Cu o jumătate de an în urmă, în plină vară fierbinte, scriam despre Educația «celui mai sărac președinte din lume“, fiind vorba de Președintele Uruguayului, Jose Mujica, subliniind la vremea respectivă, când pe la noi abia se avansau proiecte care de care mai exaltate ale campaniei pentru alegerile prezidențiale, că și în viața primului demnitar din ierarhia unui stat există o anumită conduită morală a modului de a trăi, în conformitate cu modul său de a gândi!
Cine este, de fapt, omul ales în anul 2010 ca Preşedinte al Uruguayului?
Acest fapt ne determină să ne aplecăm îndeaproape asupra «lecției de viață» pe care o poate oferi unui om o anumită experiență trăită la o intensitate oarecum stânjenitoare, pentru a înțelege mai bine «lecția» prin care exemplele concrete se convertesc în adevărate capitole și paragrafe din care se pot desprinde tot atâtea învățături pilduitoare! Pentru că în România suntem în perioada premergătoare schimbării mandatului prezidențial, am socotit de cuviință să facem o trimitere expresă la exemplul aceluiași caz atipic din statul sud-american, Uruguay, pentru a înțelege mai bine, ce înseamnă «omul care sfințește locul», mai ales când acest om este un demnitar aflat în rangul cel mai înalt și excelează prin bunătate și modestie, printr-o abordare sinceră și deschisă a problemelor în care oamenii își pun de cele mai multe ori atâtea speranțe! La modul general, nu putem defini cu exactitate omul ca fiinţă morală, ci criteriul după care el se poate orienta să devină moral poate fi stânjenitor! Dacă definim fortuit, fără un reper esențial, omul ca fiinţă morală, riscăm să mergem, fie pe o cale strict juridică şi să desfiinţăm misterul libertăţii persoanei, fie să mergem pe o altă cale, în care libertatea devine libertinaj sau bunul plac al fiecăruia! Oricum, credem că este absolut necesar să avem şi criteriul obiectiv după care ne evaluăm moralitatea faptelor noastre, ca și o implicare concretă existenţială și coerentă în săvârşirea faptelor după acest criteriu. Trecând la subiectul nostru, să amintim că se cunoaște foarte bine că Jose Mujica, acest fost membu al guerrillei marxiste, o grupare de stânga în mediul urban uruguayan, care invoca de multe ori, cu argumentele luptătorului cu arma, o serie de precepte ale «teologiei eliberării», prea puțin asemănătoare principiilor lui Salvador Allende, în Chile, reprezintă omul ales în anul 2010 ca Preşedinte al Uruguayului, aflat la vârsta de 79 de ani, fiindcă el îşi donează 97% din salariu activităților sociale caritabile( ce joc miraculos de cifre, “79 de ani” și “97% din salariu”!!), conduce un Volkswagen Beetle din 1987, deci, o «broscuță» de care nu se poate despărți niciodată, vinde flori împreună cu soţia sa în propria casă, o locuinţă modestă de la periferia Capitalei Montevideo, o casă pe care nu a schimbat-o pentru palatul prezidenţial, ca să amintim doar câteva dintre stânjenitoarele exemple din «lecția de viață» a «celui mai sărac președinte din lume», așa cum a fost el «etichetat» în paginile revistei «The Economist»! Poate că și în acest caz, vorbim de o problemă de ordin existenţial, de un dialog al omului cu propria lui conştiinţă, iar pentru a scăpa de tentaţia şi decăderea foarte subtilă în păcatul mândriei, care apare de obicei pe culmile înalte ale vieţii sociale și politice, în contrast cu preceptele morale, un om capătă sentimentul ciudat că este mai bun decât semenii săi, de ulte ori, poate are nevoie de cineva care să îi atragă atenţia că mândria are capcanele ei pe care nu le conştientizează îndeajuns!
“Oamenii sunt cam fetișiști. Avem nevoie de anumite simboluri materiale”
Așadar, Jose “Pepe” Mujica este cunoscut drept «cel mai sărac președinte din lume» și datorită modului său considerat minimalist de viaţă şi contribuţiilor sale apreciate ca niște înclinații către acte de caritate, pentru că recent, el a dat o bancnotă de 100 de peso (aproximativ 4 dolari) unui bărbat sărac care i-a cerut o monedă, în timp ce preşedintele acorda un interviu unui post de televiziune din Montevideo! Dar, pentru că el povestea, cu acest prilej, despre stilul său auster de viaţă, despre legalizarea consumului şi a producţiei de canabis şi despre cei 14 ani petrecuţi în închisoare, fără a face caz de situație și fără a extrapola un exemplu de conjunctură, desigur, percepţia unităţii nu este o altă formă a gândirii sale! Aceasta, deoarece toate formele limbajului şi ale raţiunii obişnuite sunt 
limitate şi fragmentate, chiar şi acelea de care avem atâta nevoie şi pe care le folosim zi de zi, mai ales că întâlnim și ne confruntăm cu paradoxuri, de fiecare dată când ne gândim la realitatea continuă. Pentru că ne-am propus, cu un gen de reticență autodefinitorie, să oferim exemple concrete din viața acestui om de stat, așa cum am spus, poate atipic și nonconformist în felul său, precizăm că recent a primit o ofertă tentantă de un milion de dolari pentru «Broscuța» din garaj, sumă care i-a fost propusă președintelui Uruguayului de către un șeic arab, cu prilejul summit-ului G7+China, care a avut loc în iunie în oraşul bolivian Santa Cruz de la Sierra, în schimbul mașinii sale! Dar, spre stupoarea partenerului său de tranzacție, “Pepe” Mujica a refuzat oferta, însă, nu înainte de a preciza că dacă ar fi acceptat-o, banii i-ar fi folosit pentru un program de ajutorare de construire de case pentru oamenii fără adăpost, scrie presa din Uruguay. El a declarat următoarele: “La început nu am crezut şi nu i-am dat importanţă. Dar când a venit şi a doua propunere, atunci am luat-o în serios”, a spus preşedintele Mujica, în interviul publicat de revista Búsqueda, dar, “în orice caz, dacă se concretizează, toţi banii vor merge la Plan Juntos”, a precizat el. E foarte interesant să amintim că la întrebarea reporterului: de ce ar plăti cineva o avere pentru o mașină care nu valorează mare lucru, Președintele a răspuns tranșant: “Oamenii sunt cam fetișiști. Noi avem nevoie de anumite simboluri materiale”, poate acele repere fără de care concluziile pe care le tragem în urma eșecurilor ne afectează stima de sine și ne determină să renunțăm, iar renunțarea face să acceptăm doar oportunități simple, pe care în mod paradoxal, nu le putem controla! Pe măsură ce constatăm că societatea evoluează, aceste oportunități devin tot mai prost plătite, niște “simboluri materiale” mari consumatoare de timp și chiar lipsite de importanță, iar acest lucru determină un fel de lehamite care ne face să ne simțim obosiți, prost plătiți și nebăgați în seamă!
“Multe persoane vor bani în cantităţi mari. Nu ar trebui să intre în politică”
Președintele Jose Mujica trăieşte asemenea majorităţii conaționalilor săi, pentru că în opinia sa, majoritatea poporului a fost cea care l-a votat, iar prin aceasta, el îşi motivează stilul său de viaţă, adăugând că din punct de vedere moral, nu are dreptul de a trăi ca o minoritate în ţara sa!(sic!!!). El este liderul charismatic și deplin care nu preferă seducția puterii și a gloriei efemere, mai ales că seducţia în sine, nu face parte numai din ritualul îndrăgostirii, ci are un rol esenţial în influenţarea şi în manipularea celor din jur în cele mai diverse situaţii, fie că este vorba de şefi, colegi, parteneri de afaceri sau oameni care alcătuiesc masa electoratului. Amintim că scriitorul american Robert Green, autor al cărţii «The Art of Seduction» (Arta seducţiei -n.n.) a analizat tacticile de manipulare folosite de unele dintre cele mai importante personalităţi istorice, iar în ultimă instanță, el a reuşit să realizeze un îndrumar al celor mai eficiente tehnici de manipulare, pornind de la modul în care seducţia poate fi adaptată în cele mai diverse situaţii de viaţă. La întâlnirile cu ziariștii și cu alți reprentanți ai mass-media, cu luciditatea-i cunoscută, dar și cu perspicacitatea unui analist profund, Jose Mujica arată: că: “Multe persoane vor bani în cantităţi mari. Nu ar trebui să intre în politică. E felul meu de a vedea lucrurile. Eu nu improvizez. Nu fac marketing. Aceasta este filosofia mea!”, spune Preşedintele Uruguayului, pentru că în multe privințe, atunci când vrem să cucerim interlocutorul nostru, e necesar să observăm şi să analizăm persoana pe care dorim să o influenţăm, pentru a evalua şansele de a o influenţa într-un sens sau altul. Semnalele sunt subtile, dar pot fi observate cu uşurinţă, atunci când ştim care ne este scopul. Cele mai facile «victime» sunt întruchipate de persoanele care par intimidate în prezenţa noastră, care se arată interesate de noi, dar fără să fie dornice să ne facă pe plac din primul moment. Persoanele din ultima categorie, a celor care sunt dispuşi să ne facă pe plac cu orice preţ, încearcă să primească ceva în schimb pentru modul în care se comportă. Dojenitor, dar nu sarcastic și vitriolant, cu un deosebit simț al măsurii înțelepte, președintele sud-american mai spune că: “În lumea de astăzi, oamenii par că s-au născut doar pentru a consuma. Atunci când se opresc din asta au un sentimnet de frustrare şi devin auto-marginalizaţi”(???), numai că unele persoane dau artei de a gândi atât de multă importanță și prețiozitate încât nu mai ajung niciodată să se apuce de treabă, adică încremenesc în proiect, așa cum frumos ne spune Gabriel Liiceanu, pentru că acțiunea agitată și fără planificare este cea mai proastă alegere.
“Oamenii sunt bătrâni din cauza modului în care gândesc!”
În ceea ce am numit stânjenitoarea “Lecție de viață” a «celui mai sărac Președinte», considerăm că lucrul cel mai bun pe care poți să îl faci ca să eviți copleșirea erorilor anterioare este să planifici cu mai mare atenție și să te detașezi de plan, atunci când te afli în focul acțiunii, pentru că Președintele Jose Mujica, în ciuda vârstei înaintate, se pare că privește departe, iar cu ochiul minții vede și mai departe, atunci când arată că: “Dacă am fi cu adevărat prudenţi, cei peste 7 miliarde de oameni din lume ar putea avea tot ce au nevoie. Politica la nivel mondial ar trebui să fie într-o asemenea manieră. Din păcate, noi gândim în termeni de indivizi şi ţări, și nu ca specie”! Ca o dovadă certă că oamenii sunt atrași de persoanele considerate influente, populare, care au carismă, ei îşi doresc să le fie alături celor care inspiră încredere şi care dau impresia că pot transfera din succesul lor şi altora. În schimb, oamenii mulţumiţi, care nu sunt provocaţi, nu pot fi seduşi, prin urmare sunt mai greu de manipulat. Credem că este important să fim cu luare aminte la gânduri și să gândim frumos! Dar, paradoxal, persoanele mult prea sincere, prea directe, nu sunt tocmai plăcute de cei din jur, în ciuda faptului că la nivel declarative, toată lumea pare că apreciază adevărul spus verde-n faţă. Realitatea este că oamenii dezavuează și resping astfel de persoane!(??). Iar, în loc de concluzie, pentru că promitem să reluăm ideea aceasta în viitor, să reiterăm și să păstrăm nealterate în cămara sufletului nostru cuvintele «celui mai sărac președinte din lume», atunci când spune: “Cea mai importantă investiţie pe care o putem face este în oameni! Oamenii nu sunt bătrâni din cauza vârstei lor, ci din cauza modului în care gândesc”, iar de multe ori, poate de prea multe ori, a gândi frumos, nu înseamnă neapărat să te gândești la ceva frumos, într-o anumită clipă, ci să gândeşti frumos în orice clipă, să fii atent la gânduri, să selectezi gândurile care îți trec prin minte, să reţii gândurile cele bune, şi în măsura în care există posibilitatea, să le dai grai şi să le întrupezi în fapte frumoase! Dincolo de stânjenitoarea “Lecție de viață” a «celui mai sărac Președinte», din cuvintele lui Jose Mujica să reținem că orice om care aspiră la o viaţă mai bună, trebuie să înceapă cu exersarea corectă a acţiunilor vieţii sale! Iar un președinte realizează o serie de acţiuni, indiferent de gradul său de evoluţie, de religia pe care o are, de educaţia pe care a primit-o, prin cunoaşterea şi exersarea corectă a acţiunilor care creează condiţiile necesare şi baza trainică pentru o viaţă trăită în demnitate, dar numai prin acțiuni care validează calitatea de președinte iubit de popor!(VA URMA).
Profesor, Vasile GOGONEA
