Iscoditoare şi plină de taine, mintea omului desluşeşte faptul că Taina Adevărului nu se află în lucruri materiale, în bogăţie nemăsurată, aşa cum nu se regăseşte întotdeauna nici în idei, nici în simboluri, ci în Persoana divino-umană a Domnului nostru Iisus Hristos: „Eu sunt Adevărul”, pentru că întru desăvârșitul Adevăr pe care Îl întruchipează Domnul, niciodată minimizat, niciodată părelnic, ci, pururea Unul și Același este în plinătatea Sa întru totul desăvârșită, pururea Unul și Același ieri și azi și în vecii vecilor! Iisus Hristos Adevărul este pururea veșnic, și în timp înveşnicit, pururea nemărginit, și în cele mărginite nemărginit, pururea nemuritor, și în cele muritoare nemuritor, pururea prezent, şi în cele ce sunt pururea nelipsit, fiindcă toate celelalte adevăruri izvorăsc din el precum razele din soare, de aceea și ele sunt nemuritoare și veșnice prin înveşnicire! Până la urmă, toate dogmele constituie un singur Adevăr: Dumnezeu-Omul, Existenţa teandrică, Domnul Hristos înomenit, când toate duc la El, pentru că vin de la El, precum fiecare rază de lumină vine de la soare, iar, dacă omul începe prin a desluşi Adevărul și merge până la capătul Adevărului despre Bine, la un moment dat, el trebuie să ajungă la Domnul Hristos, izvorul, făcătorul și începătorul acestuia! Oricum, dacă merge până la capătul Adevărului despre Dreptate, din nou trebuie să ajungă la Domnul Hristos, izvorul și făcătorul acesteia, dacă se îndreaptă cu mintea până la capătul adevărului despre viață, lume, veșnicie, iubire, smerenie, desăvârșire, milostivire, fericire, blândețe, nădejde, rugăciune, credință, pururea el trebuie să ajungă la Domnul nostru Iisus Hristos, unicul izvor și făcător.
În căutarea Adevărului, uneori voinţa omului este înlănţuită de patimi!
Aşadar, din orice unghi l-am privi cu ochiul minţii şi al raţiunii, omul filosofiei ortodoxe simte cu toată ființa prezenţa Adevărului și constată că nu este nimic relativ, nici pe partea aceasta a vieţii trecătoare, nici pe partea cealaltă a mormântului odihnitor. Prin toate nevoințele, întâmplările și experiențele, omul încreştinat se dăruieşte cu tot sufletul său, merge și se îndreaptă spre infinit și spre veșnicie, spre infinitul și veșnicia lui Hristos Dumnezeu! În căutarea Adevărului, uneori voința omului este înlănțuită de patimi, care nu-i dau loc şi nici răgaz să lucreze, dar, ea se zbate, precum «Prometeu înlănţuit», ca eroul mitologic legat de mâini și de picioare, cel care nu se poate slobozi oricând şi oricum, aşa că tu, omule dintotdeauna şi de pretutindeni, alipește-te de Domnul, iar El îți va da puterea lui Samson și va sfărâma toate legăturile nedreptății care te țin ferecat în lanţuri! Viaţa omului e plină de efemeritate, pretutindeni este împresurată de griji neîncetate, care nu-i dau odihnă, dar, tu, creştinule al acestor vremuri încercate, alipește-te de Domnul, iar El te va odihni și vei avea pace în tine însuți, totul va fi luminos în jurul tău, iar tu vei umbla împreună cu Domnul, fără osteneală şi poticnire prin bezna și întunericul acestei vieți, spre bucuria cea atotfericită și deplină și spre nesfârșirea veșniciei, căci, Zis-a Tatăl Ceresc: ,,Dacă Fiul vă va face liberi, veți fi liberi cu adevărat”! Prin marea Lui Milostivire, Părintele ceresc ne-a învăţat cunoaşterea desăvârşită prin Sfintele Scripturi şi cu toată goliciunea minţii noastre să credem că, dacă omul nu păstrează bine în minte cuvântul Scripturii, toate cele pe care le-a auzit, ajunge şi le uită şi le nesocoteşte apăsat de grjile lumeşti şi de patima păcatului! Iar, atunci, diavolul, care va găsi prilejul să acţioneze, îl va birui pe om şi îl va copleşi cu ademeniri înşelătoare! Ca exemplu, putem da lampa cu ulei care a fost pregătită cum trebuie şi luminează încăperea, dar, dacă nu i se va pune ulei la timp, încet-încet va începe să se stingă, iar întunericul va creşte în cămara sufletului! La un moment dat, chiar şi şoarecii sau goangele se vor apropia de ea, ca să-i roadă fitilul, iar, când fitilul nu va mai avea nici un pic de căldură, nici lumină, rozătoarele şi gângăniile vor trage de fitil ca să-l roadă, iar lampa căzută în prăpastia pieirii, se va sparge şi se va pierde în întunericul uitării! Cam, în acelaşi fel se întâmplă şi cu sufletul pe care-l neglijăm şi se stinge!
În privinţa rostirii Adevărului, umanitatea răspunde chemării lui Dumnezeu!
Cu cât Duhul Sfinţeniei Se îndepărtează încet-încet de el, încât căldura lui se stinge definitiv, diavolul îi roade râvna şi îi distruge până şi ultima licărire de lumină! Dar, dacă omul are credinţă în Dumnezeu, chiar dacă-l răpeşte nesârguinţa, Dumnezeu, Care-l iubeşte, îi sădeşte frica Lui şi aducerea aminte de iad, ca să-şi revină şi să nu cadă de la faţa luminoasă a Domnului. În rostirea Adevărului, totul se arată mai simplu decât pare, pentru că aşa cum în orice gândire sănătoasă, un om depozitează în memoria lui o anumită experiență de viață, în funcție de care își modelează personalitatea, la fel şi comunităţile și neamurile sunt legate de o tradiție proprie, care se reflectă în specificul fiecăruia. În privinţa rostirii Adevărului, umanitatea răspunde, aşa cum a răspuns dintotdeauna, chemării lui Dumnezeu, într-o formă sau alta, în funcție de particularitățile persoanelor și grupurilor concrete care o compun, iar, întrucât nu există umanitate pură, necondiționată de nimic, ci, numai umanitate întrupată în națiuni şi neamuri lăsate de Dumnezeu, răspunsurile sunt diferite ca formă, chiar dacă pot fi asemănătoare ca fond! De-a lungul existenţei sale în viaţa pământească, fiinţa umană poate fi presărată cu nenumărate și mari suferințe care o marchează profund, fiindcă unele pot apărea din pricina păcatului, a indiferenței ori a necredinței, aşa cum sunt cele pricinuite trupului și sufletului de către substanţele halucinogene, de către narcotice! În schimb, altele se nasc din dragoste! Atunci când o mamă își vede copilul sub dărâmăturile cauzate de cutremur și se aruncă după el, rănile căpătate poartă pecetea iubirii, însă, între cele două tipuri de suferință există o deosebire, deoarece, suferința păcatului nu poate să fie răscumpărată decât printr-o altă suferință, cea a iubirii, şi când aceasta din urmă este asumată benevol, ea devine jertfă! De aici, Adevărul Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos! În străfundul sufletului, fiecare dintre noi, ne întristăm, ba chiar plângem retrăind cu Domnul multe şi înfricoșate fapte, însă, oricât ar părea de paradoxal, parcurgând zbuciumatele zile ale Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, undeva în ființa noastră, ar trebui să ne și bucurăm! Deci, să plângem moartea Domnului, dar să ne veselim duhovnicește, căci moartea Răscumpărătorului poartă în Sine şi nemurirea noastră! Că, bine se va spune, doar suntem în căutarea Adevărului! Peste toate acestea, retrăim chinuitoarea întrebare: de ce totuși a trebuit să moară pe Cruce El, Creatorul Cerului și al Pământului? De ce a sfârșit pe cel mai îngrozitor obiect de tortură din acea vreme? Un amalgam de întrebări, dar, niciodată, nu vom putea înțelege Aevărul, fără a ne reaminti că Dumnezeu a făcut lumea din iubire, ca să ne împărtășim din a Sa negrăită bunătate și iubire negrăită! După căderea omului în păcat, tot din iubire, ne-a făgăduit un Răscumpărător, chiar pe Fiul Său, Cel Unul Născut, Care numai prin propria-I jertfă ne putea readuce la Tatăl Ceresc. Iată, aşadar, de ce putem afirma că Dumnezeu Își manifestă iubirea cu maximă deplinătate şi dăruire! El a suferit, pentru ca noi să fim tămăduiți, S-a lăsat legat, ca să ne descătușeze pe noi, a primit scuipări în obraz, spre a ne înnobila cu cinstea iertării, S-a lăsat țintuit pe Cruce, ca să ne elibereze din iadul păcatului! Poate că I-ar fi fost mult mai uşor să Se abată de la toate acestea, dar n-a făcut-o pentru că e Dumnezeu Adevărat şi Logica Lui este dincolo de logica omenească! Astfel, cu o demnitate nepământeană, cu o atotcuprinzătoare iubire, Dumnezeul teandric le-a răbdat pe toate, refuzând orice posibilitate care I-ar fi ușurat cumva drumul Calvarului Golgotei. Să ne amintim doar de vinul amestecat cu fiere ce I s-a dat ca să guste, pe când Se afla pe Cruce, pentru că, în fapt, respectiva băutură avea rolul unui anestezic menit să atenueze chinurile groaznice ale Răstignirii! Deci, refuzând-o cu Adevărată Demnitate, Domnul a îndurat pe deplin suferința pe Cruce, devenind Martirul martirilor, un Împărat al slavei umilit de către robii Săi, iar, pe toate le-a suportat cu o iubire îndurerată, pentru ca omul, din condamnat la moarte şi la întunericul păcatului, să devină fiu al Luminii şi al Învierii!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
A aparut din nou sfantul GOGONEA in tinuta de camuflaj in icoana?Oare acum s-Aa intors de la lupta din Ucraina?