Se cunoaşte faptul că socialismul a început cu proiectul industrializării, deoarece putea să creeze proletariat, adică, «baza partidului», aşa cum sublinia Gregor von Rezzori, mai ales că industrializarea presupunea urbanizarea, diversificarea și specializarea profesiilor, adică, implicit, școlarizare intensă. Dar, şcolarizarea, înainte de 1989, a avut o componentă mai mare de instrucție şi educaţie, ceea ce a contribuit la o disciplină individuală, mai ales socială, pe când astăzi, sistemul de învăţământ produce diplome cumpărate la tarabă şi semianalfabeţi funcţionali. Sistemul educaţional s-a bazat pe aportul unor generații mai vechi, formate în interbelic, capabile să conceapă programe și să facă manuale care au durat decenii, prin contribuția și entuziasmul fiilor de țărani care, datorită calificărilor universitare, au avut acces și la o meserie selectă, cea de profesor și la statutul de intelectual devotat profesiunii, iar, în vremurile democraţiei «originale», constatăm că manualele şcolare sunt depăşite înainte de a fi pus la dispoziţia învăţăceilor! Pe de altă parte, prin rațiuni ideologice se urmărea combaterea «obscurantismului», iar, mijloacele puse la dispoziția educației, a culturii, a nivelului superior de producție al inginerilor, al medicalizării (mai ales rurale) și al cercetării în acei ani, rămân incomparabile cu tot ceea ce s-a realizat deopotrivă, înainte de 1948 și după 1990. Eradicarea analfabetismului, generalizarea educației secundare, mai întâi de gimnaziu, apoi de liceu, prevenția (inclusiv prin vaccinare) a bolilor, înființarea în fiecare sat a dispensarelor medicale, a «caselor de nașteri», a bibliotecilor și a căminelor culturale, adesea, a librăriilor, localizarea în zona rurală a cohortelor de intelectuali: profesori, doctori, ingineri, agronomi, a avut efecte incontestabile în dezvoltarea destul de rapidă a unei lumi de indivizi retardaţi sub aspect psihic, a unei populaţii care nu devine idilică decât în retro-proiecțiile celor care-au părăsit-o pentru totdeauna.
Dacă analizăm cu atenţie meandrele istorice ale educaţiei…
În mintea unor ideologi devotaţi şi semidocţi, comunismul se voia «ştiinţific», dar, tocmai acest lucru a făcut ca «ştiinţa» lui să fie, nu doar ambivalentă, dar, şi ambiguă, propagandistică, cea «de fabrică» şi de plan cincinal, prin care devine și rămâne credibilă, cea de ședințe, din «planuri și raportări», dezavuată şi desconsiderată chiar de către cei care făceau carieră pe seama ei. Cercetarea considerată şi ea «ştiinţifică», era împărțită în două componente, cea care trecea rapid la «secretul de stat» şi cea destinată exportului! În schimb, cercetarea de uz intern era sufocată de birocraţie şi de formalism, de adaptarea ei imediată la nevoile producției! În cele din urmă, industriile, în plină dezvoltare şi modernizare, mai ales în deceniul restricţiilor alimentare şi al achitării datoriei externe (1981 – 1989), bazându-se, la fel ca economia antebelică, pe enorma mână de lucru foarte ieftină, școlarizată sumar în licee industriale, slab plătită şi care abia articula câteva elemente ale unei producții primare pentru export, pentru a produce rebuturi în «favoarea» uzului intern. Dacă analizăm cu atenţie meandrele istorice ale educaţiei, socialismul multilateral dezvoltat a ridicat ștacheta, prin faptul că s-a trecut de la analfabeții lăsaţi la munca de jos, la absolvenții de liceu care asimilau cunoştinţe foarte precise pentru a produce, de la obiecte manufacturate la produse industriale și de la munca în gospodăria proprie la cea salariată. Dar, paradigma se dovedea susţinută, prin producția sub licență, de la «Dacia» la «Pepsi-Cola»), prin produse semi-industrializate de mobilă, haine, mâncare, mai puțin instalații industriale, care presupuneau un efort fizic mare și care, vândute afară, aduceau valută. De remarcat faptul că saltul tehnologic al anilor ’80 a fost ratat datorită deciziei de a limita masiv importurile, inclusiv cele de licențe, și contactele intelectuale cu specialiştii din ţările dezvoltate! Acest lucru a avut ca efect deprofesionalizarea oamenilor din țară şi exodul creierelor! Explozia informaţională îi determina pe oamenii de atunci să idealizeze cuceririle ştiinţifice ale societăţilor occidentale, în timp ce interbelicul devenea «mitologic», dar, fără nici o percepție a nuanțelor și cu o slabă cunoaștere a unui adevăr istoric bine argumentat!
Puțina știință a școlii noastre s-a dezagregat iremediabil!
Societatea românească era supusă rigorilor economisirii și ale raționalizării, iar, tehnologia, inclusiv cea domestică, făcea mici progrese, iar, în timp ce oamenii ascultau pe ascuns «Europa Liberă», închideau televiziunea noastră şi se uitau mai curând la posturile «țărilor vecine și prietene», mai ales că toate acestea scoteau în evidenţă rătăcirile educaţiei, prin obligativitatea promovării în rândul generaţiilor de elevi și studenţi a «mecanicii» memorării pentru admiterile din facultăți. În domeniul medical, nu atât de rău ca acum, exista penuria din spitale, transportul public la limita colapsului și întunericului omiprezent care erau limite ale dezvoltării acelui timp, dar, şi mărturii ale eșecului economiei planificate şi mereu subordonate comenzilor politice! În anii aceia de «socialism înfloritor», apăreau intempestiv şi practicile magice cu inhibiţii onirice transcendentale, de la spiritismul fascinant care trimitea la interbelic la literatura religioasă care nu se găsea decât «pe sub mână», de la Yoga acceptată cu nostalgia unui departe inaccesibil, la extratereștri asociaţi cu teoria complotului statal al serviciilor secrete, poate chiar de la «rețetele bunicii» care deveneau utile, atunci când, nici alimentara, nici dispensarul nu mai ofereau mare lucru, la mitologia de consum a filmelor cu texanii americani sau cu mafioţii italieni! Educaţia şi culturalizarea sistematică din anii socialismului, chiar din perioadele de «deschidere» relativă s-au dovedit a fi superficiale şi pline de neprevăzut! Se pare că oamenii de știință ai acelei epoci, asemeni celor din perioada interbelică, erau respectați, chiar dacă puțin înțeleși, mai ales în afara domeniului lor de activitate. Unii dintre aceştia, poate ceva mai puțini decât ne imaginăm, erau adevărați corifei care performau la nivelul colegilor lor din Occident și care înțelegeau că domeniul lor de activitate, cu cât e mai etnic şi mai modern, cu atât e mai ferit de ingerința politicului! Puțini ar putea să spună, de exemplu, cu ce s-a ocupat Racoviță, sau Coandă, printre cei mai cunoscuți în epocă, Arseni sau Nenițescu, deoarece, ca într-o piesă de teatru al absurdului, tuturor li s-a supraordonat doamna «academician doctor inginer» Elena Ceaușescu, care, prin simpla ei prezență festivistă și prin corul de lăudători care o însoțeau, a sfârșit prin a bagateliza ideea de știință, ideea de titlu academic, așa cum o promova politicianismul din cea vreme, ca şi politicianismul de astăzi, cu diplome şi titluri academice falsificate! Dar, ceea ce a urmat după 1989 a fost și mai trist, prin distrugerea sistemului educaţional, prin colapsul economic, prin exodul românilor pe meleaguri străine, prin dezindustrializarea ţării şi prin deprofesionalizarea forţei de muncă. Științele propriu-zise, iată, s-au văzut…nevăzute, dintr-o dată, marginalizate de noile științe sociale, economice și juridice, din rândul absolvenților cărora s-a constituit, vreme de peste trei decenii, tagma mediocrităţilor şi a parveniţilor, a mecanismului «statului paralel» şi a decidenţilor care sunt supuşi comenzilor puterilor străine! În acest fel, descoperirea memoriei traumatice a comunismului «de import» şi mai apoi a comunismului autohton, pe fondul rememorării vremilor interbelicului, a făcut ca atenția publicului să se orienteze preponderent spre trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat și să fluctueze sistemul de instrucţie şi educaţie, cu inflamări și dezamăgiri pandemice, pentru a se rătăci între idolatrii și demitologizări cazuistice. Plasate în afara interesului direct, legat de posibila carieră a viitorilor bacalaureați, materiile științifice au încremenit în formule și manuale fixiste, în timp ce profesorii lor au îmbătrânit şi au încetat să se mai țină la curent cu noutățile domeniului lor, căzând în apatie! În schimb, cei tineri, unii dintre ei incapabili să obţină la concursul de titularizare o notă de trecere, arată că în acest fel, elevii şi studenţii s-au trezit într-o lume în care nimeni nu mai e dispus ca să sponsorizeze «consumabilii» unui experiment didactic în care valoarea diplomelor se măsoară în bani! Astfel, puțina știință a școlii noastre s-a dezagregat iremediabil, iar, dacă se mai fac în licee sau în facultăţi orele de științe: fizică, chimie, biologie, geografie prevăzute în programă, ele se predau într-un ritual formal şi trist de formule și de scheme din care nimeni nu înțelege și nici nu este interesat să înțeleagă mai nimic! Practic, marile teorii ale științei moderne, cu aventura lor, cu mizele lor, cu confruntările lor aplicative, n-au ajuns în școala românească, iar, în învățământul românesc nu se mai face știință, datorită faptului că renumitele metodologii din facultăți nu sunt decât un soi de teorie abstractă, menită să învăluie în ceaţa ignoranţei şi a mediocrităţii, banalele platitudini ale educaţiei!
HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT! ADEVĂRAT S-A ÎNĂLŢAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
