– Rep. Domnule ministru, pentru că suntem în Anul Brâncuși, având un motiv întemeiat pentru a continua dialogul nostru, aș dori să ne spuneți, dacă Brâncuși constituie pentru societatea secularizată de azi, o societate multiculturală, post-modernistă sau transmodernistă, cum vreți să-i spunem, deci, dacă Brâncuși mai constituie un reper credibil, capabil să schimbe mentalul nostru, percepția însăși despre om, ca mod specific de a fi și de a trăi într-un cadru civilizat!
-Dacă ne referim la societatea noastră, atunci răspunsul meu e următorul: Brâncuși este insuficient cunoscut și prea puțin luat în seamă, nu doar prin opera lui plastică, ci, chiar ca autor de reflecții, de aforisme, de maxime. Ca să mă explic! Sigur, în societatea contemporană, dincolo de caracteristicile ei, Brâncuși contează, pe bună dreptate, ca «părinte al sculpturii moderne», pentru că, în definitiv, pe plan internațional, el, printre foarte puțini, a fost inițiatorul sculpturii cu adevărat moderne, la care trebuie adăugat faptul că el a deschis noi posibilități de expresie în sculptură.
“Brâncuși a fost și un gânditor, în sensul propriu al termenului”
– Rep. Nu doar în sculptură, dar și în viața cea de toate zilele!
-Da, e bine să spunem, că Brâncuși a arătat că e posibilă o altă percepție a spațiului, o nouă percepție a spațiului. Oricum, în cultura universală, în societatea contemporană, fie ea și secularizată, a deschis posibilitatea, a arătat că e posibilă, deci, o percepție deosebită a spațiului! Dacă e vorba de societatea noastră, cred că mai este de «lucrat» la cunoașterea lui Brâncuși, pentru că, așa cum am spus-o și altădată, ne aflăm «la ora» la care trebuie scoase noi monografii despre Brâncuși, pentru că, trebuie să recunoaștem, nu s-au mai scos monografii cuprinzătoare ale vieții și operei lui Brâncuși.
– Rep. Chiar nu aveți date despre o monografie mai nouă?
-S-a scos în Statele Unite, pare-mi-se, un autor de-al nostru, român, care trăiește în America, s-au mai scos ceva memorii din arhive, lucruri foarte relevante, chiar interesante pe care Constantin Barbu le-a adus în atenția publicului, dar, sigur, este și «ora» la care trebuie scoase monografii noi, deoarece cultura română actuală e datoare față de Constantin Brâncuși! Cât privește întrebarea a doua, sau partea a doua a întrebării dumneavoastră, dacă Brâncuși constituie un reper pentru societatea secularizată de azi…
– Rep. Un reper care modelează conștiințe și determină conduite, domnule ministru, pentru că, iată, lângă operele lui Brâncuși se oficiază căsătorii!
-Pe lângă aceasta, aș dori să accentuez faptul că Brâncuși e prea puțin cunoscut ca autor de reflecții, de maxime, iar aici, trebuie să afirm cu multă fermitate, că pe lângă meritul de a fi dat la iveală opere inegalabile în sculptură, care au schimbat sculptura lumii, el a fost și un gânditor, în sensul propriu al termenului, ceea ce denotă că avea o viziune articulată și o cultură…
“Sunt prea mulți «diștepți» în politică și în viața publică din România, care «produc camelotă»”
– Rep. Într-adevăr, o cultură filosofică profundă…
-Exact, o cultură filosofică asupra vieții, asupra istoriei și, de ce nu, chiar asupra societății românești, pentru că trebuie spus că ne-a lăsat câteva maxime care ar trebui să ne «miște» simțirea și astăzi, ca oameni, pentru că spunea: “Sunt prea mulți «diștepți» în politică și în viața publică din România, care «produc camelotă», ceea ce nuanțează viziunea lui Brâncuși prin acest cuvânt numit «camelotă»” (lucru de cârpaci, marfă proastă n.n.), iar Brâncuși este un reper care trebuie apreciat cu toată luciditatea, pentru că el a văzut în profunzime și avantajul «românismului», dar și acele «tare» care trebuie corectate. Ca să nu mai spun despre celebra lui observație sau maximă: «v-am lăsat…și v-am găsit și mai…»
– Rep. Văd că aveți o reticență delicată în a repeta spusele marelui sculptor: «v-am lăsat proști și v-am găsit și mai…»
-Sigur, chiar și «proști», să spunem, pentru că rămâne întrebarea, ca și răspunsul, cum sunt oamenii, după atâtea decenii, pentru că avem și alte exemple de reflecții brâncușiene, care pe lângă opera sa de sculptor, ar trebui să stea în atenție, măcar ca provocări de gândire, ca provocări ale spiritului!
– Rep. La UCB Tg. Jiu, am avut în luna iunie o manifestare deosebită legată de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa cunoscutului savant german, domnul Günther Stock!
-E foarte bine că Universitatea din Tg. Jiu vine în contact cu personalități de talie, dar, eu a trebuit să fiu în altă parte în acea perioadă.
“Eu mă simt preocupat mai mult de o filosofie proprie”
– Rep. Domnule ministru, mă ispitește un gând, ca în viitor să pot avea un dialog cu domnul «academician» Andrei Marga, așa că v-aș întreba, un om de valoarea dumneavoastră, o personalitate de o înaltă ținută academică, nu poate avea un asemenea titlu demn de luat în seamă?
– Ca să vă spun sincer, nu mă preocupă acest lucru, iar dacă e să spun ceva, eu mă simt preocupat mai mult de o filosofie proprie, atent reflectată în cartea pe care v-am acordat-o cu mare plăcere (n.n. «Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică», 2016), pentru că sunt interesat de o nouă construcție filosofică prin care să articulez un sistem de gândire, iar alte chestiuni care se referă la calitatea de academician, las ca evaluarea să aparțină altor persoane!
– Rep. În cartea aceasta a dumneavoastră, deschizând la întâmplare pagina, mi-a atras atenția faptul că adresați o întrebare simptomatică: «Ce aduce filosofia?», pentru a fi de folos, evident! Domnule ministru, aduce filosofia și o speranță în mai bine pentru viața oamenilor, ca să ne referim și la ultima «zestre» din Cutia Pandorei, mai bine zis, din acel urcior fermecat din care au ieșit atâtea rele peste omenire, conform mitologiei grecești, rămânând sub capac, jos de tot, doar speranța?
-Sigur, filosofia a adus mereu speranță, și aduce și astăzi, pentru că, în definitv, gândim, cu convingerea tacită că azi, ar putea fi mai bine decât ieri, că acela care gândește, își asumă această concluzie, această idee, chiar dacă el trage unele concluzii mai pesimiste. Deci, filosofia este legată, mai întâi, de încrederea în posibilitățile oamenilor, iar în al doilea rând, ea, în marea parte a ei, arată ceea ce e de făcut pentru a fi mai bine!
– Rep. De ce ne propuneți termenul de «pragmatism reflexiv», domnule ministru?
-E foarte bună întrebarea! Pentru că, pe de o parte, noi suntem trăitori într-o cultură scientistă, o cultură scientizată, axată pe informație și pe circulația informației. Întrebarea care se pune pentru orice om care meditează filosofic, ne ajută să căutăm un răspuns care să ne arate: e deajuns o lume în care circulă foarte rapid și foarte amplu informațiile? Problema pe care o abordez în această carte sună cam așa: trăim într-o societate a cunoașterii, a informației, dar mai avem nevoie și de o societate a înțelepciunii!(sic!!)
“Am căutat să articulez rolul conștiinței, pentru că e nevoie de ceva care înseamnă mai mult decât știință”
– Rep. Unde tronează un «sfat» al înțelepților!
-Ce frumos mai sună expresia aceasta! Problema este de a crea noi perspective, într-o societate în care științele sunt predominante, pentru că științele, prin ele însele, nu pot rezolva totul! Eu am căutat să articulez și rolul conștiinței, pentru că e nevoie de ceva care înseamnă mai mult decât știință! Dar, ceea ce este în plus, trebuie lămurit din punct de vedere rațional, iar atunci pragmatismul este o viziune mai cuprinzătoare, care încearcă să lămurească prestația și rosturile științei, prestația și rosturile înțelepciunii, ca să preluăm și alte aspecte. Sigur, «pragmatismul reflexiv» este legat și de evoluția mea intelectuală, de ce, nu? Evoluția mea în domeniul filosofiei a venit în apropierea concepției inspirate de Charles Sanders Peirce (n.n. 1839-1914), filosof și logician american, fondatorul pragmatismului), pe care am căutat să-l aduc în actualitate.
– Rep. Acest «pragmatism reflexiv» ne oferă și cadrul unei diferențieri între știință și conștiință?
-Pragmatismul nu e ceea ce s-a crezut multă vreme în Europa! La Peirce, pragmatismul este «pragmatism», pe care l-a mai numit și «pragmaticism», dar asta e o altă poveste, are alte rațiuni. Însă, «pragmatismul reflexiv» cuprinde o conștiință mai elaborată, mai cuprinzătoare asupra genurilor de cunoaștere, prin mai multe genuri de cunoaștere. Indiscutabil, știința este cunoașterea adevărată, dar mai trebuie să facem și o lămurire în jurul întrebării: dacă facem doar știință sau mai angajăm și altceva? Astăzi este clar, chiar știința modernă arată că ea a fost posibilă înlăuntrul unui univers iudeo-creștin, înlăuntrul asumpțiilor asupra lumii ale iudeo-creștinismului european. (VA URMA)
Profesor, Vasile GOGONEA
