Din înaltul muntelui, parcă se coboară șuvoi de clipe lunecând în uitare, iar pe culmea abruptă se arată cum coboară vijelios un chip de lumină al băiatului hotărât și pe alocuri sfios, care mă privea la ora de «Educație antreprenorială», parcă mereu întrebător și cu ochii lui plini de strălucire și de visare, pentru a-i putea spune măcar o singură dată, dacă este iubit și de muza poeziei!
Am aflat cu stupoare și cu adâncă tristețe în sinea mea, că Mihnea se află într-un moment de cumpănă și chiar de grea suferință, că are nevoie de solidaritate, de multă încurajare din partea tuturor celor care îl cunosc și îl iubesc, iar primul gând pe care l-am avut în minte, cred că a fost acela de a nutri convingerea că el va învinge în situația aceasta, mai ales că pe acest băiat cu suflet de aur, îl mai ocrotește și un înger al poeziei!
Încercările vieţii ne aduc mai aproape de oameni și de credința în Dumnezeu
Să știi, Mihnea, că din prima clipă în care am aflat despre această provocare a vieții tale, primul meu gând a fost să scriu opagină despre tine în acest Ziar minunat pe care îl numim «Gorjeanul», deoarece experienţa de zi cu zi ne arată că nu doar trupul ne este uneori afectat de suferinţă, ci şi sufletul poate intra cu uşurinţă într-o stare maladivă, atunci când se risipește zâmbetul și ni se așterne pe chip întristarea. Deşi nu pot fi clasificate la fel de precis precum afecţiunile trupului şi nici tratamentele nu sunt la fel de clar delimitate, totuşi efectele bolilor sufleteşti se resimt cel puţin la fel de dureros, dacă nu chiar mai dramatic, iar această realitate a condus la apariţia unei veritabile terapii spirituale, a cărei menire este nu doar de a oferi o oarecare alinare, dar și de a restaura echilibrul psiho-fizic și afectiv al unui tânăr ca tine! Să știi că de cele mai multe ori, încercările vieţii ne aduc, fără îndoială, mai aproape de oameni și mult mai aproape de credința în Dumnezeu, Creatorul şi Răscumpărătorul nostru, mai ales dacă evlavia și smerenia noastră intervin pentru a ne apăra şi a-I mulțumi Duhului Sfânt pentru ajutorul pe care ni-l acordă nouă, tuturor, care suntem nişte fiinţe slabe, dar puternice prin tăria puterii Lui! Aș dori să reții, prietenul meu drag, că mai întotdeauna suferința este spectacolul adevărurilor pe care noi, ceilalţi, poate că nu le-am putea rosti niciodată cu limpezimea dorită, cu clarviziunea firească, dacă Eul nostru nu reușește să înfrângă tristețea și să devină eliberator de sintagme și prejudecăți de tot felul. Să mai știi, Mihnea, că dincolo de greutăţile vieţii împletite cu lacrimile neputinţei, se află rezolvarea dorită de noi, se află un străjer la datorie, un înger care e gata să ne vină în ajutor, un trimis al Domnului care să ne aducă vestea că El ştie toate păsurile noastre, că vor fi rezolvate în timp toate, spre binele nostru. Tocmai dragostea de a trăi şi a te bucura de minunile creaţiei divine rezidă în faptul că ai voinţă să te ridici întotdeauna deasupra nenorocirilor care te afectează profund și te marchează, umbrindu-ţi existenţa personalităţii. Dar, să nu disperi niciodată, pentru că gândindu-te la câte ți se pare că-ți lipsesc, nu te mai poți bucura de ce ai prin bunăvoința proniei cerești, iar prin jocul hazardului, ajungi să pierzi și ceea ce ai fi putut avea! Cred că fiecare ar trebui să ştim că viaţa noastră ne poate face să alunecăm pe diferite pârtii de zăpadă sau pe derdeluşuri de gheaţă, că ni se poate întâmpla ceva rău, dar oricât de rău ar părea la un moment dat, suntem înzestrați cu puterea de a ne ridica, de a învinge şi, mai ales, cu puterea de a merge mai departe. Nu suntem atât de slabi pe cât credem, deşi nu strică uneori să trăim cu modestie din smerenia dreptcredinciosului!
Un gen de premoniție relevantă și oarecum suprinzătoare a versurilor
Dragă Mihnea, mi-ai încredințat un mănunchi de poezioare ale tale pe care le aveam pregătite pentru «Gorjeanul», de aceea, le voi oferi pe primele două, cu mare plăcere cititorilor ziarului, cu convingerea că poezia ta poate fi în egală măsură un instrument al terapiei fizice și sufletești, dar și al seducţiei metaforice, al artei care tinde spre desăvârșire. Ca o ilustrare, pentru început, aș detalia puțin despre Poezia «Toamna», cea care mi se arată a fi emblematică pentru momentul acesta pe care îl trăiești: «Toamna a venit grăbită/ În caleașca de aramă, / Vremea este mohorâtă, /Florilor le este teamă. / În grădini și în livezi, /A căzut un strat de brumă, /Hai, băiete, ca să vezi, /Cum viața încet se curmă. /Animale speriate, /Se ascund în vizuini, /Frigul le-alungă pe toate, /Iar vântul sună prin pini. / Codrul este vestejit, /Oaspeții l-au părăsit, /Au plecat peste hotare, /Să colinde altă zare»! Cu oarecare surprindere, am constatat că deși poezia ta este doar un exercițiu ludic al vârstei visurilor nealterate, putem avea în atenție un gen de premoniție relevantă și oarecum suprinzătoare a versurilor compuse prin capacitatea de a consola clipa fulgurantă sau senzația care se întemeiază pe o virtute specifică poeziei care nu e o simplă oglindă a lumii, ci transfigurează realitatea reflectată. Din aceasta rezultă un proces de sublimare nealterată și profundă, iar impuritatea vieţii se converteşte în puritatea naturii și a artei de a o ilustra cu sensibilitate. Este soluţia propusă de către un tânăr ca tine, deosebit de talentat, dar care nu e în stare să se desprindă în totalitate de stratul superficial de zăpadă care se topește vâzând cu ochii, într-o existenţă degradantă, incompatibilă cu standardele lumii tale de suflet visător! Tu reușești să ne dovedești cu generozitate că “Vremea este mohorâtă, /Florilor le este teamă”, ceea ce denotă că poezia ta mijloceşte, aşadar, relaţiile între oameni și flori, aduce consolare celor dragi, mamei tale care te iubește nespus de mult, dar în același timp sublimează proiecții metafizice, oferă un peisaj care grăiește prin rime, iar cel mai adesea, aceste atribute sunt doar o proiecţie a ce îşi doreşte şi speră autorul prin talentul său! În schimb, atunci când ne chemi și te chemi pe tine însuți prin versurile: “Hai, băiete, ca să vezi, /Cum viața încet se curmă”, iese în evidență adevărul dureros și stupefiant al clipei fatidice, mai ales dacă în alte cazuri concrete, intervenţia activă a artei asupra vieţii este de o eficacitate surprinzătoare.
“Bătrâna Iarnă a venit/ Pe crivăț călare, /Vremea s-a răcit/ Și e zarvă mare”
Referindu-mă la versul final al poeziei tale, pe care o disecăm cu atenție reținută, constatăm că la rândul său, viaţa intervine activ asupra artei căreia îi furnizează materialul, iar alteori îi pune stavilă. Atunci când ne spui: “Codrul este vestejit, /Oaspeții l-au părăsit, /Au plecat peste hotare, /Să colinde altă zare”, cred că sentimentul exprimat se dovedește a fi și un veritabil motor al creaţiei, pentru că deblochează anotimpul ca atare în limitele absolutului, atunci când este excesiv, mai ales că o suferinţă prea mare nu se mai lasă transpusă în versuri! Dragul meu elev cuminte și talentat, frumos și plin de viață, nu aș dori să te plictisesc prea mult cu disertațiie mele, poate neinspirate și chiar inadecvate situației tale, așa cum nici nu intenționez să produc un disconfort spiritual cititorului, pentru că intenția mea este ca prin acest articol să le propun gorjenilor o mai mare solidaritate cu un tânăr înzestrat de Dumnezeu cu Harul creației, iar în Poezia «Iarna», cred că dovedești că ești un mugur care prevestește primăvara, în pofida evidențierii unui anotimp friguros, care a venit și care ne îngheață, nu doar pentru că tu o spui, ci, pentru că noi o simțim cu prisosință: «Bătrâna Iarnă a venit/ Pe crivăț călare, /Vremea s-a răcit/ Și e zarvă mare./Soarele s-a ascuns, /Nu mai încălzește, /Căldura s-a dus, /Frigul stăpânește. /Fulgi mari și pufoși, /Zboară spre pământ, /Norii mari și groși/ Sunt purtați de vânt. /Ninge, ninge-ntr-una/ Pe uliți, pe câmpie, /Iar soarele palid /Nu ne mai mângâie!». Poate că repet aproape obsesiv, dar cred că ești plin de sensibilitate, iar acest lucru te va ajuta să învingi suferința fizică și sufletească! Poezia înseamnă pentru clipele pe care le trăiești o veritabilă terapie a suferinței tale, dragă Mihnea! Desigur, dacă acest poem cu valenţe teoretice permite delimitarea statutului specific al artei tale poetice, majoritatea poeziilor, lipsite de ambiţia de a clarifica poziţii principiale, situează creaţia ta ca o parte integrantă a existenţei tale cotidiene! Din moment ce ne dezvălui faptul că: “Soarele s-a ascuns, /Nu mai încălzește, /Căldura s-a dus, /Frigul stăpânește”, realizăm prin deducție sau poate chiar știm prea bine că arta poate fi și un divertisment, un joc în care oamenii se angajează în clipele de răgaz spre a-şi înfrumuseţa existenţa, dar în mod semnificativ, versul tău se insinuează ca unul din verbele creaţiei autentice, pentru că el coincide cu cel al terapiei ludice! Poate că Eul poetic extrem de complex baleiază interiorul şi exteriorul, pentru a găsi limbajul cel mai adecvat turnării unei magme lirice care îmbină transparenţa cristalului şi energia calorică a lavei, iar în acest sens, titlul poeziei «Iarna» este cât se poate de inspirat. Transpare o densitate de registre şi tonuri transpuse în versuri neîncărcate cu exces metaforic, mai ales că și un singur poem poate cuprinde atâta naturalețe și sensibilitate, până la lirism metafizic, atunci când ne spui că ninge-ntr-una peste oameni, peste uliți, “Iar soarele palid /Nu ne mai mângâie”! Tocmai sub acest aspect ne surprinzi tu, dragă Mihnea, pentru a ne demonstra că schiatul este un excelent exerciţiu pentru îmbunătăţirea activităţii care implică toţi muşchii corpului, dar în același timp, în pofida faptului că 30 de minute de schiat echivalează cu 330 de calorii pierdute, dezavantajul acestui sport al curajului este gradul său de dificultate deosebită sau chiar de risc major.
Poetul din tine încearcă realizarea unei unificări interioare afectate de inadecvarea timpului cotidian
Se întâmplă că de multe ori șansa atârnă de un fir de păr, deşi purgatoriul este un numitor comun al vieţilor noastre, iar o serie de instanţe interioare supranumite “fulgi mari și pufoși” sunt obiectul unui ritual prin care poetul din tine grăiește abia șoptit și încearcă realizarea unei unificări interioare afectate de inadecvarea timpului cotidian la eternitate. În contextul unei percepţii atât de acute, existenţa eului liric se derulează pe un palier greu de acordat la sentimental celorlalţi, iremediabil afectaţi de cecitate, automatisme, neputinţa vibraţiei permanente! Scenele hibernale sunt un cadru unde este pusă în scenă o situație ludică ce nu pare a fi întotdeauna semnul unor misterioase procese de refacere interioară sau semnul unei ocultări a hipersensibilităţii. Insiscutabil, Mihnea dragă, această capacitate de a vedea lucrurile şi din perspectiva celorlalţi, ne ajută pe toţi la depăşirea momentelor dificile din viaţă. În atâtea situații, la bucurie sau la necaz, prietenii adevăraţi şi rudele ne împărtăşesc sentimentele lor, iar modul în care reuşim să ne bucurăm alături de ei sau să-i ajutăm să depăşească momentele nefaste dă dimensiunea capacităţii sociale care se numeşte empatie. Poate viața de zi cu zi este atât de puțin importantă și se aseamănă cu visurile noastre, dar viața interioară este mai greu de descris în cuvinte, pentru că este atât de dificil să vorbești despre ea! Dar, crede-mă, Mihnea, acesta este singurul lucru care contează acum pentru tine! Unii oameni ne plac din clipa în care îi întâlnim şi schimbăm primele impresii, alţii parcă vin în calea nostră de pe altă planetă şi trebuie să descoperim un cod de comunicare acceptabil, pe care trebuie să-l decriptăm! De aceea, oamenii de ştiinţă fac cercetări asidue şi lansează opinii tot mai importante despre calitatea de a deveni empatici, de a şti să comunicăm cu ceilalţi şi de a-i înţelege, așa cum fiecare dintre noi avem posibilitatea să aflăm că pe Mihnea îl mai ocrotește și un înger al poeziei!
Prof. Vasile Gogonea
