Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Părintele Melchisedec: “Spovedania este permanentă, e ca o necesitate de viață”

557

– Rep. Preacuvioase Părinte Melchisedec, vă regăsesc și acum, cu același interes, ca un duhovnic plin de harul rugăciunii, cu un zâmbet abătut care conduce la ideea de încredere în viață și în Dumnezeul care ne-a dat viață!
-Parcă mă apasă tot mai greu povara anilor!
– Rep. De aceea, pentru început, aș dori să vă întreb, cum ați trăit anul 2013, la modul acesta de viață în comuniune, viață de obște, fiind căutat mereu de cei care vor să vă ceară un sfat sau o îndrumare?

“La mine vin oameni cu tot felul de nevoi”
-Anul 2013, l-am trăit în măsura conviețuirii mănăstirești! Atât!
– Rep. Ce fel de oameni vin și vă solicită sfatul duhovnicesc?
-Oameni cu tot felul de nevoi!
– Rep. Cu ce sentiment ați pășit în anul 2014 și care este trăsătura definitorie a anului acestuia?
-E un an pe care îl simt ca pe toți ceilalți!
– Rep. Totuși, este considerat anul omagial al Sfintei Euharistii, al Sfintei Spovedanii!
-Spovedania este permanentă, e ca o necesitate de viață, nu doar ca o hotărâre a Sinodului Bisericii Ortodoxe Române!
– Rep. Și ca o nevoie firească a credinciosului!
-Am spus, ca o necesitate de viață, acesta e termenul!
– Rep. Aș continua cu o problemă pe care și-o pun mulți tineri din ziua de azi, așa că v-aș întreba, de ce căsătoria este o Taină?
-Căsătoria este taină pentru că angajează o comunitate şi o comuniune de persoane. Deci, nu este o lucrare simplă şi pur omenească, ci angajează o comuniune de persoane, şi anume: persoanele Preasfintei Treimi şi persoanele celor care se unesc pentru totdeauna în Hristos, mirele şi mireasa. Iar, câtă vreme Preasfânta Treime este o taină, cât omul este o taină, cele ce se împlinesc în Hristos cu omul, devin taine!
– Rep. Deci, unirea celor doi, a mirelui şi miresei, în Hristos nu se poate face, nu se poate împlini decât numai într-o taină?
-Mai mult decât atât, aşa cum se exprimă Sfântul Ignatie Teoforul, unul dintre primii mari părinţi ai Bisericii, «noi ne unim nu doar după trup, ci în Hristos», iar ceea ce se uneşte în Hristos devine taină. Deci, pe de o parte, ascunde taina lui Dumnezeu cu omul, întâlnirea omului cu Dumnezeu şi, pe de altă parte, ascunde «nepătrunsul» întâlnirii mirelui cu mireasa, care se împlinesc în Hristos!
– Rep. Să fie aceasta cea mai adâncă dintre taine, pentru omul profan?
-Sigur, este una din cele şapte taine ale Bisericii, şi toate tainele Lui Dumnezeu în Biserică definesc tainicul întâlnirii omului cu Dumnezeu!

“În cosmosul acesta, toate trebuie făcute cu binecuvântarea lui Dumnezeu”
– Rep. Dragostea dintre mire şi mireasă şi acordul lor comun sunt suficiente pentru a deveni Căsătoria o Taină? De ce mai este nevoie?
-Dragostea dintre mire şi mireasă este condiţie sine qua non, foarte clar, pentru că ei se unesc în iubire, cum, de altfel, condiţie pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu este tot iubirea. Deci este o condiţie absolut necesară, însă dragostea nu este suficientă pentru unirea lor, nu doar pentru a deveni taină.
Rep. De ce?
-Pentru că dragostea lor este finită, e redusă şi ca să se unească desăvârşit e nevoie de dragostea lui Dumnezeu, care transformă dragostea, iubirea aceasta dintre noi, oamenii, într-o iubire infinită. Dar, mai mult, pentru a deveni taină, e nevoie de binecuvântarea lui Dumnezeu. Că, de fapt, ce e în afara slujbei, în afara Tainei din Biserică, unirea celor doi, nu numai că nu e taină, e păcat.
– Rep. Şi de ce e păcat, pentru că se face fără acordul lui Dumnezeu?
-Pentru că Dumnezeu este cel care a creat toate, Dumnezeu este Cel care proniază toate şi, deci, în cosmosul acesta, toate trebuie făcute cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ca să fie bune. Că aşa se spune, că «l-a făcut Dumnezeu pe om şi toată creaţia, erau bune foarte»!
– Rep. Şi atunci, ca să fie «bună foarte», unirea dintre mire şi mireasă trebuie să aibă binecuvântarea Lui Dumnezeu?
-Taina Sfintei Cununii este Taina care intră cel mai mult în tangenţă cu viaţa creştinilor!
– Rep. Aici mi se pare că putem detalia! Care este motivul principal?

“Taina Cununiei este taina care ne defineşte pe noi ca persoane”
-Sunt foarte multe motive. Întâi de toate, pentru că aici îşi are omul obârşia, aici se naşte omul. Apoi, Taina Cununiei este taina care ne defineşte pe noi ca persoane încă de la naşterea noastră. În familie ne naştem, în familie suntem educați pentru viaţa în Hristos, adică devenim creştini, în familie creştem, în familie ne desăvârşim şi în familie dobândim mântuirea, pentru că şi cei care nu se căsătoresc, spre exemplu, monahii, şi ei formează o familie, pentru că la rândul lui monahul dă naştere la ceva, dar e o naştere duhovnicească a fiilor lui. Mai mult decât atât, cum să nu intre această Taină în tangenţă cu fiecare dintre noi, când Însuși Hristos a săvârşit prima minune la Nunta din Cana Galileii?
– Rep. De ce s-a întâmplat să fie tocmai acolo?
-Pentru că trebuia restaurată unirea dintre bărbat şi femeie şi să ajungă din nou la statura omului, a lui Adam cel dintâi, care era unul singur. Bărbatul şi femeia se regăsesc în unitatea nezdruncinată şi deci trebuia refăcută comuniunea, unirea, unitatea dintre bărbat şi femeie, ca de aici să se nască omul nou în Hristos.
– Rep. Cu promisiunea că vom continua dialogul pe această temă, Preacuvioase Părinte Melchisedec, aș dori să știu, care este modelul ce stă la baza Tainei Căsătoriei? Avem noi un model pe care îl numim «icoană»?
-Deci, căsătoria, cununia, unirea dintre bărbat şi femeie, dintre mire şi mireasă, a fost gândită de Dumnezeu şi împlinită de Dumnezeu având o icoană, un prototip! Da, da, pentru familie, icoana unirii lui Hristos cu Biserica devine icoană de împlinit, adică noi, la rândul nostru, trebuie să împlinim icoana aceasta în viaţa noastră, adică o avem şi model. Unirea dintre Hristos şi Biserică a fost şi prototip, iar pentru noi devine model!

“M-am încadrat în viața mănăstirească și m-am identificat cu ea”
– Rep. Îmi face plăcere să afirm că în persoana cuvioșiei voastre întâlnesc nu numai duhovnicul meu de suflet, dar și un om de o aleasă cultură, un om cu o biografie deosebită!
-Sunt un om obișnuit, doar atât!
– Rep. Ce înseamnă pentru un om ca dumneavoastră viața monahală, traiul în obștea de călugări din această Sfântă Mănăstire Lainici, după ce ați trăit atâtea evenimente și momente cruciale în lumea profană, din afara mănăstirii?
-Da, ca să vorbesc despre viața mănăstirească, mă gândesc mai întâi la acel an 1938, când m-am hotărât să vin la mănăstire să mă fac călugăr. Deși, la acea vârstă nu eram destul de conștient ce sarcină îmi iau, dar întâmplarea sau rânduiala Lui Dumnezeu a făcut ca să găsesc un stareț bun, adică un călugăr bun și un om bun! El a înțeles nedumerirea mea în drumul pe care am plecat, că e destul de greu, și m-a ajutat omul ca să pot merge pe acest drum al călugăriei, și eu îi recunosc bunătatea și înțelepciunea.
– Rep. Să înțeleg că a fost un drum fără “gloduri”, fără provocări deosebite…!
-La un moment dat, când aveam o îndoială asupra drumului pe care pornisem, al călugăriei, el mi-a zis: “Am să trec peste legea mănăstirii, care prevede ca după doi ani de ascultare să trimitem frați la seminar, pe sfinția ta te trimit și fără acest termen de ascultare și acolo poate vei găsi lumea de care ai nevoie!”.
– Rep. Poate mă repet, dar, totuși, aș vrea să știu ce v-a determinat să urmați această cale? Numai dorința de căutare a Lui Dumnezeu?
-Păi, v-am spus, la început nu eram prea lămurit, dar pe parcurs, cred că s-a lămurit ideea! Și ducându-mă la seminar la Cernica, m-am încadrat în viața mănăstirească și m-am identificat cu ea, pentru că acolo aveam program de rugăciune, program de învățătură și de dăruire slujirii Lui Dumnezeu.

“Am urmat teologia patru ani de zile, între 1945-1949, am fost șef de promoție”
– Rep. Poate acolo ați deprins și viața aceasta care se încadrează într-un program comun sau «de obște», cum se spune!
-Am învățat mult și am fost premiant, în clasa I și în clasa a II-a am fost transferat la un seminar central din București, unde am făcut și restul seminarului, ca să am trei ani de curs, în vară am dat integral clasa a IV-a, în toamnă a rămas clasa a V-a, în vara următoare am dat integral clasa a VI-a, în toamnă clasa a VII-a, în vara care a mai urmat clasa VIII-a, și apoi am urmat teologia patru ani de zile, între 1945-1949, unde am fost șef de promoție,  iar acesta a fost un lucru minunat ca între 400 de studenți ai Facultății de Teologie din București, când am reușit un lucru de care să fiu mulțumit!
– Rep. Ce amintiri deosebite aveți din vremea facultății de teologie și care lucruri v-au impresionat atunci?
-Toate «științele» teologice!
– Rep. Dogmatica v-a plăcut?
-Toate, am spus, toate! Nu am învățat niciuna mai puțin sau alta mai mult! Toate!
– Rep. Înseamnă că erați un învățăcel model!

“Nu am folosit comunicarea, mai mult am folosit, aș putea spune, trăirea!”
-Deși eram la o școală cu profil teologic, să știți că mi-a plăcut matematica, o disciplină care a însemnat un refugiu al meu în clipe de neliniște sufletească, la care aș adăuga limbile străine, din care motiv, cu timpul m-am decis și am făcut și facultatea de filologie, profilul limbi clasice, unde am făcut cinci ani, cursuri de zi. Licența am avut-o la limba greacă, dacă îmi aduc aminte bine, cu tema: «Probleme ale schitului grecesc de la Calatis», când am colaborat cu un professor-savant din Bulgaria, care a tratat și el problemele cetăților grecești de la malul mării, pentru că el avea în atenție cetățile grecești de pe malul bulgăresc, în număr de trei, iar eu mă ocupam de cetățile de pe malul românesc, două erau!
– Rep. Se pare că aveați în fața dumneavoastră și o carieră didactică!
-Am optat pentru munca la catedră, am predat limba latină și limba franceză, pentru că aveam specialitatea latină, și franceza secundar! Dar, de fapt, la facultate am făcut și germana, pe care am predat-o mai puțin.
– Rep. Cred că această cunoaștere a limbilor străine v-a prilejuit și o relație mai aparte cu lumea profană!
-Da, poate o relație…
– Rep. De comunicare!
-Mai mult de apropiere de oameni, de sufletul lor! Nu am folosit comunicarea, mai mult am folosit, aș putea spune, trăirea! Am fost zece ani profesor la Timișoara, aceasta fiind o perioadă rodnică de activitate și care a fost apreciată! După aceea, am predat ca suplinitor la Brașov, timp de zece ani de zile, ca după cei 60 de ani de activitate să ies la pensie, pentru a mă întoarce la mănăstirea de la care am plecat cândva, Mănăstirea Lainici!
(VA URMA)
Profesor, Vasile Gogonea

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here