Educaţia…şi Lecţia de viaţă! – Psihoterapia credinţei şi traumele cauzate de cutremure – „Nu există vrăjmaş mai mare pentru om, decât omul însuşi şi de nimic nu trebuie să se teamă omul ca de el însuşi”! (Arsenie Boca)

1100

Mai mult ca niciodată, se cuvine să luăm aminte că traumele fricii de cutremure se abat de ceva vreme peste lume şi ne trezim obosiţi, trăim speriaţi și adormim în aceeaşi psihoză a unui zbucium interior care parcă nu se mai termină! Prin îndepărtarea de Dumnezeu şi închinarea în faţa demonului banilor, parcă ne-am pierdut direcţia, coordonatele, reperele şi valorile, iar, în acest iad întunecat de vremuri apocaliptice, îndrăzneala şi bucuria de a trăi au fost învinse de laşitate şi de frica de moarte, calitatea este înlocuită de cantitate, omul este dominat şi condus de tehnica şi tehnologia digitalizării, care îl îndreaptă spre iluzia unei libertăţi fără limite, în condiţiile în care duhul este subordonat materiei şi adevărul este dominat de minciună, binele este copleşit de mult prea multă răutate şi egoism, iar creştinii sunt prigoniţi şi batjocoriţi la tot pasul de către anticreştini. Lumea de azi este plină de mizerie şi de nebunia gunoaielor fizice şi morale, iar, coordonatele ei principale fac viața tot mai grea şi mai profund marcată de traume psihice. Bogaţii parcă nu se mai satură de bogății și vor să stăpânească tot pământul, iar puternicii lumii nu mai au limită în putere și demolează orice redută a credinţei în Dumnezeu! În viaţa socială şi politică, ne lăsăm conduși de analfabeţi şi oameni corupţi, nu vrem să mai vedem calea de ieşire din haos, din care cauză ucidem pruncii ce-și anunță apariția la porțile vieții! Parcă tot mai mult şi mai aberant ne speriem de noi înşine, încât am devenit insensibili la suferinţa reciprocă ce ne-o cauzăm, iar simțurile paralizate de frică, epuizate şi denaturate au pus tot mai mult stăpânire pe mintea oamenilor. În faţa cutremurelor care nu mai contenesc, valorile acestei lumi izvorăsc din egoism, materialism şi ateism, fiindcă lumea aceasta alienată în care trăim este voit lăsată să-şi depene viaţa în patimi şi în ambiţii facile, umplând istoria de nedreptate, abuzuri şi silnicie, pentru că este o lume fără Dumnezeu şi fără suflet! În opinia specialiştilor, în topul fricilor pe care oamenii le au, frica de cutremur ocupă locul al treilea, după frica de moarte şi frica de război, de aceea, merită să ştim ceea ce se întâmplă în creierul celor care sunt sideraţi de cutremur! Experiența cutremurării pământului este una dintre cele mai devastatoare, pentru că suntem obișnuiți să avem încredere în soliditatea pământului pe care călcăm sau în protecția caselor, motiv pentru care e bine să cunoaştem câte ceva despre impactul emoțional asupra oamenilor peste care s-au abătut cutremure.

,,A trece prin foc este simbolul transcenderii condiţiei umane”! (Mircea Eliade)
În ultima săptămână, locuitorii din Gorj au fost cei care au suportat frica de cutremur, pentru ca fiecare dintre noi să înţeleagă faptul că la fel ca toate evenimentele adverse, bruște şi imprevizibile, cutremurul acționează prin activarea căilor de stres și pericol, cu toate că alături de acestea acționează şi căi mai lente, mai conștiente și mai raționale, pentru că în caz de pericol iminent este bine să reacționezi prompt și este bine să o faci și în mod rațional. Pare că acesta este motivul pentru care psihicul ne poate ajuta, asigurându-ne că nu există doar răspunsuri automate de panică sau paralizie, ci, şi răspunsuri protectoare imediate, mai ales că a simți frica este ceva strict fiziologic, ceea ce ne ajută să reacţionăm în momentele critice! Totuși, dacă este excesivă şi vădit exagerată, frica ne creează probleme traumatizante pentru că poate exacerba consecințele emoționale și poate produce stresul cauzat de situație! De aceea, devine util să aflăm răspunsurile la întrebări potrivite, să încercăm să analizăm problemele în obiectivitatea lor și să folosim tehnici care pot reduce anxietatea, deoarece persoanele care se confruntă cu un cutremur, trebuie să acorde atenţie stărilor emoţionale ale creierului lor, pentru a evita o posibilă traumă psihică! Spre exemplu, într-o situație de alarmă excesivă și recurentă, se poate întâmpla să avem coșmaruri, iar, dacă trăim în repetate rânduri momente de anxietate, atunci este posibil ca evenimentul să fie traumatizant. Desigur, în cazul unor tulburări de stres post-traumatic, trauma poate fi depăşită urmărind intervenţii eficiente şi validate, dar totul depinde şi de situaţia concretă din teren, de realitate! O serie de studii de specialitate privind consecințele cutremurelor asupra sănătății arată că impactul stresului cauzat de cutremur are repercusiuni asupra sănătății fizice și psihice, afectând chiar și după mult timp creșterea duratei tulburărilor psihice, mai ales datorită faptului că în timpul unui cutremur, cele mai multe victime se datorează căderii obiectelor aflate în camerele de locuit sau în unităţile comerciale, și mai puţin datorită prăbușirii structurilor spaţiilor de locuit sau a spaţiilor comerciale şi de învăţământ. Din acest motiv, autoritățile sunt foarte sceptice față de orice sfat de pregătire care îndrumă omul să se îndrepte către obiecte grele și potențial instabile, cum ar fi rafturile, vitrinele sau dulapurile. Mai este şi un sfat persistent care te îndeamnă să stai în prag dacă are loc un cutremur. Orice s-ar spune, trauma cauzată de un cutremur este ceva profund care nu poate fi explicat îndeajuns, pentru că se referă la identitatea oamenilor, la certitudinile unei vieți trecătoare pe acest pământ, la o rutină zilnică ce nu mai există în limitele normalităţii, la incertitudinea cu privire la viitor, din moment ce cutremurul este un fenomen brusc și neașteptat, când ne copleșește sentimentul de auto-control, cel care implică percepția unei amenințări potențial dramatice şi letale care poate duce la traume emoționale sau fizice! Sunt situaţii care demonstrează clar, cât este de necesar să se acționeze imediat în cazul traumatismelor post-seism, întrucât este vorba despre un şoc atât de profund, încât poate declanșa alte boli. Trauma provocată de astfel de evenimente dramatice este capabilă să modifice nivelul hormonilor (cortizol și catecolamine, la femei și estrogen), să modifice somnul și, pe termen lung, să declanşeze hipertensiunea arterială, tahicardia și uneori infarctul miocardic, de aceea, credem că este necesar să se facă distincția între percepția stresului la adulți și la copii! (VA URMA)
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here