiectului activ (agresor), îndreptată împotriva subiectului pasiv (victima) sau împotriva proprietăţii comune sau personale! O serie de autori consideră că sunt aspecte legislative destul de bine puse la punct, dar eficienţa legii, în esenţă, se măsoară prin capacitatea implimentării acesteia în cadrul societăţii reale. Oricum, termenul grecesc «choreia», cândva utilizat pentru a denota dansul labirintic din vechime, va face loc echivalentului său latin, «chorea», pentru a descrie din nou dansul, dar de data aceasta din incinta bisericii, mai ales că drumul omului către mântuire a fost reprezentat prin labirinturile din biserici, mai întâi în Italia (Ravenna, Piacenza, Pavia), între secolele X-XII, iar apoi s-au răspândit cu precădere în marile catedrale din nordul Franței (Sens, Auxerre, Chartres, Reims, Amiens) în secolele XII-XIII, când aspectul ritualic era departe de a fi pierdut, fiind tradus din semnificații păgâne în semnificații creștine!
Desluşirea labirintului va deschide drumul lumii noastre moderne!
Labirintul s-a exprimat şi prin metafora unui pelerinaj, iar centrul destinației acestuia, era orașul Ierusalim! Totuşi, conotațiile dansului ritualic nu sunt abandonate, ci înconjurate de o însemnătate complet nouă, cu atât mai mult cu cât semnificația pe care o primise labirintul în Evul Mediu avea să se schimbe substanțial pe parcursul secolelor următoare. Secularizarea simbolului labirintului a scos treptat labirintul din biserică și l-a plasat într-un context infinit mai larg, prin ilustrații labirintice care puteau fi acum găsite în cărți și broderii, pe tavane, în grădini sau în picturi viu colorate! Aşa cum pe piatra centrală din labirinturile de biserică erau cândva reprezentate chipurile arhitecților lor, imagini similare erau acum întâlnite, de pildă, în gravurile unor artişti consacraţi, al căror desen era realizat dintr-o singură linie continuă conducând către centru, în care numele autorului era adesea înscris pentru eternitate! Dacă analizăm studiile labirintice ale lui Leonardo da Vinci, care au atras suspiciunea că artistul era în legătură cu diavolul, acestea sunt construite în jurul unei interacțiuni abstracte de împletituri care conduc către un centru controlat de tainica ființă umană! Dar, linia ondulatorie a fost înlocuită de către drumul drept al întruchipării Rațiunii, iar, victoria acesteia a fost evidentă, nu doar în arhitectură, ci și în pictură, literatură, drama clasică și în muzică. În egală măsură, îndepărtat de pe podelele bisericilor, întrucât acum era considerat un simbol păgân care trimitea la întunecata lume pre-creștină, labirintul a ajuns ca să fie privit ca un sinonim al artificialului și al obscurului din lume, al gândurilor obscure! În acest fel, lumea nu mai era văzută ca supunându-se ierarhiei ontologice a cosmosului armonios, ci, mai mult ca o nouă ordine de o profundă raționalitate în logica argumentării! În acest fel, ca să putem concluziona, logica a triumfat, iar, îndoiala, dubiul, confuzia și fluctuația au fost excluse din tainele labirintului religios şi păgânismul labirintului laic! Pentru că nu mai era loc pentru impenetrabil și inaccesibil, nici pentru angoasa inițierii în dedesupturile labirintului! Iar, ştiința a oglindit excelent această evoluție complexă, şi, dacă la Arhimede, labirintul furniza încă modelul pentru descoperirile sale, cu Platon lucrurile aveau să ia o altă întorsătură deosebită, deoarece curba și obscurul sunt înlocuite de linia dreaptă și raţională a previzibilului! Dacă totul are o cauză și realitatea este clară și controlată, înseamnă că fără cauză nimic nu poate fi creat, cum spune Platon, iar, lumea este rațională, pentru că știința pare universală și imutabilă. Dumnezeu, însă, nu poate fi scos din tainele acestei metamorfoze, iar evoluțiile dramatice care au urmat în știință, filosofie, societate și politică au făcut ca treptat, viziunea laică asupra lumii să pălească! Încrederea pe care gânditorii Iluminismului au câștigat-o acum în puterile intelectuale ale umanității a fost însoțită de ostilitatea față de tradiție, credinţă, mit sau miracole, întrucât ele rivalizau cu autoritatea supremă a rațiunii! În fine, să spunem că dincolo de tainele labirintului religios şi ale păgânismul labirintului laic, desluşirea labirintului va deschide drumul lumii noastre moderne, în care omul este provocat să gândească pentru el însuși!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
