În toate situaţiie în care oamenii au meditat asupra fiinţei proprii, ca şi asupra felului de a fi al celorlalţi oameni, s-a ajuns la un punct de referinţă în care raţionalitatea devine o proprietate informaţională, prin capabilitatea unui sistem dotat cu percepţie, interactivitate dinamică şi lingvistică, de a construi un model structural, procesual şi cauzal al spaţiului în care se află, de a se situa conştient în model şi de a-şi identifica timpul, de a rezolva şi valoriza dependenţele de modelul ambiental, prin acţiuni conştiente şi evaluante ale acestuia. Analizând cosubstanţialitatea legăturii dintre suflet, minte şi trup, la o privire teologico-filosofică putem considera că raţionalitatea este proprie numai omului, însă şi unele animale evoluate comportamental dau dovadă de acţiuni raţionale, adică, de gesturi corelate cu mediul şi corelate între ele, care satisfac nevoile individului sau ale grupului, în cazul oamenilor, ale colectivităţii. Din perspective trinităţii: suflet, minte, trup, am putea trata raţionalitatea ca un mod operant aplicabil unui spaţiu obiectual-procesual, ca ansamblu de proceduri şi strategii configurante prin care un sistem informaţional generează o reprezentare a realităţii în care se află, pentru a-şi defini propria modalitate, poziţie şi mulţime de relaţii-dependente cu aceasta şi prin pârghia care declanşează acţiuni pentru a-şi satisface nevoile funcţionale. Întotdeauna corpul ne transmite semnale atunci când buna funcţionare a organismului nostru este în dificultate, dar, puţini dintre noi le dăm atenţie şi credem că sunt dureri normale, aşa cum susţin cercetătorii în descifrarea suferinţelor ascunse ale sufletului, minţii şi trupului omului! E foarte clar că fiecare parte a corpului nostru, creaţia Lui Dumnezeu, ne transmite semnale ale durerilor fizice, dar şi ale stărilor sufleteşti negative sau ale sentimentelor pe care le încercăm, în timp ce dezechilibrele efemere pot provoca boli psihosomatice, pentru că stările noastre sufleteşti dezechilibrate generează energiile negative care produc stări chimice în corp, pe care le vom resimţi la un moment dat şi ca neplăceri fizice.
,,Omul nu este decât… o trestie cugetătoare”!
În opinia specialiştilor în studiile psiho-somatice ale fiinţei umane, cele şapte părţi ale corpului care ne trimit sistematic semnale îngrijorătoare de alarmă sunt: gâtul, umerii, braţele, coatele, mâinile, degetele şi spatele. Dacă le analizăm pe rând, putem spune că din punctul de vedere al psihicului, problemele fiziologice apărute în zona gâtului reprezintă o senzaţie ciudată care ne atrage atenţia asupra flexibilităţii de a vedea situaţiile, persoanele, soluţiile posibile din mai multe perspective, dar, dacă rămânem claustraţi, deci, fixaţi asupra unei singure perspective, asupra unui singur punct de vedere, atunci gâtul nostru are de suferit, manifestând unele dureri şi chiar înţepeniri. Putem constata că manifestările fiziologice interioare de la nivelul gâtului au legătură cu limbajul verbal şi nonverbal, cu capacitatea noastră de a spune ceea ce ne doare, chiar de a riposta atunci când suntem abuzaţi, cu capacitatea de a ne exprima nevoile, de a cere ceva necesar, prin capacitatea de a ne exprima verbal emoţiile şi prin creativitatea de a găsi cea mai utilă modalitate de comunicare, mai ales atunci când rostim cuvinte, ca şi când tăcem! Aşadar, nu se pune problema existenţei unei încetări a comunicării, ci este vorba despre a menţine un echilibru între comunicarea verbală şi cea nonverbală, prin care transmitem o parte mai mare din mesaj. Dacă în zona capului iau naştere credinţele noastre despre Dumnezeu, concepţia despre sine şi despre viaţă, atunci se conturează visurile noastre, pentru că sunt analizate şi puse în aplicare deciziile şi paşii necesari obiectivelor urmărite, gâtul fiind expresia capacităţii şi deschiderii noastre mentale către a explora mai multe aspecte ale obiectivului de a comunica şi de a păstra legătura cu cei din jur, în vederea înţelegerii tuturor factorilor care ne influenţează viaţa! La rândul lor, umerii sunt în strânsă legătură cu capacitatea noastră de a purta responsabilitatea dezvoltării şi atingerii obiectivelor majore în viaţă. Se pare că atunci când umerii sunt afectaţi în vreun fel sau altul, ne arată că ne simţim împovăraţi de responsabilităţi, că avem tendinţa să preluăm şi din responsabilităţiile altora, aşa cum ne învaţă Mântuitorul, să ne iubim şi să ne ajutăm aproapele, deci, să fim oameni generoşi! În aceeaşi măsură, braţele au legătură cu capacitatea interioară de a primi sau de a îmbrăţisa oamenii şi situaţiile, de a înţelege provocările, de a accepta schimbările prin compasiune şi iubire. Totodată, braţele simbolizează «aripile» noastre şi ne arată o dorinţă de zbor, de creştere, de evoluţie personală, de învăţare şi de schimbare, pentru a ne dovedi nouă înşine, câtă forţă, cât echilibru şi câtă libertate lăuntrică simţim şi ne acordăm pentru a realiza ceva deosebit în viaţă! Dacă judecăm corect, coatele reprezintă o parte fiziologică ce flexibilizează şi dinamizează braţul, deci, arată şi flexibilitatea noastră interioară de a schimba ceva în viaţă, atunci când este necesar, pentru a contura direcţiile, credinţele, comportamentele privind resursele interioare şi exterioare de care dispunem! Mâinile, a căror conotaţie lingvistică poate căpăta valenţe deosebite, putem spune că «vorbesc» despre sentimentul nostru de utilitate legat de o situaţie deosebită sau de o persoană anumită! Se poate vorbi chiar despre un sentiment de neputinţă legat de capacitatea de a duce la bun sfârşit o acţiune, de a ajuta, de a susţine ceva sau pe cineva! Pentru că vorbim şi despre «îndemânare», întotdeauna un sentiment deosebit se reflectă şi în zona mâinilor, prin dureri, prin tremurat, prin moleşeală, când scăpăm lucrurile din mâini, la propriu şi la figurat, sau putem afirma că lucrurile se…amână! Dacă ne referim tot la partea superioară a trupului, degetele ne oferă micile detalii cotidiene pe care avem tendinţa să le trecem cu vederea centrându-ne pe lucrurile considerate mai importante, numai că asemenea lucruri se dovedesc mai rare, iar, viaţa înseamnă temelia faptelor mici, care ne îndreaptă spe faptele mari, legate de harul divin al firii îndumnezeite!
,,Omul este aşa de mare, încât măreţia lui reiese şi din aceea că el se ştie nenorocit”!
În sfârşit, se spune că spatele este în legătură cu trecutul, cu povara de a duce în spate neajunsurile vieţii, reale sau interpretate ca fiind poveri, în strânsă legătură cu pericolul de «a fi loviţi pe la spate» şi cu nevoile noastre de susţinere emoţională şi de exprimare a instinctului de apărare! Unele dureri din partea de sus a spatelui ne arată ceva despre existenţa unor aşteptări exagerate ca alte persoane să ne susţină din punct de vedere afectiv, prin acumularea unor stări de furie reprimată, în momentul în care unele aşteptări ne sunt înşelate! În fine, zona lombară ne vorbeste despre imposibilitatea de a ne detaşa emoţional sau faptic de timpul trecut, iar, partea de jos a spatelui ne arată o frică maladivă de un prezent frământat şi de un viitor nesigur, legat de insecuritatea financiară şi de ceea ce înseamnă latura materială a vieţii, ca un fel de iraţionalitate existenţială! În esenţă, raţionalitatea noastră se bazează pe simţuri, pentru a culege informaţii asupra stării şi evoluţiei realităţii, iar informaţiile primite sunt transformate în secvenţe ale realităţii, în mulţimea de forme şi evenimente care ne înconjoară. În concluzie, cosubstanţialitatea legăturii dintre suflet, minte şi trup, ne arată că subiectul raţional separă în componente invariante structural şi cinetic, spaţiul fenomenal şi trece la identificare de relaţii între totalitatea componenţilor diferenţiaţi şi exteriorizaţi prin atitudini concrete! Oricum, funcţia superioară a unui sistem raţional este căutarea şi găsirea unor relaţii structurale şi interactive generalizate între părţile şi evenimentele spaţiului fenomenal care înglobează fiinţa umană ca subiect unic şi inimitabil! Această acţiune de autodefinire a fiinţei umane, creaţie a lui Dumnezeu, explicitează forme şi dependenţe stabile între forme şi procese naturale, iar mulţimea dependenţelor identificate între stările realului, poate fi numită cauzalitate. De altfel, prin raţionalitate, omul actual a atins un nivel foarte înalt de construcţie conceptuală a unei realităţi externe, global cauzale, poate sub anumite aspecte chiar ostile, alcătuită din micro-, mini- şi macro- componente corelate cauzal, fiecare cu legile lor specifice! Deci, omul privit prin cosubstanţialitatea legăturii dintre suflet, minte şi trup, ne demonstrează că modelele actuale ale universului sunt organizate ştiinţific, prin legi interactive, fundamentale şi derivate, care permit omului raţional să facă predicţii asupra apariţiei de evenimente viitoare şi să ia măsuri de întâmpinare optimă a acestora, fiindcă raţionalitatea ne oferă posibilitatea de a realiza tehnologii din ce în ce mai performante prin intermediul cărora putem produce ample transformări care pot schimba lumea!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
