O privire atentă asupra satului gorjenesc de astăzi, ne duce cu gândul ceva mai departe, spre tabloul de ansamblu al satului românesc tradiţional, care se metamorfozează sub impactul modernităţii, cu toate disparităţile şi contrastele care se manifestă la tot pasul şi în fiecare zonă a ţării! De aceea, pentru reprezentanţii autorităţilor locale, oamenii satului nu-şi strigă în disperare nemulţumirile lor, nu încearcă nicidecum să se îmbogăţească şi să-şi mărească averile cu orice preţ, mai degrabă, ei caută liniştea şi siguranţa zilei de astăzi şi a zilei de mâine, iar în anumite situaţii, problemele principale în care se implică prin autorităţile locale sunt în legătură cu accesarea fondurilor europene în vederea înfiinţării unor ferme moderne, în condiţiile confruntării cu o birocraţie excesivă, în situaţia inexistenţei unui cadru legislativ simplificat şi coerent în folosul unor mici fermieri. Acesta este un lucru care dovedeşte că oficialii care pregătesc politicile agricole şi strategiile de dezvoltare pentru ţara noastră, nu cunosc îndeajuns realitatea din ruralul românesc, fiindcă micul fermier nu este neapărat capabil să implementeze proiecte pe termen lung şi de mare interes comunitar, iar pentru aceasta, el trebuie să cunoască ceea ce înseamnă sistemul sofisticat de achiziții publice, tocmai pentru a pune în valoare o serie de oportunităţi care presupun, atât valori culturale specifice modernităţii, dar şi anumite preocupări culinare, tradiții folclorice, meșteșuguri legate de prelucrarea lemnului, cu alte cuvinte, diferite obiceiuri şi chiar deprinderi lucrative. În anumite localităţi rurale din ţara noastră, ca şi din Gorj, lucrurile se schimbă mereu, unele devin mai complicate, altele mai simplificate, iar delimitarea actualelor sate şi comune rezultă din aplicarea cunoscutei legi din anul 1968, ceea ce presupune o temeinică analiză de piață, prin care se măsura de curând raportul de pătrundere în competiţia cererii şi a ofertei între comerțul modern și comerţul tradițional, pentru că în mod surprinzător, acest raport evidenţia cu pregnanţă că pentru prima dată, mărimea piețelor tradiționale era estimată la peste un milliard de euro la vânzări prin piața nefiscalizată şi nesupusă impozitării, fapt care demonstrează că satul românesc este în sine un spaţiu de viaţă care nu aduce neapărat fericirea, dar asigură condiţiile unui trai obişnuit. În decursul timpului, lumea ruralului din ţara noastră, cu deosebire din anumite zone ale Gorjului, se poate spune că nu a cunoscut o evoluţie lineară, o devenire uniformă şi rapidă, egală şi echidistantă în raport cu mediul urban, pentru că într-un fel s-au mişcat lucrurile în mijlocul Bărăganului sau în sudul Moldovei şi într-un alt fel în Transilvania, în Dobrogea sau în Oltenia. Satul nu era în urmă cu peste trei decenii, atât de pervertit şi de viciat de năravurile acestei societăţi româneşti în continuă şi nesfârşită tranziţie, raportat al implementarea unor proiecte europene din care se sustrag fonduri prin economia subterană, pentru că în rândul sătenilor se mai simte omenia şi buna cuviinţă a salutului care impune respectul cuvenit. Aşa cum se poate preciza în legătură cu specificul satului gorjenesc, unele sate au pierdut echilibrul interior, ca şi armonia relaţiilor dintre oameni, în multe privinţe, s-a distrus cadrul echilibrului financiar şi social, dar, cu toate acestea, se poate constata că în zona prosperă a Subcarpaţilor Olteniei, echilibrul nu s-a prăbuşit, ci, mai există, fiindcă oamenii au înţeles că e mai bine să prospere împreună unii cu alţii, iar munca în familie s-a dovedit mai eficientă, familia fiind mai unită şi mai consolidată, dar uneori, ţăranii, destul de naivi şi prea uşor de manipulat, au fost înşelaţi de către indivizi suspecţi, prin diferite escrocherii şi prin afaceri murdare dintre cele mai ingenioase, întărite prin acte juridice falsificate. Desigur, prin transformarea sătenilor din simpli membri cooperatori pe tarlalele cultivate la comanda celor care umblau…cu mapa, pentru a deveni acum proprietari de pământ şi lucrători cu sapa sau cu maşini şi utilaje agricole de ultimă generaţie, acestora le-a crescut deodată şi prestigiul de oameni cuviincioşi, de cetăţeni respectabili. Dar, uneori, concentrarea exagerată a pământului în proprietatea noilor parveniţi, a unor afacerişti îmbogăţiţi prin mijloace ilicite, diluează şi chiar anulează cadrul armoniei sociale din satele tot mai depopulate ale ţării şi imlicit ale Gorjului, fiindcă armonia rămâne cadrul subiectiv şi obiectiv în care se poate desluşi lumea satului tradiţional românesc, mai ales atunci când sunt sărbătorite «Zilele…» comunei respective, aşa cum s-a întâmplat la Godineşti, la sfârşitul săptămânii trecute!
Dinamica populaţiei satelor din Godineşti şi sfinţirea unei biserici
Se cunoaşte faptul că în anul 1989, în comună trăiau 2.399 de locuitori, cu 1323 mai puţini decât în 1959, iar faţă de anul 1900, populaţia satelor comunei s-a redus cu 2426 de locuitori, deci, a scăzut aproape la jumătate. Dacă urmărim evoluţia demografică a comunei Godineşti, în ultimii 30 de ani se poate vedea că de la cei 2367 de locuitori, câţi existau în 1992, în 2002 mai erau 2143 de locuitori, pentru ca numărul acestora să scadă în anul 2011 şi să ajungă la 2065 de persoane, iar în 2017 să scadă la 1949 de persoane. La mijlocul anului 2014, populaţia comunei era de numai 1991 de locuitori, deci, cu 2.834 de persoane mai puţine decât în anul 1900, cu 1731 de persoane mai puţine decât în anul 1959, cu 238 de locuitori mai puţini decât au fost în anul 1989 şi cu 504 locuitori mai puţini faţă de anul 2001.
Total persoane cu domiciliul stabil în comună, la 1 ianuarie 2018
Număr locuitori la 1 ianuarie 2018
În perioada dintre anii 1900 şi 2014, dinamica populaţiei satelor comunei Godineşti ne arată că satul Godineşti, în anul 1900 avea 958 de locuitori şi în anul 2014 a crescut la 991 de locuitori, satul Arjoci, în anul 1900 avea 318 locuitori şi în anul 2014 a scăzut la 118 locuitori, satul Câlceşti, în anul 1900 avea 693 de locuitori şi în anul 2014 a scăzut dramatic la 226 de locuitori, satul Chiliu, în anul 1900 avea 125 de locuitori şi în anul 2014 avea numai 50 de locuitori, satul Pârâu-Pripor împreună cu satul Pârâu vale, în anul 1900 aveau 931 de locuitori şi în anul 2014 cele două sate au scăzut la 612 locuitori, satul Rătez, în anul 1900 avea 800 de locuitori şi în anul 2014 avea numai 64 de locuitori. Cauzele principalele care au determinat prăbuşirea situaţiei demografaice a comunei Godineşti sunt legate de mortalitatea infantilă foarte ridicată, mai ales în prima jumătate a secolului trecut, deoarece, în satul Godineşti, între anii 1930 şi 1942 s-au născut 859 de copii vii, dar au decedat 215 copii, aceştia având vârste între 0-9 ani, adică 25%, iar o altă cauză o constituie natalitatea scăzută, cu deosebire după anul 1950, iar dacă la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea erau numeroase familiile care năşteau de la 5 şi până la 10 copii, în cea de-a doua parte a secolului trecut şi în primul deceniu şi jumătate din secolul al XXI-lea, foarte puţine familii mai au un număr de peste 3 copii, cele mai multe crescând numai unul sau doi copii. După Decretul din 1966, legat de întreruperea sarcinilor, nu s-a schimbat prea mult situaţia numărului naşterilor, mai ales că după anul 1990, numărul copiilor care s-au născut vii a scăzut imediat după abrogarea controversatului decret din 1966. În prima jumătatea sec. al XX-lea, tot mai mulţi locuitori s-au mutat la oraş unde s-au angajat în diferite sectoare de activitate industrială, pe Valea Prahovei, la Bucureşti în atelierele CFR Griviţa, alţii la Giurgiu, ca vânzători, ori la Constanţa, unde munceau ca hamali în port. 
După cooperativizarea agriculturii, mulţi locuitori tineri din sate şi-au părăsit locurile natale şi s-au stabilit în diferite oraşe din judeţul Gorj sau din ţară. Industrializarea ţării şi migraţia spre oraş a determinat scăderea numerică a populaţiei active reprezentată de către tinerii din comună, mai ales a tinerilor necăsătoriţi care după finalizarea studiilor profesionale, liceale sau a facultăţilor s-au stabilit în: oraşe mari din ţară, unii au mers la Târgu-Jiu, unii pentru a lucra îm minerit la Motru sau la Rovinari, în alte centre miniere de pe Valea Jiului. Dacă se analizează numărul căsătoriilor din ultimii 25 de ani, se constată că de la 20 de căsătorii în 1992 a scăzut numărul acestora la numai 8 în 2002 şi la 10 în 2011, ajungându-se la 11 căsătorii în anul 2017, spre deosebire de anul 2015, când sunt consemnate 6 căsătorii şi anul 2016, când s-au înregistrat 7 căsătorii, deci, o rată a nupţialităţii foarte scăzută.
Numărul căsătoriilor
Profesor dr. Vasile GOGONEA
