Educaţia…şi Lecţia de viaţă / “Suprapuse peste criza de identitate, migraţia şi terorismul complică serios dezvoltarea ulterioară a Europei”

– Rep. Domnule Preşedinte Adrian GORUN, sunteți moderatorul Simpozionului național intitulat: «Migrație și terorism. Criza de identitate a Europei», pe care îl organizează astăzi Universitatea «Constantin Brâncuși» din Târgu-Jiu, iar pentru început, v-aş ruga să ne spuneți, de ce ați ales această temă extrem de interesantă, cu un conținut atât de vast, dar și de strictă actualitate?
-Întrebarea conţine exact conţinutul unui răspuns succint. Zilele acestea, Institutul de Politici Publice, Administraţie şi Ştiinţele Educaţiei este implicat în două acţiuni majore, ambele înscrise în aria sa de investigaţie. Este vorba de simpozionul organizat în 17 decembrie, subordonat tematicii pe care dumneavoastră o indicaţi, şi de simpozionul din 22 decembrie, menit a continua – într-un alt cadru, dezbaterile desfăşurate în această toamnă sub titlul: «1989–ADEVĂR ȘI MANIPULARE». Într-adevăr, tema simpozionului din 17 decembrie este una bogată în conţinut, însă diversitatea problematicilor este un răspuns la realitatea Europei de azi, la provocările inedite la care este supusă civilizaţia continentului nostru. Suprapuse peste criza de identitate, migraţia şi terorismul complică serios dezvoltarea ulterioară a Europei, revendicând soluţii urgente pe mai multe planuri, de la cel al exercitării suveranităţii în condiţii de securitate, la cel al subsidiarităţii şi conservării valorilor identitare.

“Problema trebuie judecată în termeni raţionali şi nu voluntarist”

– Rep. În literatura de specialitate se face o diferențiere între migrațiile individuale, determinate de factori economici, pe de parte, iar pe de altă parte, migrațiile pe grupuri organizate sau pe comunități, cum sunt numite ele în termeni socio-demografici, iar în acest sens, cum caracterizați actualul exod al populațiilor din spațiul islamic spre «bătrâna» Europă?
-Fenomenul migraţiei nu este nou, dimensiunile actuale ridică, însă, probleme noi. Există state – şi Canada este un exemplu edificator – care au ţinut migraţia în limite raționale și relaţionale, deşi au încurajat-o serios în ultima vreme. Apoi, începând cu mileniul al III-lea, chinezii s-au răspândit prin mai toate ţările lumii dezvoltate, însă nicăieri nu au devenit – prin număr – dominanţi, prin raportare la populaţia de origine. Distincţia privitoare la factorii care generează migraţia este relativă, întrucât factorul economic nu poate fi scos din ecuaţie, nici pentru cazurile migraţiilor individuale, nici pentru migraţiile pe grupuri organizate. De aceea, trebuie luaţi în calcul factorii integratori vs. factorii constituirii comunităţilor centrifuge, care erodează capitalul social al ţărilor primitoare. E lesne de înţeles că declarata societate bazată pe cunoaştere, specifică erei globalizării, este o societate care face din competiţie, atât un regulator al accesului/excluderii, cât şi un mecanism de conservare a poziţiilor aprioric inegale şi aprioric inechitabile. Înţelegerea în sine a problemei este dramatică şi devastatoare, mai ales că, paralel cu atingerea plafonului maxim al internaţionalizării, populaţia din ţările sărace aproape că s-a triplat în ultimii 30-40 de ani. În zonele sărace, accesul la resursele drastic diminuate (de exemplu, mai bine de 1 miliard de oameni de pe suprafaţa globului nu are acces la apa potabilă), în condiţiile unui spor natural al populaţiei fără precedent, este tot mai dificil. Cine-şi imaginează că aceşti oameni vor asista la adâncirea clivajelor lumii, rămânând pe loc în zonele lor aride, se înşeală. Iar lucrurile sunt tot mai clare azi, asistându-se la cel de-al treilea val migraţionist, unul care transformă foştii cuceriţi în…cuceritori. Însă, ocupând teritorii noi, libere din punct de vedere populaţional (creşterii exponenţiale a factorului demografic din ţările slab dezvoltate îi corespunde o scădere alarmantă a natalităţii în ţările modernizate), noii veniţi revendică suveranitatea. Atenţie, nu integrarea – care devine aproape imposibilă – ci suveranitatea! Practic, aici este distincţia pe care o faceţi între migraţiile individuale şi migraţie – ca fenomen de masă. Problema trebuie judecată în termeni raţionali şi nu voluntarist, în sensul că o mână întinsă, la nevoie, este un act umanitar. Însă, o mână întinsă spre a se profita de ea, este deja un accept la propria destructurare identitară. Mai multe pot fi aflate direct, adică, participând la simpozion.

“Am corelat migraţia cu terorismul, nu neapărat cu sensul de cauzalitate concomitentă”

– Rep. Domnule Președinte, se pare că impactul cel mai evident al migrației este de natură demografică, afectând dimensiunea şi compoziţia populaţiei, atât din ţara de origine, cât şi din ţara primitoare a imigranților, în cazul nostru, al statelor aflate la standarde ridicate în privința furnizării de servicii sociale, locuinţe şi educaţie, dar, să reținem că imigranții împovărează sistemele unei bunăstări deja în declin, compensând, un alt declin, cel demografic al statelor occidentale, așa cum se întâmplă și la noi, de altfel! Totuși, de ce ați corelat migrația cu fenomenul terorismului?
-La prima parte a întrebării, deja am răspuns. Aş adăuga faptul că un alt război mondial (care pentru mulţi autori consacraţi în domeniu, este în plină desfăşurare) nu se mai poartă în tranşee, cu arme convenţionale, prin exacerbarea factorului militar. Nu! Războiul economic înlocuieşte arsenalul military, în cazul migraţiilor, aşa cum buletinele de vot au înlocuit gloanţele pe terenul democraţiilor consacrate. Bătăliile din tranşee au cedat locul bătăliilor dintre capitaluri, îndeosebi dintre capitalurile speculative. Aceasta este o faţă a tabloului. Numai că lumea actuală, dominată de luptele pentru supremaţie, este un Ianus cu două feţe. O faţă este cea a păcii – înţeleasă în termeni tradiţionali, deci ca stare de concordie militară, altele fiind resorturile ostilităţilor. Cealaltă faţă, însă, este răspunsul primitiv şi destructurat prin efectele sale: terorismul şi războaiele de gherilă. Am corelat migraţia cu terorismul, nu neapărat cu sensul de cauzalitate concomitentă, ci din dorinţa de a decela, cu ocazia simpozionului, şi acest flagel, tot mai greu de controlat, al lumii actuale. Deşi sunt coincidenţe multiple, eu nu identific nici măcar în plan virtual contingentul cu cauzalitatea imanentă.
-Rep. Din programul simpozionului, am reținut faptul că vor conferenția pe aceste două subiecte unii specialiști sau profesioniști, cum li se spune, dar, ca să luăm doar cazul terorismului, spre exemplu, nu considerați că terorismul este parte a existenţei vieții societății, că el s-a manifestat dintotdeauna și sub toate formele posibile, până la ciberterorismul de astăzi, chiar dacă esența sa a rămas cam aceeași: înfricoşarea și timorarea populației, crearea unei psihoze a nesiguranței, distrugere cu orice preț și ucidere fără discernământ, dovedindu-se că lumea, crezând că se purifică, de fapt se autoflagelează și se neagă pe sine, se urăşte şi se autodistruge!
-Terorismul este un flagel cu o istorie îndelungată. Cam toate epocile istorice au cunoscut formele lui nevrotice, însă azi – prin frecvenţă şi intensitate – pare că şi-a atins cota maximă. Chiar societatea internaţională şi-a ieşit din propria matcă. N-aș spune că el aparţine existenţei umane în sensul imanenţei, dar el poate fi considerat o devianţă originată în ambivalenţa naturii umane, o ambivalenţă exprimată în mod excepţional de Platon în Mitul lui Ghighes. Desigur că cei ce-l promovează, se folosesc de judecăţi justificative, însă proporţiile psihozei depăşesc – tocmai prin imposibilitatea identificării actorilor – limitele oricărui sâmbure de raţional. Iar ceea ce se întâmplă azi în lume, demonstrează că eforturile întreprinse pentru eradicarea acestui flagel nu-şi dovedesc eficacitatea.

“Criza de identitate a Europei se adânceşte printr-o criză a culturii”

– Rep. Care sunt coordonatele care definesc actuala criză de identitate a Europei?
– Europa nu este doar un spaţiu geografic, un continent în care convieţuiesc populaţii diverse. Europa este un spaţiu axiologic, o stare de spirit, o civilizaţie prin care se identifică. Valorile promovate secole la rând i-au edificat unicitatea, asigurându-i identitatea inconfundabilă. O serie de coordonate ale identităţii au fost erodate în ultimii 50-60 de ani, asistându-se la o devalorizare a capitalului social, la o golire de conţinut a virtuţilor sociale, la diminuarea sensului comunităţii şi exacerbare a culturii individualismului prin promovarea unui individualism fără limite. Rezerva de valori comune ale Europei se destructurează, asistându-se la ruperea legăturilor dintre indivizii ce compun comunităţile/societăţile, la o pierdere de raţionalitate în alegerea valorilor. Normele – formale şi informale – nu mai prevalează indivizilor, instituţiile pierzându-şi substanţial credibilitatea. Au crescut alarmant cotele devianţei sociale. Delincvenţa, reducerea eficacităţii colective a cartierelor, pierderea funcţiilor ruşinii integratoare – ca metodă de control al delincvenţei, diminuarea funcţiilor familiei, reducerea numerică a familiilor şi sporirea numărului divorţurilor, diminuarea încrederii ş.a.m.d. reprezintă tot atâtea fenomene care alterează identitatea. Iar criza de identitate a Europei se adânceşte printr-o criză a culturii în care atrofia morală şi atrofierea comunităţii au rol de catalizatori.
– Rep. Domnule Președinte, cele 195 de state participante la Conferința de la Paris asupra schimbărilor climatice au semnat un acord istoric, global, durabil și dinamic pe care foarte mulți l-au considerat inițial imposibil de adoptat, de aceea, pentru a îndeplini un obiectiv comun, acela de a asigura viitorul Planetei, ce credeți că trebuie făcut ca să se poată ajunge la un astfel de «acord istoric» și în privința controlului fenomenului migrației și a combaterii fenomenului terorismului?
– Conferinţa de la Paris asupra schimbărilor climatice reprezintă doar un pas, mai ales că acordul semnat indică problemele majore, dar asumarea responsabilităţilor, fără a mai vorbi de răspunderi, rămâne în plan difuz. Optimismul iniţial indică acum, după, mai multă rezervare. Cu mici excepţii, date de catastrofele naturale, mediul nu s-a degradat iremediabil fără intervenţia nefastă a omului. Beneficiile le-au obţinut unii, costurile trebuie plătite de toţi. Un «acord istoric» în privinţa controlului fenomenului migraţiei şi a combaterii fenomenului terorismului se poate realiza numai atunci când faptele vor înlocui vorbele şi justificările. Iar pentru aceasta, e nevoie ca statele Lumii a Treia să nu mai fie privite doar ca rezervor şi să nu mai fie reduse la rangul de mijloc spre a se crea situaţiile pretext. Ele au nevoie de sprijin, mai ales din partea celor care le-au avut «în stăpânire» spre a-şi rezolva gravele probleme cu care se confruntă populaţiile lor. Problema nu este deloc simplă şi sper să fie decelată în cadrul simpozionului, mai ales că formele colonialismului clasic au fost înlocuite prin politici economice care susţin necolonialismul. Pe de altă parte, răspunsul dat de comunităţile în plină dislocare din aceste state, dar mai ales răspunsul grupărilor teroriste reprezintă excese ale unui radicalism iraţional. Soluţii există, dar ele trebuie bine cumpănite.
– Rep. Cum apreciați poziția României, a liderilor politici din țara noastră, față de fenomenele migrației și terorismului?
-Firavă şi lipsită de relevanţă. Aceeaşi ambivalenţă, aceleaşi incertitudini, aceeaşi dublă măsură şi o tergiversare nepermisă!
Profesor, Vasile Gogonea